Se uită peste umărul femeii la scanarea antivirus făcută de software-ul bibliotecii. Apoi fişierul „CV“ fu deschis. Doamna Miller printă trei copii.
– Pentru orice eventualitate, explică ea.
Gibson se baza pe faptul că femeia nu avea să studieze cu atenţie CV-ul, pe care îl împrumutase de pe un site de recrutare. Îi luase zece minute pentru a opera câteva modificări care să dea impresia că o persoană din Hagerstown se afla în căutarea unui job, dar era conştient că CV-ul nu ar fi rezistat unei cercetări mai amănunţite. Din fericire, doamna Miller era prea ocupată cu discursuri despre responsabilitate.
După ce termină printarea, ea îl goni afară, nu înainte de a-i ura succes, iar Gibson părăsi clădirea.
19
Casa era suficient de retrasă de la stradă pentru ca Tinsley să nu-şi facă griji că ar putea fi văzut de afară. Şirul de chiparoşi Leyland înalţi bloca vederea directă, aşa încât nu putea fi zărit decât dacă cineva se apropia de casă pe alee. Aşezat în genunchi pe covoraşul de la intrare care îi ura „Bun venit“ într-o nuanţă prietenoasă de verde-pădure, Tinsley lucră la închizătoare repede şi eficient. Împinse uşa şi rămase cu urechea la pândă. Uşa se deschise scârţâind uşor în unghi de patruzeci şi cinci de grade. Alarma sună întrebător.
Tinsley pătrunse în casă, închise uşa în urma lui şi dezactivă alarma. Transpiraţia îi curgea pe piele şi se înfioră involuntar. Comparativ cu arşiţa nemiloasă de afară, înăuntru era aproape răcoare. Se îndreptă spre partea din spate a casei, unde bucătăria şi camera de zi se îmbinau într-o încăpere de dimensiuni mari.
Era spre sfârşitul după-amiezii, şi soarele strălucea prin ferestrele cu un singur geam. Un televizor cu ecran plat mare fusese montat pe perete într-un loc unde putea fi văzut atât de pe canapea, cât şi de pe insula cu blat din granit din bucătărie. Aparatul era încadrat de rafturi de bibliotecă mari, încorporate în perete, care conţineau o gamă variată de cărţi cartonate. Părea că volumele fuseseră aşezate acolo pentru a compensa şi într-un fel a scuza prezenţa lipsită de gust a televizorului. Impresia generală era aceea a unei case locuite de o femeie, cu toate că Tinsley nu ar fi putut explica exact de ce.
Doctoriţa nu avea să ajungă acasă înainte de ora şapte. Tinsley îşi rezervase destul timp pentru a se familiariza cu decorul, pentru a afla care uşi erau încuiate şi care nu, care scârţâiau şi care se deschideau fără zgomot, unde se aflau telefoanele şi dacă putea fi văzut de la vreuna dintre ferestrele de la etaj. Se mişcă tăcut prin casă, trecându-şi degetele acoperite cu mănuşi din latex de-a lungul pereţilor, ca pentru a le verifica soliditatea. Se aşeză pe pat şi se gândi la modul în care ar proceda ea. Cum ar proceda un medic respectat? Prefă-te, îşi zise. Rămase mult timp aşa.
După aceea netezi cuvertura şi coborî scara. La parter era un dormitor pentru oaspeţi, iar uşa se deschidea lin. Avea să aştepte acolo. Exersă drumul până la dormitorul femeii. Testă scândurile duşumelei până ce identifică fiecare
scârţâitură. Satisfăcut, reactivă sistemul de securitate şi intră în dormitor, închizând uşa în urma lui. Îşi goli cu atenţie vezica. Luă o bucată de hârtie igienică şi tamponă o picătură rătăcită pe vasul de toaletă. Apoi se strecură sub patul din camera de oaspeţi şi nu se mai gândi la nimic. Se mulţumi să asculte zumzetul liniştitor şi plăcut al casei.
Aşteptă.
Simţi pe şira spinării vibraţia uşii de la garaj deschizându-se. Asta îl făcu să-şi revină complet în simţiri şi să tragă cu urechea la zgomotele casei. Uşa de la garaj se închise, alarma se auzi din nou, dar fu dezactivată câteva clipe mai târziu. Sunetul unor tocuri păşind apăsat spre partea din faţă a casei, apoi cel al soneriei. Cineva o urmase pe doamna doctor. Poate vreo cunoştinţă invitată
acasă. Femeie sau bărbat? Doctoriţa era văduvă, aşa încât ambele variante erau posibile. O auzi cum răspunde la sonerie, după care două voci animate de femei umplură vestibulul. Râsete. Femeile trecură prin faţa uşii lui şi se îndreptară spre bucătărie.
