M-am oprit, remarcând o schimbare a scrisului. Am recunoscut imediat literele majuscule și lăbărțate ale lui Steven.
T,
MĂ ÎNTÂLNESC CU UN CLIENT LA FERMA DE GAZON. ZACH E CU MINE. FINN
A AVUT O URGENȚĂ. TE ROG SĂ TRECI PE LA EA ȘI SĂ ÎNCHIZI GARAJUL. I-AU
TĂIAT LUMINA. DESCHIZĂTORUL S-A BLOCAT. IA-0 PE AIMEE CU TINE, AI SĂ AI NEVOIE DE CINEVA SĂ ȚINĂ UȘA CÂND SE LASĂ JOS.
MULȚUMESC, RĂMÂN DATOR.
Scrisese asta în dimineața în care m-am dus să mă întâlnesc cu Sylvia. În dimineața în care s-a tăiat curentul și ușa garajului nu s-a închis.
…ea și cu Amy s-au oprit pe la tine în drum spre prânz și au închis garajul.
Nu Amy. Aimee.
— Fotografiile lui… am șoptit.
Vero și-a ridicat ochii din dosarul pe care-l studia.
— Fotografiile alea?
Am sărit în picioare și am căzut în scaunul de la birou.
VP - 167
— Ce-i? a întrebat Vero, uitându-se la mine ca și cum mi-aș fi pierdut mințile.
Am deschis computerul.
— Aimee era unul dintre numele fișierelor de pe telefonul lui Harris. Sunt sigură de asta.
Am deschis un browser și am găsit grupul lui Harris. Am dat clic pe pagina membrilor, am derulat lista, am trecut de iconița Theresei și am oprit derularea la un nume: Aimee R. Iconița de prezentare era o bulină albă, goală. Am apăsat pe ea, dar profilul era gol. În afară de nume, toate detaliile erau șterse.
Linkurile către celelalte pagini de pe rețelele de socializare erau fundături, toate conturile ei fuseseră închise sau șterse. Aimee R. era o fantomă.
Ea trebuie să fie. Numele Aimee e neobișnuit și ea se potrivește profilului victimelor lui Harris. Și ar fi avut sens ca ea și Theresa să fie în același grup. Doar făceau totul împreună.
— Ea e. Sunt sigură, am zis. Data ultimei ei postări pe pagina grupului a fost acum aproximativ un an. Asta trebuie să fi fost în perioada în care Nick a spus că
o femeie a sunat la poliție și a înregistrat o plângere anonimă. Scena începea să
se ordoneze încet în mintea mea: Două persoane l-au omorât pe Harris. Dacă
bănuiala lui Nick despre Theresa e corectă? Dacă Theresa și Aimee l-au așteptat pe Harris la The Lush?
— Crezi că îl urmăreau?
— Probabil știau că urma să fie acolo. S-ar putea să mă fi văzut ieșind cu el și urcând în camioneta mea.
În întuneric, poate au presupus că eram următoarea lui pradă. Cu greutatea lui Harris peste mine, amândoi ne clătinam.
— Poate au înțeles greșit și și-au imaginat că sunt următoarea victimă.
Theresa trebuie să fi recunoscut camioneta și a venit după noi până aici. Poate nu a intenționat să-l omoare. Poate nu voia decât să îl oprească. Dar după aceea eu am intrat în casă și le-am oferit oportunitatea perfectă.
I-am arătat lui Vero biletul de la Steven. Ochii ei negri se îngustau pe măsură
ce citea.
— Deja știau cum să închidă ușa fără să folosească motorul. Au mai făcut-o împreună înainte.
Vero a pălit.
— Nu-i de mirare că Theresa nu vrea să-i spună lui Nick unde a fost în noaptea aceea. Chiar crezi că Theresa și Aimee ar fi putut să-l omoare pe Harris Mickler?
VP - 168
— Nu știu. Dar Nick a spus că nu are nevoie decât de un motiv ca s-o salte.
Iar Theresa avea unul. Și eu i-am oferit mijloacele și oportunitatea să acționeze în consecință.
Dar dacă îi spun lui Nick că bănuiala lui era corectă… dacă îi povestesc despre Aimee și îi dau suficiente informații ca s-o poată găsi și să facă singur legăturile, indiferent dacă Theresa și Aimee erau sau nu vinovate, dâra de firmituri l-ar duce pe Nick înapoi în garajul meu. Brusc, posibilitatea ca Nick să afle despre Feliks nu mi se mai părea atât de groaznică.
Am luat cartea de vizită a lui Nick din geantă.
— Ce faci? m-a întrebat Vero cu vocea gâtuită de panică. Nu-i poți spune lui Nick despre asta.
