Și exact cum spusese Patricia, își confirmase prezența la un eveniment care avea loc în seara asta la un bar la modă din Reston. The Lush era la numai câțiva kilometri distanță.
Am încercat să alung gândul rătăcitor, dar mi s-a înțepenit în minte. M-aș fi putut duce. Doar ca să văd. Aș fi putut servi un cocktail și urmări dintr-un colț
discret al barului. Numai așa, din îngrijorare pentru Patricia.
Am închis browserul și am șters istoricul de căutare. Era ridicol. Nici măcar nu aveam cu ce să mă îmbrac.
De sus răzbătea vocea șoptită a Deliei, care se juca. L-am pus pe Zach pe sofa cu păturica și suzeta lui și m-am furișat sus, pe trepte, oprindu-mă în fața dormitorului lui Steven. Theresa fusese în casa mea în dimineața asta. I-a spus lui Steven că ușa mea nu era încuiată, lucru pe care nu-l putea afla decât încercându-mi ușa. Măcar eu am căpătat o cheie.
Ușa dormitorului era crăpată, am împins-o cu un deget și haosul care m-a întâmpinat de partea cealaltă a ei m-a luat prin surprindere. Mă așteptam să
găsesc așternuturi de pat bine întinse și teancuri de perne măiestrit aranjate.
Mă pregătisem sufletește pentru flori de mătase pe măsuța de machiaj și lumânări în jurul căzii. Dar dormitorul lui Steven și al Theresei era un dezastru.
Patul lor era un templu al așternuturilor răvășite. Șosete și sutiene erau VP - 31
aruncate peste tot și singurul lucru care înfrumuseța baia era un morman de prosoape care miroseau a mucegai. Pe perete atârna o singură fotografie de-ale lor. În tot timpul ăsta, de când îi prinsesem prima oară înșelându-mă, am trăit cu spaima că spațiul lor privat arăta mult mai ordonat decât al meu. Dar când am dat la o parte o pereche de boxeri de-ai lui Steven și m-am oprit în fața dulapului deschis, viața lor din spatele ușilor închise nu mai părea atât de diferită de viața mea cu Steven. Brusc, mi-am dat seama de ce Theresa nu mă
voia în casa ei.
M-am strecurat în partea ei de dulap. Cămășile, rochiile, fustele atârnau fără
o ordine anume; doar că exista un anumit spațiu între ele ca să nu se șifoneze, astfel încât să nu bănuiască nimeni că tipa era în secret o dezordonată.
Cercetând umeraș după umeraș, m-am oprit la o rochiță neagră. După socoteala mea, avea cinci din astea. Am scos-o de pe umeraș și m-am înfășurat cu ea dinaintea oglinzii. Strâmtată puțin, aș putea arăta bine în asta. Probabil Theresa nici n-o să-i observe lipsa.
Mi-am mușcat buza, gândindu-mă la toate lucrurile pe care mi le luase. La toate lucrurile pe care încă încerca să mi le ia. Înainte să mă răzgândesc, am făcut rochia ghem și am îndesat-o sub braț, lăsând ușa dormitorului întredeschisă, exact așa cum o găsisem.
Am strigat-o pe Delia, de data asta insistent. Oftatul ei greu mi-a amintit și mai mult de tatăl ei. Piciorușele ei se târșâiau fără elan în spatele meu, pe scări.
— Nu putem să mai stăm, mami? s-a smiorcăit ea.
— Trebuie să mergem acasă. I-am îndesat brațele în mânecile hainei. Tropăia din picioare în timp ce încercam să-i pun încălțările.
— Asta o să fie casa mea. Așa mi-a zis tata. Cuvintele astea m-au străpuns ca un cuțit înfipt în inimă. Mi-am reprimat o tresărire, l-am ridicat pe Zach cu păturică și suzetă cu tot, am luat-o pe Delia de mână, atentă să iau toate urmele copiilor mei cu mine. În timp ce încuiam casa fostului meu soț și mă îndepărtam, nu m-am putut împiedica să mă gândesc la ce fel de avocat specializat în custodie aș fi putut cumpăra cu cincizeci de mii de dolari.
VP - 32
Capitolul 6
Cum am ajuns acasă, am lăsat copiii în fața televizorului, cu un bol de biscuiți, și am format numărul lui Vero, temându-mă că, dacă mă voi gândi prea mult, s-ar putea să-mi pierd curajul.
Am așteptat semnalul.
— Bună, Vero. Finlay sunt. Uite care-i treaba, știu că Steven ți-a spus că nu mai avem nevoie de tine să stai cu copiii. Să știi că nu a fost alegerea mea.
Evident că nu mi-a cerut părerea înainte de a decide să… știi tu… să te concedieze! am spus strâmbându-mă. Nu aveam niciun drept să îi cer ceva. Am inspirat adânc și mi-am turuit rugămintea: Dar a intervenit ceva în seara asta și aș avea mare nevoie să stea cineva cu copiii. Ora șapte ar fi perfect, dacă ești liberă.
Ei, dar dacă tot urma să mă aranjez și să plătesc o bonă, aș putea să-mi ofer o seară liberă.
— Până la 11.00 cel târziu, am adăugat. Știu că e ceva de ultima clipă, dar îți pot plăti dublul tarifului obișnuit.
De pe contul PayPal al lui Steven. Parola încă mergea. Îl păstram pentru vreo urgență, dar la ce zi avusesem, eram destul de sigură că nevoia mea de a bea ceva se încadra perfect.
— Dacă nu poți – sau nu vrei – te înțeleg perfect. Probabil i-aș putea duce pe ăștia mici la soră-mea. Dar dacă citești mesajul în câteva minute, dă-mi un telefon și anunță-mă. Te rog.
Am pus telefonul jos și am urmărit cum ecranul se întunecă treptat. Apoi l-am ridicat, verificându-l în timp ce mă îndreptam spre bucătărie, rozându-mi unghia. Rochia neagră a Theresei atârna de clanța ușii de la cămară. Decoltată, cu talia marcată și cu o crăpătură seducătoare pe coapsă, arăta ca ceva ce ar purta oricând una dintre eroinele din romanele mele. Pun pariu că Theresa arăta bestial în ea. Nici urmă de tricouri sau de lenjerie intimă comodă în mormanele alea de haine amestecate de pe podeaua ei.
Am pornit telefonul și am format numărul soră-mii.
— Bună, Finn.
— Bună, George. Lucrezi diseară?
Pauza grea era grăitoare. Sora mea era o mincinoasă total nepricepută. Era sinceră. Prea sinceră pentru binele ei. Probabil de aceea era o polițistă atât de bună.
VP - 33
— De ce? a întrebat precaută.
— Trebuie să las copiii la tine.
Sora mea nu se pricepea la copii. Se pricepea la criminali. Georgia a fost singură de când a ieșit din burta mamei și, dacă ar fi fost să-i dau crezare, prefera să fie așa. Prefera să-și petreacă nopțile dărâmând uși și punând în aplicare mandate de arestare decât uitându-se la Sesame Street sau Dora the Explorer. Dar, între noi fie vorba, cine n-ar prefera?
— Numai pentru două ore, am rugat-o. Îi hrănesc înainte și Zach probabil că
o să doarmă dus până ajungem la tine. O să fie adormiți la ora aia, crede-mă.
