VP - 245
Cheița de pe inelul de chei a lui Harris… mi-am spus, cea pe care o luase Patricia când ne-am întâlnit la Panera. Probabil a folosit banii ca să fugă cu Aaron.
Andrei s-a lansat într-o divagație:
— Eu? Eu am pariat pe nevastă-mea. Irina nu l-a suportat niciodată pe soțul Patriciei. Zicea că e un nemernic jegos și că merită să moară. Mi-am ținut răsuflarea în timpul pauzei lungi în care a suflat un nor de fum peste capul meu.
Poate nici nu-i voi spune lui Feliks că am dat peste voi aici. Nu-mi place să pierd pariurile.
Am început să respir precipitat când a lăsat pistolul în jos. Avea de gând să ne lase să plecăm? Avea să ne șantajeze ca să păstrăm tăcerea?
Piciorul lui Andrei a apărut lângă mine. Nu îndrăzneam să mă clintesc. L-a proptit pe mormanul de pământ de la capătul gropii și s-a uitat înăuntru, fumând. Un zâmbet sinistru i-a arcuit buzele în jurul șuvoiului lung de fum expirat.
— Se pare că ați făcut aproape toată treaba. O să-mi fie mult mai ușor să vă
îngrop.
Vero a scos un sunet straniu, iar stomacul meu a luat-o razna. Andrei avea de gând să ne omoare. Chiar aici. O execuție, cu un glonț în ceafă. Aveam să cad în groapa asta, peste celelalte cadavre. Șeful lui Nick va veni mâine cu un mandat și mă va dezgropa. Sora mea va trebui să-mi identifice rămășițele.
Am scuturat din cap într-un protest mut. Îndurasem deja tot ce eram eu în stare să îndur de la Harris Mickler. Nici în ruptul capului nu aveam de gând să
intru în groapa aia fără luptă.
Andrei a tras un ultim fum, a aruncat chiștocul în groapă și a trimis cu tocul pantofului câțiva bulgări de pământ spre mine când s-a îndepărtat de marginea gropii.
M-am uitat în jos, la pumnii mei înfipți în pământ. La noroiul care îmi acoperea palma. M-am uitat în sus, la Andrei, printre șuvițele ce-mi ieșiseră din coadă. Vântul aducea gazele care ieșeau din țeava lui de eșapament deasupra gropii. Andrei a expirat ultimele rămășițe de fum de țigară, înclinând capul în așa fel încât vântul să nu i-l arunce îndărăt în față.
Mi-am distrus prima patrulare în trafic când un tâmpit mi-a aruncatscrumiera în față.
M-am eliberat de mâna lui Vero, vârându-mi palmele în pământ. Am luat doi pumni zdraveni de pământ mocirlos, strângând bine degetele să nu-mi curgă
printre ele. Umerii lui Andrei s-au cutremurat într-un râs tăcut, scuturând capul, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă ce noroc a dat peste el. S-a apropiat de noi.
VP - 246
— Eu sunt gata, a zis. Hai să terminăm repede.
Am ridicat mâinile, azvârlind pământul cât de tare am putut. Bulgării s-au învârtit în aer, apoi l-au izbit drept în față. A urlat, ștergându-se violent la ochi.
Lumina farurilor juca pe pistolul lui în timp ce încerca să-și scoată pământul din ochi. Am așteptat să-l scape, pregătită să iau arma și să fug, dar el l-a ținut mai strâns, țintind dezordonat în timp ce urla și ne înjura. M-am ghemuit când a tras, împușcătura înfundată ridicând praful de lângă genunchii mei.
Un amortizor. Folosea un amortizor. Nimeni nu va auzi împușcăturile. Nimeni nu va veni să ne salveze.
Cu inima bubuind, am luat-o pe Vero de mână și am tras-o lângă mine.
Amândouă am luat-o la goană, căutând adăpost în spatele portbagajului mașinii lui Ramon.
Andrei răcnea, sfâșiat de durere, izbind sălbatic cu cizmele în pământ și frecându-se la ochi. Altă împușcătură. Vero și cu mine ne-am ghemuit una în alta în spatele barei de protecție, cu mâinile la gură, îmbrățișându-ne strâns. Alt glonț a șuierat aproape de capotă. Cu un icnet, ne-am târât înspre partea îndepărtată a mașinii și ne-am ghemuit după roata din spate, ținându-ne strâns de mână. Andrei se clătina și urla la noi.
Dacă am urca în mașină, poate am scăpa.
Am întins mâna pe deasupra lui Vero, spre mânerul de la portiera pasagerului. A răsunat altă împușcătură. M-am ghemuit, luând-o pe Vero în brațe. Dinspre groapă s-a auzit o bufnitură puternică.
Apoi tăcere.
Ne-am lipit de partea laterală a mașinii, așteptând următoarea împușcătură.
Dar împușcăturile se opriseră.
Singurul zgomot care se mai auzea era zumzetul potolit al motorului de la mașina lui Andrei. Niciuna dintre noi nu îndrăznea să se miște, doar aburii tremurători ai respirațiilor întretăiate ni se ridicau de pe buze.
După câteva minute nesfârșite, m-am uitat pe furiș peste capota mașinii.
Picioarele lui Andrei erau rășchirate în noroi, la marginea gropii. Restul trupului nu se vedea, de parcă deja căzuse în groapă.
Vero s-a agățat de spatele hanoracului meu, îmbrățișându-mă ca o umbră
când m-am târât cu precauție spre corpul lui Andrei. Pistolul sclipea inert în mâna lui. Am intrat în groapă, cu Vero agățată de spatele meu, încercând să nu mă gândesc la umezeala împuțită care îmi muia genunchii colanților când m-am târât spre Andrei. Când am ajuns la câțiva centimetri distanță, am tresărit amândouă. Fața lui Andrei era practic făcută praf, iar din ceea ce mai rămăsese din partea stângă a capului său curgea o băltoacă întunecată.
VP - 247
Am respirat adânc, încercând să mă împotrivesc nevoii de a voma.
— S-a împușcat.
— Intenționat? a exclamat Vero.
M-am uitat în jos, la pistolul din mâna lui. Probabil îl fluturase ca un nebun în toate părțile, încercând să se șteargă la ochi în timp ce se străduia să tragă în direcția noastră.
