— Nu cred. Cred că a fost un accident.
— Ce facem acum?
Grămada de cadavre. Andrei se prăbușise pe buza gropii. Iar deasupra cadavrelor, se zărea licărul tot mai slab al țigării lui abandonate.
— Închide-i motorul mașinii, m-am auzit rostind în timp ce-l controlam prin buzunare. I-am luat portofelul și l-am vârât în haina mea. Nu lăsa amprente.
Vero s-a cățărat afară din groapă și a alergat la mașina lui Andrei. Când a închis motorul, câmpul s-a cufundat în întuneric. Am stat puțin să mă gândesc.
Să respir. Să procesez ce știam. Între timp, ochii mei se adaptau la lumina lunii.
În următoarele douăzeci și patru de ore poliția urma să sape tot câmpul ăsta.
Vor găsi aici toate victimele lui Andrei. Și pe Harris.
Nick presupunea deja că Feliks era cumva amestecat în moartea lui Harris.
Din punctul lor de vedere, Harris era doar un cadavru în plus.
— Îl lăsăm pe Harris aici, am zis apăsat, încercând să transmit cât de multă
încredere eram în stare.
— Să-l lăsăm? a șoptit Vero, ca și cum s-ar fi temut să nu ne audă careva. Nu-l putem lăsa!
— Dacă îl luăm acum, poliția o să-l caute la nesfârșit.
— Dar dacă îl găsesc cu Andrei și cu toți ceilalți…
— Atunci probabil vor presupune că mafia i-a omorât pe toți. Era un joc de noroc, dar mutarea lui Harris părea și mai riscantă. Acum ajută-mă să-l pun pe Andrei cu ceilalți. Am luat cadavrul de sub brațe, Vero l-a prins de picioare și, cu un icnet, l-am azvârlit în groapă. Mâine, când avea să vină poliția și va găsi groapa asta comună, vor fi descoperite și țigara proaspăt fumată, și pistolul lui Andrei. Va părea că altcineva – probabil Feliks – s-a întâlnit cu Andrei aici, l-a supravegheat cât a îngropat cadavrele, apoi l-a executat și l-a aruncat în groapă
alături de victimele sale, scăpând astfel organizația de un asasin neglijent care avea prostul obicei să-și regleze conturile murdare în văzul lumii.
Nick nu va fi aici să-și asume meritul arestării, dar măcar va avea satisfacția de a ști că el a fost cel care a rezolvat cazul care l-a pus, în sfârșit, pe Feliks Zhirov în spatele gratiilor. Patricia și Irina au scăpat de soții lor. Patricia și Aaron VP - 248
vor putea ieși din ascunzătoare, iar Vero și cu mine ne vom putea vedea de viețile noastre.
Fără o vorbă, am mutat tot pământul înapoi în groapă și am dus lopețile în portbagaj, atente să nu lăsăm nicio urmă în spatele nostru. Când am terminat, m-am suit la volanul mașinii lui Andrei, iar Vero m-a urmat în mașina lui Ramon până la câmpurile aflate la câțiva kilometri mai jos, pe șosea. Acolo am abandonat mașina lui Andrei și i-am lăsat portofelul în cutia cu mănuși.
În drum spre casă, ne-am oprit la garajul lui Ramon, ne-am mutat în Chargerul lui Vero și am făcut restul drumului spre South Riding în tăcere, prea șocate și epuizate ca să mai putem vorbi.
Am ajuns la parc exact înainte de răsărit. Vero a oprit și a verificat să se asigure că nu ne vede nimeni. Apoi m-am urcat în portbagaj. Cu un zâmbet apologetic, a trântit capacul peste mine.
Ghemuită lângă lopeți, ascultam cauciucurile care se învârteau pe asfalt.
Motorul a încetinit, ajungând la un tors lent și regulat când a trecut pe lângă
mașina ofițerului Roddy, Vero asigurându-se astfel că și el, și doamna Haggerty au văzut-o că s-a întors singură acasă.
Când mașina a întors și a intrat pe alee, am simțit o zdruncinătură ușoară. A încetinit și am auzit ușa garajului care se ridica huruind. Mașina a înaintat câțiva metri, apoi motorul a tăcut. Prin pereții de tablă ai mașinii am simțit vibrația motorului când ușa garajului s-a lăsat în jos. Portiera lui Vero s-a trântit, tenișii ei au scârțâit pe cimentul neted când a înconjurat mașina. Portbagajul s-a deschis și, în fața ochilor, mi-a apărut zâmbetul ei ostenit pe chipul plin de praf.
A întins mâna și m-a ajutat să ies din beznă.
VP - 249
Capitolul 40
Televizorul nostru a rămas toată ziua pe canalul de știri, urmărind defilarea titlurilor de dimineață până spre seară. Tocmai îi pusesem pe cei mici în pat, când povestea a explodat:
La ferma Rolling Green Sod and Tree din ținutul Fauquier au fost descoperiteșase cadavre, inclusiv rămășițele lui Harris Mickler. Unul dintre cadavre a fostidentificat ca fiind al cunoscutului asasin al mafiei, Andrei Borovkov. Detectiviide la polițiile din Fauquier și Fairfax spun că aceste crime par a fi execuții în stilmafiot legate de crima organizată. Proprietarul fermei susține că nu știa nimicdespre toate acestea, iar poliția afirmă că el nu este o persoană de interes laacest moment al anchetei. Poliția i-a reținut pentru interogatoriu pe FeliksZhirov, unul dintre capii mafiei, și pe un asociat al cărui nume nu a fostdezvăluit. Vom reveni cu amănunte pe măsură ce ancheta avansează.
Mi-a sunat telefonul. L-am pescuit dintre pernuțele de pe canapea. Pe ecran a apărut numele lui Steven.
— Finn? Sunteți bine, tu și copiii? Părea înnebunit. Nu-mi plăcea să recunosc, dar îmi făcea plăcere să-i aud vocea.
— Suntem bine. Tocmai am văzut știrile. Voi sunteți bine?
— Cred că da. Dar au luat-o pe Theresa pentru interogatoriu. Nu știu ce se întâmplă. Auzeam în fundal zgomotele dintr-o secție de poliție: walkie-talkie, bâzâitul ușilor, zarva vocilor ofițerilor care strigau dintr-o parte în alta a holurilor. Finn, jur pe ce am mai sfânt, nu știam nimic despre toate astea.
— Te cred.
Mi-am cuprins genunchii cu brațele. Chiar dacă nu i-aș fi îngropat pe Harris și pe Andrei pe câmpul fostului meu soț, tot ar fi găsit acolo alte patru cadavre, și asta mulțumită lui Feliks Zhirov. Măcar acum puteau fi identificate și înmormântate cum se cuvine.
— Crezi că Theresa știa?
— Sincer să fiu, nu știu. Ea se jură că nu. Dar nu știu ce să mai cred. Acum sunt la secție. Polițistul, prietenul tău, e aici. Nick. Zice că pot sta aici până
termină cu ea, dar s-a putea să dureze câteva ore bune până o eliberează.
