Rămase în pragul uşii bibliotecii, privind în jur panicat.
– Te pot ajuta cu ceva? întrebă doamna Miller.
Gibson se răsuci cu faţa spre ea cu cea mai neputincioasă expresie pe care şi-o putuse compune.
– Sper că da. Doamna Miller este aici?
– Eu sunt doamna Miller, răspunse femeia. Cu ce te pot ajuta?
– Îmi cer scuze, ştiu că vă cer mult. Dar cineva de la staţia de benzină mi-a spus că dumneavoastră… Vocea i se frânse.
– Ce ţi-a spus? Despre ce este vorba?
– Peste patruzeci şi cinci de minute, am un interviu pentru angajare. Sus, la staţiunea de schi.
– Peste patruzeci şi cinci de minute? Dumnezeule, ai face bine să te grăbeşti.
– Da, doamnă. Am venit cu maşina din Hagerstown în dimineaţa asta. E vorba de un post de assistant-manager. Unchiul meu cunoaşte pe cineva în staţiune şi mi-a pus o vorbă bună acolo. Numai că azi-dimineaţă m-am trezit târziu şi, din grabă, când am plecat de acasă, am uitat CV-ul. L-am lăsat în bucătărie, adăugă
Gibson gesticulând inutil spre o masă de bucătărie imaginară, care îi răpise nemiloasă CV-ul. Staţiunea e nemaipomenită, tare aş vrea să prind postul ăsta.
Unchiul meu a aranjat interviul şi o să mă omoare dacă o dau în bară.
Se holbă cu o privire tâmpă în jos, spre podea, trăgând însă cu coada ochiului la Margaret Miller pentru a vedea ce impresie făcuse. Nu foarte bună, dacă era să
judece după expresia ei severă.
– Îmi pare rău, dar n-avem copiator aici. Am cerut unul, dar nu e prevăzut în bugetul pe anul ăsta.
– O! exclamă Gibson descumpănit. Dar mi s-a spus că aveţi un copiator în biroul dumneavoastră.
– Da, dar e numai pentru uzul personalului.
Ce naiba, cucoană! Vrei să-ţi cad în genunchi?
Gibson dădu din cap posomorât, în semn de înţelegere, şi-şi încleştă maxilarul într-o forţare stoică şi bărbătească de a-şi stăpâni emoţiile. Oare exagera dacă îşi lăsa bărbia să tremure un pic?
– Unde credeţi că aş putea încerca în altă parte? întrebă el.
– Avem un centru de copiere, dar e tocmai la… Femeia îşi ridică ochii spre ceasul de pe perete. Nu, n-ai timp să ajungi.
– E-n regulă. Poate că n-or să se supere aşa de rău.
Margaret Miller oftă.
– Ai salvat CV-ul pe un disc sau aşa ceva?
– Pe un stick, răspunse Gibson şi-i întinse îndatoritor dispozitivul.
– Cum se numeşte fişierul?
– CV. E singurul fişier de pe el.
Femeia se uită îndelung la stick. Şi într-un final, îi decise soarta.
– Urmează-mă, îi spuse ea oftând din nou.
Îl conduse înapoi printre rafturile de bibliotecă până la biroul său, aflat în capătul opus faţă de zona de primire. Primii douăzeci de paşi reuşi să-şi ţină gura, dar apoi se întoarse spre el şi începu să-l dojenească blând pentru iresponsabilitatea de care dăduse dovadă. Menţionă faptul că unchiul său garantase pentru el şi că
nu era frumos din partea lui să îl dezamăgească. Părea un discurs cu efect aproape terapeutic asupra ei, iar Gibson avu grijă să dea din cap aprobator şi să
murmure la momentul oportun scuze de genul „Da, ştiu“ şi „Aveţi dreptate“.
Nici că era un preţ prea mare.
Doamna Miller descuie uşa biroului şi se opri în prag.
– Te rog să scuzi deranjul, spuse ea.
Avea şi de ce să se scuze. Biroul era îngropat sub un maldăr de hârtii şi ar fi necesitat o plăcuţă cu avertisment de avalanşă. Pe podea se înşirau mormane de cărţi, iar plantele aveau stringentă nevoie de apă ori de o slujbă de înmormântare.
Singurul colţişor curat din încăpere era staţia de lucru amenajată lângă o etajeră
cu servere. Gibson fu din nou impresionat de modul serios în care Comitatul Somerset îşi trata infrastructura IT. Deşi meritul nu-i revenea doamnei Miller, care habar n-avea ce este un port USB şi unde se află. Gibson fu nevoit să îi arate politicos cum să insereze stickul. Femeia insistă însă să printeze ea documentul. Faptul nu-l deranjă pe Gibson. Introdusese virusul în CV şi imediat ce fişierul era deschis, programul urma să se instaleze singur şi apoi să şteargă
orice urmă a descărcării sale. După aceea rămânea în stare de latenţă până era
activat.
