Apoi a arătat cu degetul peste umăr, spre un grup foarte însuflețit din celălalt capăt al barului:
— Antreprenori, scheme piramidale și afaceri la domiciliu, a zis cu o umbră
de năduf care sugera că a avut motivele lui pentru care a ales partea asta a barului. Corporatiștii de top fac de obicei rezervări pentru separeurile din spate.
A cules un pahar de sub tejghea, cercetându-mă din priviri:
— Nu pari genul corporatist de top.
Mi-am înțepat felia de lămâie cu paiul și am supt ultimul strop din pahar:
— Iar tu nu pari suficient de mare ca să mă servești.
— Auci! a exclamat râzând. Și-a mușcat buzele și s-a uitat la mine cu un interes renăscut: Vreau să zic că nu pari îngâmfată și banală.
Am învârtit gheața din pahar.
— Hmm… banală. E un cuvânt SAT3?
Degetele noastre s-au atins ușor când mi-a luat paharul.
— LSAT4, de fapt. A făcut o pauză, pândindu-mi reacția înainte de a-mi schimba paharul cu altul, plin. Nici măcar nu am observat când mi-a pregătit un altul. Cum te cheamă?
Sugând o coajă de lămâie, mă gândeam ce răspuns să-i dau. La naiba, de ce nu, la urma urmelor:
— Theresa, am zis întinzându-i o mână.
— Eu sunt Julian. Strângerea lui de mână părea în regulă. Lipsită de dominarea tipic masculină. Nici cea mai vagă sugestie de subestimare.
— Ce ai de gând să studiezi, Julian?
— Sunt la drept, m-a corectat. Dacă-i rănisem sentimentele, nu lăsa să se vadă: Anul trei la drept penal, la GMU.
3 Scholastic Assessment Test (n. trad.).
4 Law School Admission Test (n. trad.).
VP - 37
Am ridicat o sprânceană cinică.
— Procurorii nu sunt banali și îngâmfați?
A aruncat un șervet de pe bar peste umăr.
— Nu am aspirații atât de înalte. M-am gândit că lumea are nevoie de câțiva buni apărători publici. Și tu? Cu ce te ocupi?
M-am aplecat asupra paharului, lovind un cub de gheață cu dinții în timp ce mă gândeam ce să-i răspund, îmi făcusem o regulă din a nu spune străinilor cu ce mă ocup. De fiecare dată conversația lua o întorsătură ciudată. M-am uitat în jos, la rochia Theresei, și am cules o scamă:
— Imobiliare.
— Pare plictisitor.
M-am înecat cu un hohot de râs.
— Înfiorător.
— Să nu mă înțelegi greșit, a zis el destul de precaut, dar nu pari nici genul agent imobiliar.
— Serios? Era îndrăzneț, dar simpatic, și poate de vină era al doilea pahar de vodcă, dar zâmbetul lui începuse să-mi intre în suflet.
— Și care e genul meu, mă rog?
Julian a început să mă studieze, lustruind un pahar.
— Bere rece și pizza la comandă. Picioare goale, blugi și tricouri largi, decolorate.
Am simțit cum îmi urcă sângele în obraji, uimită de perspicacitatea lui, dar și de faptul că sinceritatea băiatului nu mă deranja deloc. Și nici felul în care mă
privea. Am dat peste cap ultimul strop de vodcă, cumpănind diferențele dintre mine și Theresa și întrebându-mă dacă Steven a fost vreodată genul pizza la comandă sau gusturile lui au țintit întotdeauna sus și eu am fost prea ignorantă
ca să-mi dau seama.
— Păcat că nu te interesează dreptul familiei. Lumea are nevoie și de câțiva buni avocați specializați în divorțuri. Am pus bancnota de douăzeci pe tejghea și m-am ridicat. Aveam nevoie de toaletă și cabinele erau probabil în spatele barului, lângă separeurile despre care amintise Julian. Am să le verific pe drum.
Doar așa, de curiozitate.
— Hei, a spus Julian, punându-și palma peste mâna mea înainte de a mă
