— Hm… Nu știu dacă…
Am dus cupa la gură și am sorbit jumătate dintr-o suflare. Nu era suficient de tare ca să-mi taie greața pentru ceea ce tocmai făcusem, dar expresia șocată a lui Harris a meritat tot efortul.
Am învârtit paharul între degete.
— Să nu-mi spui că așteptai pe cineva! M-am ridicat, ducându-mi o palmă la piept: Vai, nu! Sper că nu pe biata femeie din sala de baie. Se certa la telefon cu cineva. Probabil soțul, așa părea. Era supărată rău. Am văzut-o plecând pe ușa din spate.
Lui Harris i-a căzut fața. M-am încruntat când a întins mâna, și-a luat paharul și l-a golit, holbându-se absent în direcția ieșirii de urgență de la capătul culoarului dinspre toaletă.
Vai, rahat, mi-am spus în sinea mea, când mărul lui Adam s-a clătinat după
ultima înghițitură. În cât timp își fac efectul chestiile astea? Am lăsat cupa din care sorbisem jos. Rujul meu lăsase o urmă vizibilă pe buza paharului, iar amprentele mele erau vizibile pe condensul de pe sticlă. Dacă dădea ortu’ popii aici și la spital s-ar face o analiză toxicologică, lucrurile ar arăta rău, foarte rău pentru mine.
— Hei, Harris, i-am zis, aruncând priviri îngrijorate spre separeurile din jur.
M-am aplecat peste masă și am șoptit: Ce zici, nu vrei să ieșim de aici? Să
mergem undeva… mai ferit.
Am făcut semn cu bărbia spre ușa la care se uita insistent, răsuflând ușurată
când fața i s-a luminat de un zâmbet pervers. Parcasem în spatele benei, cât de departe putusem de ușa din față și de ferestre. Adresa lui era scrisă pe biletul Patriciei din geantă. Dacă l-aș putea urca în camioneta mea, l-aș putea duce acasă la el să-și continue somnul. După aceea voi putea arde biletul și voi uita că
toate astea s-au întâmplat.
Harris a făcut semn cu mâna chelnerului.
— Nota, te rog.
Și-a slăbit puțin nodul cravatei. Broboane de transpirație i-au apărut la rădăcina părului, iar obrajii i s-au schimonosit într-o strâmbătură.
— Așa, și, mai spune-mi o dată, de unde ne cunoaștem noi?
VP - 43
— Ăăă… Am săpat adânc în amintirile mele despre profilul lui de pe rețelele de socializare, dar mintea mea era înghețată de spaimă. Nu-mi aminteam numele niciunui grup din care făcea parte. Am fost în… știi tu… am făcut chestia aia specială, am spus făcând un semn disprețuitor cu mâna, cu grupul ăla financiar, Virginia de Nord. Am coborât vocea până la o șoaptă conspirativă, sperând că o să umple el golurile: Chestia aia al cărei nume nu pot să…
— Lucrezi pentru Feliks? A început să arunce priviri îngrijorate prin încăpere.
— Da! am spus, bătând din palme. Exact așa ne-am cunoscut. Lucrez pentru Feliks, am repetat absentă cu ochii lipiți de ușa toaletei și sperând din suflet ca tipa cu care venise să nu iasă.
— Aha, făcu el, frecându-se pe piept, de parcă l-ar fi înțepat inima. Părea a se simți destul de rău. Și ce anume faci tu pentru Feliks?
Genunchii îmi tremurau pe sub masă.
— Ei, știi tu, una, alta.
Harris a clătinat amețit din cap, cu o privire tot mai sticloasă și rătăcită. L-am lovit pe sub masă:
— Să nu adormi, Harris, am zis veselă. Îmi sucisem gâtul tot uitându-mă după
chelner. Cât naiba durează să aduci o nenorocită de notă?
— A fost o șampanie destul de tare, a îngăimat, abia ținându-și capul drept.
Mă simt… mă simt cam ciudat, începuse să vorbească rar, sfârșitul cuvintelor pierzându-se într-o bâlbâială de om beat. A clipit, cu pleoapele îngreunate: Și cum ziceai că te cheamă?
— Theresa.
— Corect. Theresa, a repetat, când chelnerul a apărut în sfârșit, ținând în echilibru o tavă cu băuturi într-o mână; cu cealaltă a lăsat nota în coperțile negre din piele pe masă și a dispărut din nou. Bărbia lui Harris cădea tot mai jos, iar eu am mulțumit cerului că chelnerul nu s-a oprit la vorbă.
— Hai să mergem, Harris. M-am ridicat, verificând să mă asigur că nu se uita nimeni, și l-am tras în picioare. Localul era plin, prea multe trupuri înghesuite ca să ne mai bage cineva în seamă, iar Julian era ocupat să toarne băuturi la bar.
Harris s-a sprijinit de mine. Am luat portofelul din buzunarul lui din spate, am pescuit o bancnotă de o sută de dolari, am lăsat-o pe masă în contul consumației. I-am pus un braț pe după umerii mei și l-am tras cu greu pe holul din spate, luminat de semnul IEȘIRE. Am împins ușa, deschizând-o suficient de larg ca să încăpem amândoi.
Până când am ajuns în parcare, Harris se îngreunase considerabil. Îmi jucau tocurile sub greutatea lui, în timp ce capul i se bălăngănea pe umărul meu.
Săltându-l puțin, am luat-o spre benă, descriind lent o linie șerpuită până în VP - 44
spatele camionetei mele. Parcarea pentru angajați era întunecată și tăcută. L-am sprijinit pe Harris de panoul lateral, ținându-l cu o mână. CU cealaltă îmi căutam cheia în poșetă. Mâinile lui au început să mă pipăie, cleioase și agitate.
Una dintre ele mi s-a strecurat pe sub rochie și îmi amintesc când limba lui umedă mi-a intrat în ureche.
— Uf, Harris. M-am tras ceva mai departe. Cum tot încerca să mă pipăie, i-am zis pe un ton sarcastic: Chiar ești băiat obraznic, nu? În cele din urmă am găsit cheile și ușa glisantă s-a deschis, aproape doborându-l pe Harris la pământ.
L-am susținut, iar el s-a prăvălit pe podeaua mașinii, în fața scăunelului lui Zach.
Costumul lui scump s-a umplut de biscuiți și suc de mere când l-am împins pe spate promițându-i că îl așteaptă ceva bun dacă urcă frumos în mașină, ca un băiat cuminte. A început să bălmăjească în urechea mea în timp ce mă chinuiam să îl îndes înăuntru, bolborosind despre toate lucrurile pe care mi le-ar face dacă aș urca alături de el. S-a înfiorat carnea pe mine când le-am auzit și probabil că ar fi fost justificat în mare măsură acceptul meu la oferta făcută de Patricia. Într-un sfârșit, a căzut într-un somn adânc.
