îndepărta. Schimbul meu se termină într-o oră. Dacă mai stai pe aici, poate luăm ceva de mâncare după aceea.
O buclă de culoarea mierii îi atârna peste ochi, iar zâmbetul lui era lipsit de prefăcătorie. Nu voi minți și voi recunoaște că mi-am acordat câteva secunde de gândire.
VP - 38
— Mulțumesc.
Am împins bancnota peste tejghea, spre el. Trebuia să ajung acasă, la copiii mei, înainte ca soră-mea să trimită toate mașinile de patrulă din oraș să mă
caute. Și ultimul lucru de care aveam nevoie era să mă găsească poliția tăvălindu-mă în pizza cu peperoni, în spatele camionetei mele, cu un motan tânăr în călduri:
— Nu sunt îmbrăcată pentru pizza.
Și-a înfipt dinții în buza de jos, reprimându-și o grimasă.
I-am mulțumit și am arătat către capătul barului, dându-i de înțeles că, oricât de tentant ar fi fost, planurile mele pentru seara asta au rămas aceleași. Și am plecat să caut toaleta. Poate și pe Harris Mickler.
•
Separeurile din spatele barului erau private, cu scaune din piele neagră, spătare înalte și primitoare, din lemn, cu o lumină difuză, ceea ce mă făcea să
mă simt ca cea mai mare ciudată din lume în vreme ce încercam să privesc pe furiș în fiecare, clătinându-mă pe niște tocuri pe care nu le mai purtasem de ani de zile. Deasupra călcâiului drept, sub bareta îngustă, se formase o dungă roșie, iar cele două vodca tonic date peste cap pe stomacul gol nu îmi ușurau deloc deplasarea. Simțeam cum mă clatin ușor în timp ce străbăteam coridorul îngust dintre separeuri, îndreptându-mă spre toaletă.
— Scuză-mă, a zis un bărbat, trebuie să răspund.
Bărbatul a ieșit fără a-și privi telefonul, aproape izbindu-se de mine în timp ce se îndrepta către bar.
— Harris sunt, a zis el cu voce scăzută în telefon, exact când trecea pe lângă
mine.
Harris. Am pus o palmă pe paravanul celui mai apropiat separeu, întorcându-mă să-l văd mai bine. Cuplul care stătea alături mă privea cu curiozitate, așa că
m-am aplecat deasupra sandalei și am făcut un adevărat circ din ajustarea baretei. În acest răstimp, din separeul lui Harris Mickler a ieșit o femeie.
Tocurile ei înalte țăcăneau în josul coridorului și au dispărut în cabina toaletei.
Am mai zăbovit puțin, încercând să prind ceva din conversația lui Harris care se desfășura câțiva metri mai încolo, dar aceasta fusese destul de scurtă și omul își vârâse deja telefonul în buzunar. A făcut semn celui mai apropiat barman, a comandat două pahare cu șampanie și s-a întors la locul lui. M-am grăbit spre baie, constatând cu surprindere că inima îmi bătea nebunește. Am intrat într-o cabină goală.
Ce făceam? Era ridicol. Eu eram ridicolă. Harris Mickler își înșela nevasta. Și ce dacă? O groază de bărbați au făcut chestia asta înaintea lui. Inclusiv soțul VP - 39
meu. Oricât l-aș fi urât, nu mă imaginam omorându-l pentru atâta lucru. Nici măcar pentru cincizeci de mii de dolari. Și totuși, eram acolo, spionând un bărbat pe care nu-l cunoșteam.
Mi-am ușurat vezica cât de repede am putut, m-am spălat pe mâini, am deschis poșeta să-mi refac rujul, oprindu-mă puțin la vederea bilețelului mototolit al Patriciei Mickler. Ar trebui să-l arunc imediat la toaletă. Sau să-l rup bucățele mici, să-l arunc în chiuvetă și să dau drumul la apă.
S-a auzit zăvorul cabinei din spatele meu și am închis repede poșeta.
A apărut amica lui Harris Mickler, aplecată asupra telefonului, cu părul blond, lung, atârnându-i ca o cortină peste față, revărsându-se peste umerii costumului ei cenușiu. Mi-am aplicat un strat proaspăt de ruj, urmărind-o în oglindă cum forma un număr și își ducea telefonul la ureche. Pe inelarul ei stâng licărea un fabulos inel cu diamant, flancat de o verighetă încrustată tot cu diamante.
— Bună, iubitule, a miorlăit femeia în telefon, în timp ce eu îmi îndesam rujul la loc în geantă.
Poate era colegă de serviciu cu Harris, mi-am spus în sinea mea. Poate tocmai au încheiat o afacere fabuloasă și au ieșit să sărbătorească.
— Îmi pare rău, scumpule, a continuat ea. Am întâlnire cu un client. Se lungește mai mult decât mi-am imaginat. Găsești ceva de mâncare în frigider, iar medicamentul pentru alergie al lui Katie e pe bufet. Te superi dacă te rog să
culci tu copiii?
OK, era clar că Harris își înșela nevasta. CU o femeie măritată.
Mare brânză. Poate merita o criză urâtă de gonoree și, dacă își și bătea soția, merita categoric să fie în închisoare. Dar nimic din ceea ce văzusem până acum nu sugera că Harris Mickler merita să moară. Mi-am aranjat peruca în oglindă și am verificat ora pe telefon. Era devreme, mai aveam timp să iau câteva cutii cu mâncare chinezească, să achit din contul lui Steve, să le duc acasă la Georgia, să
mâncăm și să uit odată pentru totdeauna de povestea asta.
Tipa lui Mickler s-a sprijinit de chiuvetă și a ridicat vocea:
— Dar e un client important, Marty! Ce-ai vrea să fac?
M-am strecurat afară din toaletă, iar ușa s-a închis automat în spatele meu, amuțind disputa aprinsă a celor doi. Am străbătut în fugă culoarul și m-am întors la bar, unde chelnerul lui Mickler tocmai punea două cupe cu șampanie în fața lui. Am văzut străfulgerarea mânecii albe și scrobite a cămășii lui Harris când acesta îndesa o bancnotă împăturită în palma chelnerului. Când chelnerul s-a întors, din palma lui Harris a alunecat ceva într-unul dintre pahare. Pastila albă a sclipit printre bulele aurii, apoi s-a lăsat într-un nor efervescent pe fundul cupei.
VP - 40
Cu capul plecat, am trecut repede prin fața separeului lui Harris și m-am strecurat într-o firidă liberă la bar. Unghiul era prea îngust ca să-i văd fața lui Mickler, dar eram suficient de aproape ca să-i văd brațul care învârtea paharul.
Nici n-am băgat de seamă barmanul care a răsărit în fața mea să-mi ia comanda.
Oricum nu mai aveam bani și mă ițeam peste umărul lui să-l văd pe Harris, care tocmai schimba poziția paharelor de șampanie.
Barmanul a intrat în câmpul meu vizual. Julian a zâmbit când mi-a întâlnit privirea. Am încercat să arunc priviri discrete spre ușa sălii de toaletă de la capătul holului. Femeia trebuia să iasă dintr-o clipă în alta. Ce să fac? Să-i spun lui Julian? Să-l rog să dea peste masa lor? Să dau buzna peste femeie în toaletă
