— Am reținut sfatul. Dar tipa asta, Amy, cine e? Se pare că am ratat informația.
— O știi, cea mai bună prietenă a Theresei. Delia e topită după mătușa Amy.
Stă cu copiii câteva ceasuri sâmbetele, cât eu și Theresa facem o pauză.
Pauză? În cele patruzeci și opt de ore pe care le petreci cu copiii tăi?
— Delia are o mătușă Georgia. N-are nevoie de o mătușă Amy.
— Perfect, mi-a trântit-o Steve sec. Hai s-o sunăm pe Georgia și s-o rugăm pe ea să stea cu copiii.
Am scrâșnit.
— Aoleu! Nu, nu, Zach! Vino înapoi aici… Dumnezeule, a bombănit Steve, gâfâind. Uite ce-i, Finn, trebuie să vii să-l iei pe Zach. Theresa avea o întâlnire după prânz să prezinte o casă, așa că l-am luat pe Zach cu mine la fermă. Și în nicio oră îmi vine și mie un client, iar Zach nu stă locului o clipă.
— Evident că nu stă. Am închis strâns ochii, încercând să vizualizez haosul în desfășurare de la celălalt capăt al firului. Ferma de gazon a lui Steve era o curte imensă, fără gard. Hectare de spațiu deschis, numai bun de alergat, și o mulțime de tractoare și excavatoare numai bune de cățărat. Paradisul unui copil mic și cel mai teribil coșmar al unui părinte care nu a fost medaliat la atletism.
— Finn? Între chiotele lui Zach, puteam efectiv auzi cum Steven își pierde mințile. Ferma lui era aproape de granița cu Virginia de Vest. Aveam nevoie de cel puțin patruzeci de minute ca să ajung acolo. Și, pe drum, trebuia să o iau și pe Delia de la grădiniță.
— Bine. Am scotocit prin portofel și am dat peste cei douăzeci de dolari pe care nu-i cheltuisem dimineață la restaurant. Destul pentru benzină. Vin. Dă-mi un răgaz cât să mă duc la baie și să o iau pe Delia.
— O oră, Finn. Te rog.
Părea disperat. Și puțin enervat. Stătea numai cu unul dintre copiii noștri de nici trei ore și își închipuia că se va descurca cu custodia exclusivă a amândurora? M-am gândit să nu mă grăbesc, să apar cât mai târziu, doar așa, ca să văd cât păr i-a mai rămas pe cap până ajung eu acolo. Dar după aceea VP - 22
Zach a început să plângă în fundal, genul de bocet pe care Steve era prea nerăbdător ca să fie în stare să îl domolească. M-am ridicat de la birou; în stratul de praf s-a păstrat urma mâinilor mele, care au atins scurt tăblia.
Asta era viața mea. Un contract de două mii de dolari pentru luni de muncă, fără somn, și zece minute singură în baie.
— Spune-i lui Zach că ajung imediat.
Am închis telefonul, am stins computerul și am încercat să nu-mi mai bat capul cu Harris Mickler.
VP - 23
Capitolul 4
Steven își cumpărase ferma de gazon la mai puțin de o lună după ce divorțaserăm. I-am dus o dată pe copii să o vadă. Nu știam prea multe despre loc, doar că se întindea pe zeci de hectare, producea diverse sortimente de gazon, pe care îl vindea constructorilor de case și dezvoltatorilor imobiliari, și el făcuse o mică avere din asta. De obicei mi-i imaginam pe el și pe Theresa zbenguindu-se goi pe câmpurile de smarald presărate cu dolari și bălării, motiv pentru care nu m-am ostenit să mă mai întorc vreodată acolo.
Îmi aminteam vag unde era. GPS-ul m-a îndrumat restul drumului până când am ajuns la un panou uriaș care marca intrarea pe un drum pietruit; pe el se putea citi FERMĂ DE RULOURI DE GAZON ȘI COPACI. Drumul lung și prăfuit era străjuit de o parte și de alta de puieți de brazi de Crăciun, următoarea sursă de bani pe care mai mult ca sigur Steve o va folosi ca Dovada A în cazul lui de custodie împotriva mea. Nu numai că-și permitea să-mi hrănească și să-mi îmbrace copiii, ci le și putea oferi și un Crăciun perfect.
Înălțându-se în scăunelul ei ca să vadă pe fereastră, Delia m-a îndrumat să
parchez în fața unei rulote aflate în spatele pâlcului de copaci. Am eliberat-o pe Delia din scaunul de mașină și m-am ținut după ea spre biroul de vânzări. Am bătut o dată în ușă și am intrat, izbindu-mă cu capul de plafonul scund al rulotei.
Delia s-a strecurat pe după picioarele mele și s-a repezit spre birou, teleportându-se în brațele tinerei blonde și drăguțe care stătea pe scaun. Fata nu avea mai mult de nouăsprezece, douăzeci de ani, afișa un zâmbet dulce și sâni obraznici. Exact cum îi plăcea lui Steve. Biata de ea. Probabil Theresa habar n-avea și aproape că-mi părea rău și pentru ea.
— Bună, Delia, a chicotit fata, ciufulind creștetul fiică-mii. Pălăria Deliei s-a deplasat puțin într-o parte, dezvăluind capătul benzii adezive care-i ținea părul lipit de cap. Fata a strâmbat din nas și mi-a aruncat un rânjet conspirativ, ca și cum ar fi înțeles povestea pe care pălăria se străduia să o ascundă.
Of, scumpo, mi-am spus în sinea mea, n-ai nicio idee.
— Tu trebuie să fii Finlay, nu? a întrebat fata, ridicându-se ca să-mi strângă
mâna. Eu sunt Bree. Domnul Donovan te așteaptă.
Ce drăguț. Îi spune domnul Donovan la birou. Am strâmbat și eu din nas și i-am întors zâmbetul:
— Mulțumesc, Bree. Am venit să-l iau pe Zach.
VP - 24
— Sunt în Zoysia. Mergi pe drumul pietruit cam patru sute de metri, până ce depășești tractoarele de pe stânga ta. Ar trebui să fie pe câmpul din spatele lor.
— Mulțumesc, i-am zis, părându-mi sincer rău pentru ea, pentru toate dezamăgirile care o așteptau, cu toate falusurile care așteptau să fie absorbite în vârtejul de praf de pe parbrizul viitorului ei. Aș fi vrut să-i spun să fugă. Să se salveze cât mai putea. Dar trebuie să fi avut cam aceeași vârstă când m-am îndrăgostit de Steven și, dacă cineva mi-ar fi spus atunci că el se va dovedi a fi un fustangiu nemernic, n-aș fi crezut o iotă.
Așa că am luat-o pe Delia de mână și ne-am întors la mașină.
— Pot să merg în față cu tine? a întrebat când am deschis portiera din spate.
— Nu, scumpo. Trebuie să stai în scăunelul tău.
— Dar tata mă lasă.
— Tata a dat un prost exemplu. Nu a fost prea responsabil din partea lui.
Dacă-l vedea un polițist și îi dădea o amendă?
Delia și-a dat ochii peste cap:
