— N-am idee. Aș putea foarte bine să-l sun pe Julian și să-l întreb. Nick a zis că nu e ușor să găsești un judecător în weekend. Poate o zi, două.
— OK. Vero a respirat adânc după o tehnică de respirație care îmi amintea dureros de Lamaze. OK, asta e bine. Deci nu trebuie decât să mutăm cadavrul înainte să-l găsească.
Din bucătărie s-au auzit hohote de râs și zarvă mare. Vero și cu mine ne-am întors și l-am văzut pe Zach ungându-se pe cap cu glazură de tort. Delia se uita la el cu o expresie vag dezgustată, cu boticul albastru de la coloranții alimentari.
VP - 234
Am presupus că în tortul ăla era suficient zahăr cât să-i țină treji pentru următoarele patruzeci și opt de ore. N-avea să fie ușor.
— Ar fi putut fi mai rău, a zis Vero.
— Zău? Chiar te rog, spune-mi și mie cum ar fi putut fi mai rău.
— Ar fi putut veni cu un câine acasă. Orice ai face, nu aminti de asta în fața Deliei. Abia am potolit-o din plâns.
— De ce a plâns?
— Steven i-a dus la adăpost dimineață, dar Sam plecase deja.
— L-a adoptat cineva?
— Tipul ăla, Aaron, îl știi, amicul Patriciei. Omul de la adăpost i-a spus lui Steven că l-a luat pe Sam acasă la sfârșitul săptămânii trecute. Lui Steven i s-a părut ciudat, mai ales că abia adoptase doi câini acum câteva săptămâni, și nu e ușor lucru să călătorești cu trei câini.
Am simțit că mă prăbușesc pe dinăuntru.
— Să călătorească? Cum adică să călătorească?
— A plecat în după-amiaza aceea. A spus că pleacă în vacanță, dar nu s-a mai întors. Și nimeni nu știe unde s-a dus. Privirile noastre s-au întâlnit. Am rămas așa câteva clipe. Crezi că…
Asta trebuie să fi fost imediat după ce l-am cunoscut, când i-am pus întrebările alea despre Patricia. Am completat cererea folosind adresa Theresei.
Noi două stăm pe aceeași stradă. Dacă a mai văzut numele străzii înainte – de pildă în noaptea în care a murit Harris – Aaron ar fi putut-o recunoaște și a înțeles cine sunt. Și de ce o căutam pe Patricia.
Câinii salvați sunt niște prieteni extraordinari.
Asta să se fi întâmplat? Aaron a închis ușa garajului, hotărât să o salveze pe Patricia de soțul abuziv, așa cum a făcut-o pentru Sam, câinele salvat de la adăpost, nerealizând că ea făcuse deja un plan și se ocupa de situație? L-am răpit pe Harris de la bar înainte ca Aaron să apuce să intre în scenă? M-a urmărit aici, apoi a profitat de ocazie și a terminat treaba pe care mie mi-era prea frică s-o duc la bun sfârșit?
Nu am putut auzi prea multe din cauza câinilor din josul străzii…
Au tăcut după ce el a plecat.
Câini care latră. Am auzit câini lătrând în parcare în noaptea aceea, la The Lush, când l-am încărcat pe Harris în camionetă. Și tot în noaptea aceea, mai târziu, când vorbeam la telefon cu sora mea. Conform relatării de la știri despre dispariția Patriciei, aceasta nu avea câini. Dar Aaron a adoptat o mulțime.
Molly și Piratul au fost cu el în mașină?
VP - 235
Mi-a zburat gândul la Subaru maro pe care l-am văzut în garajul Patriciei, cu două abțibilduri cu fețe umane și două cu capete de câini. În fotografia de la adăpost, Patricia stătea lângă Aaron, cu Molly și Piratul, și nu purta inelul. Oare Aaron era mai mult decât un prieten? Era iubitul ei? Amantul? Plănuiseră un viitor împreună? De aceea erau amândoi atât de dornici să scape de Harris? Și, dacă da, cine l-a ajutat pe Aaron să-l închidă pe Harris în garajul meu?
Chiar fiind singur, cum a zis doamna Haggerty, cum ar fi putut să țină ușa garajului, ca să nu se izbească atunci când se închide, fără a fi suficient de aproape ca s-o… țină?
M-am întors spre Vero și am luat lingura pentru înghețată din mâna ei, aruncând-o în găletușa cu gheață.
— Dă-mi cureaua ta, i-am spus.
— Cureaua?
— Ai încredere în mine.
Vero și-a descheiat cureaua și a tras-o din găicile blugilor. Era mai subțire decât cea pe care o purta Aaron în ziua în care l-am văzut la adăpost, dar părea la fel de solidă.
— Stai cu copiii. Vin imediat.
Am apăsat butonul de pe peretele garajului. Soarele după-amiezii a inundat betonul și eu am rămas în picioare în mijlocul încăperii, uitându-mă la șine și căutând o modalitate de a folosi centura pentru a împiedica ușa să cadă, așa cum Aaron o folosise atunci când a prins-o ca să țină ușa cuștii lui Sam deschisă.
În colțul din față al garajului, la capătul șinelor, aproape de curba unde se întorceau, se intersectau două bare de metal. Am luat scara, m-am urcat și am înfășurat cureaua în jurul lor. Apoi am mutat scara în mijlocul garajului, m-am suit și am tras coarda ușii.
S-a auzit un pocnet ușor când ușa s-a deconectat de motor. Apoi s-a oprit, suspendată în aer de cureaua lui Vero.
Aaron îl omorâse pe Harris.
Nu Theresa și Aimee. Nu Feliks și Andrei. Aaron o făcuse singur. Știa că ușa s-ar izbi și aș veni în fugă. Exact așa cum cuștile cu închidere automată
dezlănțuiseră iadul în adăpost când Vero a eliberat animalele, iar ușile s-au închis singure în spatele lor. Aaron și-a legat cureaua de șină. Apoi a tras de coardă să deconecteze ușa de motor. Încet, și-a desprins cureaua cu o mână și a lăsat-o ușor în jos.
Dar dacă Aaron îl omorâse pe Harris ca să fie cu Patricia, ce rost mai avea să
părăsească acum orașul, când Patricia era moartă? Eram singura persoană care știa adevărul despre moartea lui Harris și, la cât de vinovată păream, nu VP - 236
