săptămâni în şir cu temperaturi de peste treizeci de grade, o zi cu numai douăzeci şi ceva de grade în termometre părea mană cerească. La prânz, centrul Somersetului nu mai aducea deloc cu oraşul-fantomă care îi întâmpinase duminică la sosire. Parcul de lângă bibliotecă era înţesat de mame cu copii, lucrători aflaţi în pauza de masă şi oameni ieşiţi să stea la soare. Câteva eleve de liceu îşi întinseseră prosoapele de plajă şi se bronzau pe peluza care atrăsese şi băieţi cu busturile goale, jucând Frisbee. O camionetă cu îngheţată se opri la colţ, făcând vânzare bună la cornete şi îngheţată pe băţ. Pe măsură ce orele se scurgeau, mulţimea nu se risipi, dimpotrivă, spori cu cei care trăseseră chiulul de la serviciu pentru a-şi începe weekendul mai devreme.
– Cum merge treaba? auzi Gibson în căşti vocea lui Jenn.
Ochii i se îndreptară spre camera de supraveghere a parcului. Jenn stătea singură
pe o bancă cu vedere bună asupra zonei. În fotografia din dosarul de personal purtase un taior business şi avusese părul lăsat să cadă pe umeri. Astăzi era îmbrăcată de jogging, cu părul strâns într-o coadă de cal, cu o şapcă de baseball şi o pereche de ochelari de soare mari, care îi ascundeau faţa. Sorbea dintr-o sticlă cu apă, dând impresia că se odihneşte după alergare. Judecând după
taioarele cu care fusese obişnuit să o vadă îmbrăcată, Gibson o etichetase drept una dintre acele femei obsedate de echipamentele de fitness StairMaster, ale căror unice ţeluri în viaţă erau braţele ca nişte spaghete şi mărimea treizeci şi doi la haine. Dar maioul şi şortul purtate acum de Jenn îl făceau să-şi dea seama cât de mult se înşelase. Femeia avea o constituţie atletică şi arăta foarte în formă.
Dar Gibson ştia că forma deosebită în care se afla Jenn era o chestiune de ordin strict practic: umerii şi coapsele ei frumos sculptate îi dezvăluiau în fapt o forţă
letală ascunsă.
– Arată bine, îi răspunse el.
Jenn aruncă o privire în direcţia camerei de supraveghere, însă Gibson nu-i putu descifra expresia din spatele ochelarilor de soare şi al şepcii cu însemnele echipei Pittsburgh Steelers.
– Sper că nu te referi la vreme, zise ea.
– Altceva?
– Hmm. Hendricks, situaţia?
Hendricks era staţionat în Cherokee, la un cvartal distanţă de bibliotecă, de unde avea o vedere clară în susul şi în josul străzii care ducea la Biblioteca Carolyn Anthony.
– Ceva trafic la intrarea în bibliotecă şi parc, dar puţin trafic la ieşire. Acum se află în bibliotecă cinci, poate şase indivizi care se potrivesc profilului. Alţi şapte dinăuntru nu se potrivesc profilului.
– Eu am găsit şase în parc. Gibson, ne-a scăpat cineva?
– Nu, concordă cu cele văzute de mine. Traficul pe computer e stabil şi nu e de semnalat nimic ciudat.
– Pe ACG e linişte? întrebă Jenn.
Chiar prea linişte, din păcate. Monitorul care urmărea traficul de intrări şi ieşiri de pe reţeaua ACG nu arăta nimic neobişnuit. Şi oricât de urât se uita el la ecran, acesta părea hotărât în continuare să nu semnaleze nimic deosebit. Ceea ce îl făcu să se întrebe dacă nu cumva se dăduseră de gol fără să ştie.
Oare îşi pierdeau vremea în aşteptarea cuiva care nu avea să vină niciodată şi se afla deja la mii de mile distanţă, îndepărtându-se în goană? Sau poate că individul îşi luase pur şi simplu liber o săptămână. Gibson încercă să se imagineze aşteptând până vinerea următoare. Şi până vinerea de după, şi tot aşa. Amintirea lui Suzanne îl apăsa tot mai greu pe zi ce trecea şi începuse să-l epuizeze.
Hendricks îi spusese că cea mai lungă pândă a sa durase şapte săptămâni. Gibson se rugă ca vânătoarea lor să nu se prelungească atât de mult.
