el era beat criță… Poți trece mâine pe la mine? Chiar aș avea nevoie de…
Conversația s-a pierdut într-o zarvă drăcească. Afară, chiar sub fereastra biroului Theresei, bubuia un motor diesel. Hidraulicele scrâșneau. Lanțurile zuruiau.
— Stai așa, nu te mai aud.
Theresa a năvălit în birou, folosind mâna liberă ca să privească printre lamelele de plastic ale jaluzelelor. M-am lipit de perete, cu ochii larg deschiși și VP - 182
ținându-mi respirația, rugându-mă să nu se întoarcă și să mă vadă ghemuită în colțul de după corpul ei de bibliotecă:
— Un cretin îmi tractează mașina! Theresa s-a răsucit pe călcâie și a trecut ca fulgerul pe lângă mine, zburând pe scări în timp ce un motor a început să
accelereze.
M-am furișat la fereastră și am văzut o camionetă albă, inscripționată cu RAMON TOWING AND SALVAGE, care tracta Mercedesul Theresei în josul străzii.
Theresa a luat-o la fugă după ea, în picioarele goale, cu telefonul într-o mână.
Am coborât în goană scările, mi-am luat tenișii, verificând ca nu cumva Theresa să se uite înapoi, și am ieșit în trombă din casa ei. Camioneta de tractări se oprise câteva case mai încolo. Un bărbat, probabil Ramon, scria ceva pe o mapă, ignorând solicitările Theresei să ducă mașina la loc, unde o găsise.
Mi-am tras un pantof în picior și m-am împiedicat, aproape căzând la pământ peste gazonul ei, în graba de a ajunge mai repede la mașina de împrumut. În timp ce mă străduiam să mi-l trag și pe al doilea, am ridicat ochii. Și am înghețat.
Detectivul Anthony era parcat peste stradă, cu geamul lăsat, ascultând-o pe Theresa care amenința să-l omoare pe Ramon în douăzeci de feluri diferite. Dar nu la Theresa se uita Nick.
Mi-a făcut un semn cu degetul, să urc în mașină lângă el. Expresia lui severă
nu lăsa loc de proteste. Cu pantoful în mână, am țopăit până la mașina lui, am smucit portiera și m-am prăbușit înăuntru.
VP - 183
Capitolul 31
Sedanul lui Nick era o dubă standard de poliție. Bleumarin și strigător la cer de vizibilă. Am dat în jos viziera și m-am ghemuit, ițindu-mă pe după parbriz la Ramon, care ducea înapoi pe alee mașina Theresei, în vreme ce ea îl supraveghea cu ochi de uliu.
— Vreau să știu ce se întâmplă aici? a întrebat Nick.
Mi-am înfundat mâinile în buzunare, asigurându-mă că peruca era bine ascunsă de privirile lui. Când am deschis gura să mă apăr, Nick a ridicat un deget:
— Ai grijă cum răspunzi.
— Putem pleca, te rog? M-am lăsat și mai jos în scaun, cu brațele încrucișate la piept, în timp ce Nick a clătinat din cap și a pornit mașina. Nu a recunoscut mașina de împrumut pe care o lăsasem mai jos și nu am simțit nevoia să mă dau în spectacol spunându-i că vreau să mă urc în ea.
— Ce cauți aici? Parcă trebuia să mă iei la unsprezece.
— Am ajuns mai devreme, am văzut mașina Theresei oprind aici când veneam spre tine. M-am gândit să supraveghez puțin casă, să văd dacă apare ceva interesant. Un rânjet i s-a lățit pe tot chipul când a intrat pe aleea mea.
— Mă bucur că te distrezi. Am țâșnit din mașină și am băgat cheia în ușă, dar Vero a smuls-o din țâțâni înainte să apuc să o învârt. A rămas cu gura căscată
când l-a văzut – pe Nick în spatele meu.
— Spune-i lui Ramon că îi rămân datoare, am spus când am trecut pe lângă
ea și am intrat în casă.
— Detectiv Anthony, mă bucur să te revăd. Vero l-a măsurat din priviri de sus până jos când a intrat după mine. I-am aruncat o ocheadă furioasă și mi-am scos hanoracul, agățându-l de balustrada din josul scărilor.
A apărut și Delia, aruncând priviri furișe spre Nick.
— Cine-i ăsta?
— E un prieten de la serviciu al mătușii Georgia, am spus, încercând în zadar să-mi netezesc șuvițele care, electrizate de la perucă, acum stăteau vâlvoi. Am scos elasticul și m-am scărpinat ca să alung fantoma ultimei mâncărimi zdravene de pe scalpul meu. Numele lui e Nick.
Delia a strâmbat din nas:
— Și ce caută aici?
Am pufnit în tricou:
VP - 184
— Mă ajută cu cercetarea pentru noua mea carte.
— Ai de gând să ieși la întâlnire cu el?
Mi-am înghițit limba, iar Nick și-a reținut un zâmbet, provocându-mă cu o privire din colțul ochiului.
— Delia Marie Donovan, m-am răstit eu, ce fel de întrebare e asta?
— Hai. Râzând pe înfundate, Vero a luat-o pe Delia de mână. Hai să-i lăsăm pe mama și pe detectivul Nick să stea puțin de vorbă. În timp ce-i conducea pe cei mici sus, pe scări, s-a întors și a aruncat peste umăr: De ce nu vă luați conversația și o continuați în altă parte, departe de urechile astea micuțe?
