șervețelele din suport. Am smuls un pumn plin și, bombănind niște scuze, am început să șterg dezastrul cu mâinile tremurânde.
Ce-am făcut?
M-am agățat de masă. Nick s-a aplecat să mă ajute să mă ridic, apoi m-am prăbușit pe scaun.
Îi spusesem lui Julian că mă numesc Theresa. I-am mai spus că lucrez în domeniul imobiliar. Purtam o perucă blondă și rochia neagră a Theresei. Nu am verificat să văd dacă recunosc pe cineva pe pagina de prezentare a evenimentului când am făcut cercetări despre Harris. Grupul avea șapte sute de membri. Chiar și săptămâna asta am căutat pe listă numai numele pe care le-am văzut pe telefonul lui Harris.
— Ești sigur? am întrebat. Vreau să zic că toate astea nu înseamnă cine știe ce.
— Dacă aș avea numai atât, nu. Dar telefonul lui Harris a fost localizat mai târziu, în noaptea aceea, pe o rază de cinci kilometri de la casa ei.
Nu. Nu de la casa Theresei. De aici. Telefonul lui Harris a fost localizat în garajul meu. Chiar în josul străzii pe care se afla casa din oraș a lui Steven și a Theresei.
— Ai vorbit cu ea?
— Am prins-o azi-dimineață, era la birou. A negat vehement că a fost la bar în noaptea aceea. Un barman de acolo și-a amintit că a servit o femeie care se potrivește cu descrierea ei. Ne-a dat prenumele ei și a spus că era agent imobiliar, dar cum nu i-a cerut un act de identitate, nu putem confirma că ea a fost. În acest moment nu avem decât dovezi circumstanțiale, dar s-au adunat VP - 144
destul de multe, iar Theresa nu are un alibi verificabil pentru noaptea în care Harris a dispărut.
— Cum adică?
Theresa nu a fost la bar în noaptea aceea. Controlasem fiecare colțișor al localului căutându-l pe Harris. Dacă ar fi fost acolo, sigur aș fi văzut-o.
— Indiferent unde a fost, un lucru e clar: nu vrea să-mi spună. Insistă că a fost acasă, singură. Iar soțul t… Nick s-a corectat: Steven a spus că a fost în oraș
cu niște clienți. Așadar nu poate confirma că ea a fost acasă în seara aceea.
— Asta nu înseamnă că nu a fost.
Nu-mi venea să cred că o apăr. Dar femeia era pe punctul de a deveni mama vitregă a copiilor mei și era periculos de aproape de acuzația de crimă.
Nick a clătinat empatic din cap.
— Crede-mă, Finlay, fac meseria asta de multă vreme și mă pricep destul de bine să citesc oamenii. În mod sigur Theresa ascunde ceva. Era atât de nervoasă, încât și-a pus singură piedică.
— Ești polițist, am zis, arătând spre pistolul lui. Polițiștii îi fac pe oameni să se simtă agitați. Și chiar dacă a fost la bar, ce motiv ar fi avut să-l răpească pe Harris?
— Ei, aici m-am blocat. Nick și-a frecat țepii din barbă cu palma. Vocea lui suna oarecum vlăguită când a spus: Am găsit niște fotografii pe telefonul lui Mickler. Făcea poze cu el și cu alte peste zece femei, unele de natură… intimă, și suspectăm că o parte dintre ele au fost făcute fără consimțământul femeilor.
Am afișat o expresie de indiferență, atentă să nu scap ceea ce deja știam. Dar Theresa nu era printre femeile fotografiate. M-am forțat să mă uit la fiecare în parte, îngrozită că s-ar putea să văd pe cineva cunoscut. Cu un an în urmă, a continuat el, a sunat o femeie și ne-a dat un pont anonim, zicând că a fost drogată și agresată sexual după ce a băut ceva cu Harris.
— Cine era? A spus cum o cheamă? am întrebat, încercând să nu par îngrijorată.
— Nu, e o linie pentru telefoane anonime. Operatorul a încercat să o convingă să vină să depună o plângere, dar ea a spus că Harris a amenințat-o că
îi spune soțului ei că sunt amanți. A zis că a avertizat-o că, dacă ar depune plângere, îi distruge căsnicia. Date fiind toate pozele de pe telefonul lui, e de presupus că e un agresor în serie. Cine știe câte femei nu vor fi fiind în orașul ăsta care-și doresc să scape de un astfel de tip? M-am gândit că Theresa ar putea fi una dintre ele, dar ea nu apare în niciuna dintre pozele de pe telefonul lui și, cu excepția grupului din care făceau amândoi parte, nu am găsit nimic VP - 145
altceva care să o lege de Harris. Dacă nu reușesc să găsesc mai repede un motiv, investigația mea se îneacă.
— Tot nu înțeleg ce au de-a face toate astea cu mine.
Și-a dat șuvițele întunecate din ochi, frecându-i ca și cum n-ar fi dormit de o săptămână.
— Probabil n-ar fi trebuit să îți spun nimic. Și cred că nici nu ți-aș fi spus.
Numai că acum câteva seri am stat de vorbă, la câteva beri, cu Georgia, și i-am povestit despre cazul meu. Habar nu aveam că o cunoaște pe Theresa. Apoi a amintit despre cazul tău de custodie. A spus că Theresa nu e tocmai prietena ta preferată și s-a gândit că ar fi bine să vorbesc cu tine, poate știi tu ceva.
O așchie rece de disconfort s-a înfipt în creierul meu.
— Și ce-ai vrea să fac eu?
A vârât mâna în buzunar, a scos o carte de vizită și mi-a întins-o peste masă.
— Știu că Theresa ascunde ceva. Dacă mă poți ajuta să aflu ce, poate reușesc să adun suficiente dovezi ca s-o arestez. Și, dacă am dreptate și este într-adevăr implicată în cazul Mickler, atunci mi se pare că ai avea și tu ceva beneficii.
— Cum adică?
— Dacă Theresa e arestată pentru suspiciune de crimă, atunci probabil avocatul soțului tău îl va sfătui să renunțe la procesul pentru custodia copiilor.
— Crimă? parcă spuneai că Harris e dispărut, am zis precaută.
Nick și-a împletit degetele, lăsând cartea de vizită neatinsă pe masă, între noi:
— A dispărut de mai bine de o săptămână. La fel și soția lui. Nu s-a primit niciun telefon de răscumpărare, nu a fost nicio activitate în conturile lor. După
cum ți-am spus, fac meseria asta de multă vreme.
A lăsat implicațiile acestor fapte suspendate în tăcerea care a urmat.