– Gibson, te-am întrebat dacă la ACG e linişte, reveni Jenn.
– Deocamdată, nimic nou, răspunse el.
– Foarte bine, următoarea mişcare îi aparţine.
Cu toate că se concentrau asupra bărbaţilor care se potriveau profilului alcătuit de FBI, camerele de supraveghere instalate de ei surprindeau cadre cu toată
lumea, bărbaţi ori femei aflaţi la mai puţin de o sută de metri de clădirea bibliotecii. Jenn îi explicase filosofia abordării în cursul instructajului de dimineaţă. Remarcase că femeii îi plăceau instructajele.
– După toate probabilităţile, profilul este corect. Un profil psihologic nu se bazează pe supoziţii, ci pe statistici, iar numerele ne spun că persoana care a răpit-o pe Suzanne este un bărbat alb în vârstă acum de patruzeci şi ceva sau cincizeci şi ceva de ani.
– Dar…, dăduse el să o întrerupă cu o idee care tocmai îi venise.
– Dar întotdeauna pot interveni surprize. O femeie care răpeşte pentru a-şi înlocui copilul pierdut sau cineva mai bătrân ori mai tânăr decât ne indică
profilul. O persoană de culoare care s-a aventurat în afara grupului său etnic. Un terorist sau un răpitor cu alte motivaţii politice. Adevărul este că cei de la FBI nu au avut cum să elimine toate aceste posibilităţi şi nici noi n-ar trebui să o facem.
– Deci ne concentrăm pe profilul psihologic, dar nu pierdem din vedere nici o posibilitate?
– Exact.
Gibson îşi petrecu după-amiaza în camera de motel, revăzând înregistrările, căutând prim-planuri, salvându-le ca imagini statice pe cele relevante şi core-lându-le cu informaţiile personale din computerele logate la Wi-Fi-ul bibliotecii.
Din oră în oră transmise toate fotografiile noi, împreună cu datele aflate, către ACG, dar nu în mod direct.
De teamă că WR8TH compromisese serverele corporaţiei ACG, Gibson şi Mike Rilling instalaseră servere independente, care să preia toate comunicaţiile şi datele referitoare la caz. Rilling trecea imaginile printr-un program de recunoaştere facială logat la bazele de date federale şi statale. Ideea era de a identifica persoanele cu cazier din Registrul Naţional al Agresorilor Sexuali.
Gibson aprinsese televizorul şi îi luase sonorul, pentru a avea companie şi, după
ce văzu de trei ori titlurile principale de pe SportsCenter, comută pe ştiri. Benjamin Lombard îşi continua campania împotriva guvernatoarei Fleming. Angajase un nou manager de campanie şi obţinuse un rezultat neaşteptat de bun în California, statul lui Fleming. Specialiştii comentau pro şi contra noii lui strategii, mult mai agresive. Vicepreşedintele se afla în mijlocul unui turneu important prin New England, şi în dimineaţa aceea urma să ţină un discurs la Boston. Un discurs care se anunţa a avea un impact puternic.
Gibson se întrebă ce avea să se întâmple în cazul în care el şi echipa ACG chiar reuşeau să dea de urma lui Suzanne. Ce consecinţe urma să aibă acest fapt asupra campaniei lui Lombard? Americanii erau avizi de poveşti bune şi nu aveau să reziste în faţa imaginii unei familii reunite. Oare asta avea să-i asigure lui Lombard victoria? Gibson nu era deloc sigur că putea trece peste ironia de a fi jucat rolul de salvator al lui Benjamin Lombard.
– Tare aş bea o cafea, mârâi morocănos Hendricks. Să nu cumva să deschideţi vreunul din voi gura decât dacă vedeţi un individ cu tricou imprimat cu textul
„Eu am răpit-o pe Suzanne Lombard“. Ne-am înţeles?
De ceva acţiune avură totuşi parte cinci minute mai târziu, când îşi făcu apariţia un bărbat înalt, îngrozitor de slăbănog, adus de spate şi cu o piele ca picurată cu ceară. Bărbatul de ceară se aşeză la o masă de lucru, îşi scoase rucsacul şi îl puse pe masă. După aceea începu să se holbeze la copiii care se jucau lângă fântână ca un turist care-şi alege homarul din bazinul cu apă. Ceva era în mod clar în
