– Mătuşa C. nu vine să-şi ia rămas bun?
Gibson clătină din cap. Pentru o clipă, crezu că fetiţa avea să izbucnească din nou în plâns, însă ea se stăpâni şi se ridică în picioare.
– Vrei să mă ajuţi cu valiza, te rog? E foarte grea.
Foarte adevărat. Înăuntru era o viaţă întreagă.
EPILOG
Nighthawk Diner era aglomerat, dar reuşiră să găsească două scaune înalte lângă
casa de marcat. Gibson se servi cu două meniuri. Toby Kalpar era ocupat în spatele tejghelei şi abia după câteva minute lăsă deoparte lucrul şi se apropie de ei. Aşeză pe tejghea carafa cu apă cu gheaţă şi se uită întrebător la gâtul lui Gibson.
– Cine e prietena ta? întrebă el.
– Catherine, el este bunul meu amic Toby.
Fetiţa îi întinse mâna.
– Încântată să te cunosc, Toby.
Toby ridică din sprâncene.
– Nu este fiica ta.
– Puştoaico, mă faci de râs, spuse Gibson dându-i în glumă un cot în coaste.
Catherine chicoti. Aşa cum o făcea Ursuleţul. Pentru întâia oară, Gibson îşi privi micuţa însoţitoare drept ceea ce era: fiica Ursuleţului. Ursuleţul luptase pentru fetiţa asta. Îşi dăduse viaţa pentru a o ţine departe de Benjamin Lombard. Şi, în lumina acestei revelaţii, era ceva uimitor să o privească acum pe Catherine.
Zâmbind, râzând. Fetiţa Ursuleţului. Sănătoasă şi în siguranţă.
Toby se întoarse şi comandară o cină copioasă. Catherine recunoscu că nu băuse niciodată un milkshake, şi Gibson insistă să comande unul cu ciocolată. Când le fu servită mâncarea, ea gustă la început cu rezerve, dar apoi înfulecă burgerul şi cartofii prăjiţi. Sorbi zgomotos din milkshake şi-şi legănă picioarele pe sub scaun. La final, împărţiră o plăcintă cu mere.
– Câţi ani am în realitate? întrebă ea printre înghiţituri.
– Zece ani.
Catherine căzu pe gânduri.
– Când este aniversarea mea reală?
– Pe 6 februarie.
– Până acum era în mai.
– Ştiu.
– Crezi că pot s-o mai sărbătoresc o dată anul ăsta?
– Mda, aşa cred.
– N-ar fi o dovadă de lăcomie?
– Nu, puştoaico. Va fi secretul nostru, da?
– Bine, îi zâmbi Catherine. Şi vei veni la petrecerea mea?
– Da, dacă voi fi invitat.
Fetiţa radia.
– Sigur c-o să te invit.
– Atunci voi veni. Dar vreau să-ţi dau încă de pe acum un cadou.
Împinse o fotografie pe tejghea spre Catherine.
– Ce broască mare! exclamă ea. Tu eşti aici?
– Da.
– Ea cine e?
– Mama ta.
Fetiţa privi din nou fotografia, de data asta cu mai mare atenţie.
– Ai cunoscut-o bine?
