– E o întrebare pur teoretică, spuse Abe. Dar să presupunem că despre asta e vorba. Întreabă-te cum de am reuşit noi să facem asta. Întreabă-te cum de n-au ştiut că suntem acolo până ce n-au aflat la ştiri.
– Elicopterele erau special echipate. Cu un soi de tehnologie cu scuturi.
– Parţial corect, dar numai parţial. Până la un punct, poţi ascunde un elicopter făcându-l să zboare silenţios, deşi nu complet fără zgomot, dar ce te faci cu radarele? Nu poţi face un Blackhawk complet invizibil pentru un radar şi cu siguranţă nu pentru apărarea antiaeriană pakistaneză. Pentagonul a anulat programul de construire a elicopterelor cu scuturi de invizibilitate în 2004. Şi scuturile astea nu sunt un element component uşor de reconfigurat.
– Şi atunci?
– Radarul este o maşină. Software-ul traduce impulsurile electrice astfel încât utilizatorul să poată vedea ceea ce vede radarul. Aşa că, în loc de a arunca miliarde pe tehnologii cu scuturi de invizibilitate, nu e mai simplu să preiei controlul asupra software-ului? Inserează codul direct în sistemul lor, şi programul le va arăta numai ce dorim noi să le arate. Şi uite aşa, Blackhawkurile sunt şi nu sunt acolo. Dacă înţelegi ce vreau să spun.
– Aşa am procedat?
– Vaughn a făcut totul posibil, spuse Abe. Mă rog, a fost unul dintre cei implicaţi în proiect. O treabă al naibii de complicată. Multe entităţi care trebuiau să se pună de acord. Chiar dacă cei de la SEAL au apăsat pe trăgaci, toate cele patru agenţii au avut o contribuţie la capturarea lui bin Laden. CIA, NSA. Vaughn a impresionat multă lume, dacă sursa mea m-a informat corect.
– El este cel care a scris codul? întrebă Jenn.
– Alături de alţii, dar asta nu a fost singura lui contribuţie.
– Ce a mai făcut?
– I-a făcut pe pakistanezi să instaleze singuri virusul.
– Ce?
– Aşa mi s-a spus.
– Pakistanezii au instalat un virus în propriul lor program?
– Aşa se pare. Atât de convingător este Gibson, iar pakistanezii, sper că vei fi de acord cu mine, nu sunt uşor de convins.
– Vrei să spui că Gibson Vaughn a fost recrutat de Activity?
– De la bun început.
– Fir-ar să fie de treabă!
Activity sau Intelligence Support Activity era departamentul însărcinat cu strângerea de informaţii din cadrul JSOC – Joint Special Operations Command¹³.
Echivalentul militar al CIA. După dezastrul din 1980 al Operaţiunii Eagle Claw¹⁴
în deşertul iranian, forţele armate învinuiseră CIA pentru faptul că nu-şi partajase echipamentele şi informaţiile. Activity fusese fondat cu scopul ca armata să nu mai depindă pe viitor de CIA. Jenn cunoştea foarte bine situaţia; toată lumea de la CIA o cunoştea.
Activity era competitorul lor.
Îşi alegea pe sprânceană personalul din rândurile celor patru agenţii militare, şi Jenn îşi dădea prea bine seama de ce un infanterist marin cu aptitudinile lui Gibson Vaughn le atrăsese atenţia. Şefii de la Activity căutau oameni capabili de idei inovatoare, şi uneori era nevoie de un hoţ pentru a prinde un hoţ. În acest context, opinia ei despre Gibson Vaughn nu mai avea relevanţă. Şi era aproape sigură că şeful ei gândea la fel.
– Iisuse! exclamă ea. Tipul a ajutat la prinderea lui bin Laden, şi acum nu mai poate să-şi găsească de lucru nici la Burger King.
– Ei, aşa cum bine ai observat, nu el a inventat computerul, şi e preferabil să
angajezi pe altcineva decât să-l calci pe bombeu pe vicepreşedinte. Pardon, pe viitorul preşedinte.
– Atunci eşti de părere să îi mai dau o şansă?
– Nu, nu asta vreau să spun. Ci că nu trebuie să priveşti totul, inclusiv oamenii, în alb sau negru, aşa cum eşti tentată să o faci. Pe teren sunt momente când e nevoie să iei decizii rapide, şi tu excelezi într-adevăr în astfel de situaţii. De asta te-am angajat. Instinctul te înşală rareori, numai că deocamdată nu suntem pe teren, iar atunci când e vorba de oameni, ai tendinţa să nu vezi partea plină a paharului.
– Îmi pare rău, domnule.
– N-ai de ce. E ceva la Gibson Vaughn care te pune pe gânduri. Şi-ţi face degetul să tremure pe trăgaci. Dar eu l-am cunoscut pe vremea când nu era decât un puşti şi am văzut ce relaţie avea cu Suzanne. Nu poţi să înţelegi ce grijă îi purta dacă
nu i-ai văzut împreună. Suzanne era o fetiţă foarte specială, iar Gibson, un copil foarte bun.
– Bine, dar asta a fost acum mult timp…, dădu Jenn să spună, însă George o opri ridicând o mână în aer.
– Nu cred că Gibson Vaughn ar sabota cu bună ştiinţă eforturile de a o găsi pe Suzanne. Mai cred că relaţia dintre ei a fost unică şi preţioasă. E posibil ca el să-şi fi dat seama de unele lucruri pe care noi, ceilalţi, nu le vedem. Chiar şi numai pentru asta merită să îl avem alături. Dar, pe de altă parte, s-ar putea să ai dreptate. Poate că nu mai judec limpede din cauza trecutului. Tocmai de aceea te vreau acolo. Dacă Gibson va dori să acţioneze împotriva noastră, am încredere că vei observa. Şi atunci vom lua măsuri. Între timp însă, cred că el reprezintă
cea mai bună şansă pentru noi ca să ajungem unde ne-am propus. Sper că m-am făcut înţeles.
– Da, domnule, spuse Jenn şi se ridică în picioare, pregătindu-se să iasă.
– Încă ceva, Jenn, zise George. Gibson Vaughn a avut multe de îndurat în viaţă şi şi-a servit ţara cu pricepere. Ar fi o dovadă de miopie din partea noastră dacă l-am subestima.
– Da, domnule.
– Oricum, se pare că WR8TH nu se grăbeşte să-şi arate faţa, aşa că toată discuţia noastră poate fi fără obiect.
– Da, domnule.
– Plus că, Jenn, aici nu suntem la CIA. Poţi să-mi spui George.