În următoarele ore le ascultă cum prepară cina şi mănâncă. Muzica clasică le estompa vocile, dar reuşi să le urmărească deplasarea prin casă. Analiză şi cata-logă fiecare sunet şi miros care ajungea până la el. Apa trasă la toaletă. Clinchet de tacâmuri şi pahare. Aroma de usturoi şi ulei de măsline. Le mută prin casă pe tabla de şah a minţii. Din fericire pentru prietena femeii, uşa camerei de oaspeţi rămase nedeschisă.
Ţinta sa era o singură femeie.
Era trecut de ora unsprezece când doctoriţa îşi conduse musafira. Rămaseră
amândouă câteva clipe afară, făcând planuri pe care stăpâna casei nu avea să le respecte. Prietenei sale îi va fi greu să creadă că doctoriţa îşi luase viaţa după o seară atât de plăcută. Însă, treptat, avea să ajungă la concluzia că cina fusese o modalitate de a-şi lua adio. Dar era aşa de veselă, aşa de plină de viaţă…
Psihiatrii aveau să-i explice că adesea, odată ce au luat decizia, sinucigaşii simt o nevoie copleşitoare de a o pune în practică. Ca pentru a-şi lua o piatră de pe inimă. În cele din urmă, femeia avea să accepte explicaţiile ca fiind adevărate, cu toate că o umbră de îndoială avea să îi rămână cumva ascunsă într-un colţişor al minţii. Auzi sunetul unui motor de maşină şi, după o clipă, pe cel al maşinii care se îndepărta.
Urmară sunetele familiare ale strângerii mesei. Zdrăngănit de vase în timp ce chiuveta se umplea. Apa curgând. Aruncarea resturilor la gunoi. Muzica încetând. Paşi. Activarea sistemului de alarmă. Văzu pe sub uşă că se stinge lumina şi o auzi pe doctoriţă cum urcă la etaj. După zece minute fu sigur că
musafira nu uitase nimic după care să se întoarcă pe neaşteptate.
Se strecură afară de sub pat.
Chiar şi cu amortizorul ataşat, pistolul Browning Buck Mark .22 îi atârna uşor în mână. Era o armă de calibru mic, destinată mai mult pentru a face impresie. În caz de nevoie, era totuşi suficient de eficientă la mică distanţă şi practic nu scotea nici un zgomot. Dacă lucrurile aveau să ia o turnură neprevăzută, putea însă să se bizuie pe Sig Sauerul său P320.
Tinsley se furişă afară din camera de oaspeţi şi urcă la etaj. În dormitor era lumină, însă vocea doctoriţei venea din birou. Vorbea la telefon, din câte se părea cu coafeza. Tinsley rămase pe palier şi o auzi cum lasă un mesaj prin care anula programarea pentru ziua următoare. Un detaliu atât de mic, dar care era de natură
să schimbe opinia oricărui detectiv sceptic. Ce drăguţ din partea ei! De cum o auzi încheind conversaţia, se strecură înăuntru.
Îşi schimbă ţinuta, stând mai drept şi adoptând o urmă de accent britanic. Figura gentlemanului spion era atât de adânc înrădăcinată în imaginaţia unor americani, încât nu îi era deloc greu să o copieze. Uimitor ce efect putea avea un strop de curtoazie!
– Bună seara! spuse el.
Mai departe, lucrurile nu puteau să se desfăşoare decât în două feluri.
Femeia scoase un ţipăt şi se ridică iute în picioare. O reacţie previzibilă. Casa avea ziduri groase, iar ţipătul nu era atât de puternic încât să atragă atenţia vecinilor, aşa că Tinsley o lăsă să strige. Ţinu arma ridicată, dar neîndreptată
spre ea. Femeia închise brusc gura, pupilele i se dilatară şi începu să respire sacadat. Ochii îi fugiră de la faţa lui către armă şi înapoi spre chipul bărbatului.
După care se îngustară; îl recunoscuse.
– Tu eşti.
– Bună seara, doamnă doctor!
– Ce cauţi în casa mea? Ce doreşti?
Lui Tinsley îi plăcu comportamentul ei. Femeia era suficient de inteligentă
pentru a-şi da seama că fusese încolţită şi că nu rezolva nimic dacă încerca să se lupte cu el. Aşa că se străduia să apeleze la raţiune. Strategia nu avea să dea roade, însă era cea mai bună soluţie pe care o avea la îndemână. Dacă nu i se opunea, avea să o trateze cu blândeţe.
– Vreau să deschizi seiful, doctor Furst. Poţi să faci asta pentru mine?
– Seiful? Dar de ce…? Vocea i se stinse. Pot să dau un telefon ca să clarific situaţia?
Tinsley nu răspunse. Nu avea un răspuns convenabil pentru ea.
– Te rog, insistă ea.
