Speranţa este ca un soi de cancer. Fie nu vei afla niciodată adevărul, fie îl vei afla, caz în care vei ieşi prin parbriz rulând cu nouăzeci de mile la oră, pentru că
speranţa te-a îndemnat să conduci fără să-ţi pui centura de siguranţă.
Acum venise clipa să treacă prin acel parbriz, şi forţa inerţiei îl aruncă cât colo cu mare cruzime.
O, Ursuleţule, îmi pare rău. Îmi pare aşa de rău.
Întinse mâna după armă.
– A murit la naştere, spuse Calista. A aşteptat prea mult până să ia legătura cu mine. Travaliul începuse de mult atunci când am ajuns la ea. Au intervenit complicaţii – prezentaţie pelviană. Pierduse mult sânge. Evelyn s-a străduit din răsputeri, dar n-a reuşit s-o salveze. N-am putut să facem nimic pentru ea.
– Aşa că aţi adus-o aici şi aţi înmormântat-o? Credeam că locul este rezervat pentru „familia Dauplaise“.
– Am făcut o excepţie. Suzanne era fina mea. Doar nu voiai să o abandonez în pădure, ca pe un animal. Biata de ea!
– Biata de ea? repetă Gibson.
Ţinea acum arma lipită de corp, cu degetul aşezat pe trăgaciul rece.
– Opriţi-vă. Cât de jalnică sunteţi, cu şarada asta, cum că o răzbunaţi cumva.
Tata a venit la dumneavoastră, nu-i aşa?
– Da.
– V-a mărturisit bănuielile lui despre Lombard. Despre Suzanne. Aţi fi putut să
puneţi capăt situaţiei, dar n-aţi făcut-o. În schimb, l-aţi trimis pe omul ăla să-mi omoare tatăl. Aţi lăsat ca povestea să continue. Dumneavoastră aţi ucis-o pe Suzanne.
Calista clătină din cap.
– Duke nu era un om de înţeles. N-a priceput cât de mare era miza. Benjamin putea fi convins să-şi vină în fire. Dacă tatăl tău m-ar fi ascultat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.
– Gura! spuse Gibson şi ridică arma. Nu vreau să mai aud nimic.
De ani de zile, Calista îşi denatura propriile porniri diabolice, apelând la o logică
prin care se exonera de orice vină. Ce ar fi putut să-i spună? Calista transformase în bine ceva ce era de un rău de neiertat, şi nici un argument nu avea să o convingă de contrariul. Dar, dacă îndrăznea să mai rostească o vorbă, el unul era hotărât s-o ucidă.
– De ce ne-aţi trimis după răpitor? De ce v-aţi deranjat să faceţi asta? Chiar aţi simţit o nevoie de răzbunare atât de imperioasă?
Calista ridică privirea.
– Chiar vrei să-ţi răspund?
– Da.
– Foarte bine. Cunoşti valoarea unui secret? Şi nu mă refer la cine ştie ce povestioare picante cunoscute de o mână de indivizi şi vehiculate ca bârfe prin baruri, ci la secrete în toată puterea cuvântului, de genul celor care ar distruge
oameni dacă ar fi dezvăluite. Ştii valoarea unor astfel de secrete? Ştii ce înseamnă să fii singura persoană de pe lume care cunoaşte un secret? Numai tu şi cu persoana care deţine acest secret şi se teme teribil de el? Un astfel de secret te face să ai viaţa respectivului în mâinile tale. Iar el ar face orice ca să te convingă
să nu-l dezvălui. Absolut orice, lungi Calista cuvintele pentru a-şi sublinia spusele. Aşa ceva îţi dă puteri discreţionare asupra vieţii acelui om. Dar cu condiţia ca tu, şi numai tu, să cunoşti adevărul.
– Bun, deci aţi aşteptat tot acest timp. Aţi păstrat secretul. De ce, ca să-l distrugeţi?
– Aşa de limitată îţi e imaginaţia, domnule Vaughn? Crezi că am aşteptat zece ani ca să îl fac pe Benjamin să renunţe la ambiţia lui de-o viaţă? Asta crezi tu că
s-a întâmplat la Atlanta? O, dar ce minte îngustă ai… N-am făcut decât ce am făcut mereu. Adică ceea ce Benjamin a fost întotdeauna prea arogant ca să recunoască. Şi anume să-l protejez. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă ar fi dezvăluit un astfel de secret despre preşedintele Statelor Unite? Ar însemna sfârşitul lui; sfârşitul mandatului său. Şi ce crezi că ar fi dispus el să facă pentru a împiedica asta? Îţi răspund eu: orice. Nu, n-am păstrat secretul ca să-l distrug pe Benjamin Lombard. Dimpotrivă, l-am păstrat ca să-l ajut să-şi împlinească destinul.
– Iar mandatul lui v-ar fi aparţinut.
– Nu mie, ci familiei mele, îl corectă Calista. M-ai întrebat de ce v-am trimis după bărbatul care o fotografiase pe Suzanne. Am crezut că, odată cu moartea lui Terrance Musgrove, totul s-a încheiat, dar m-am înşelat. Fotografia dovedea că
mai exista cineva care cunoştea secretul. Şi, dacă poza era dată publicităţii, puteam să-mi iau adio de la puterea pe care o aveam asupra lui Lombard.
Făcusem prea mari sacrificii pentru a permite aşa ceva.
– Tata.
– Da.
– Kirby Tate. Terrance Musgrove. Billy Casper.
– Plus Jenn Charles, Daniel Hendricks şi Gibson Vaughn, dacă totul ar fi mers conform planului.
Şi George Abe şi Mike Rilling, adăugă Gibson în gând.
– Catherine ştie cine e? Ştie că are zece ani, nu opt?
