— Promite-mi că mă suni dacă ai nevoie de ajutor.
Aș fi vrut să-i spun că nu era ceva atât de simplu ca un alternator stricat. Că
eram băgată până peste cap într-o poveste urâtă și că aveam nevoie de mult VP - 198
mai mult decât de niște cabluri și niște șervețele umede ca să repar mizeria pe care o făcusem.
— Mă descurc eu, am spus și am închis.
Îmi doream din suflet să cred asta.
VP - 199
Capitolul 33
Conform anunțului de logodnă din ziarul local de acum șapte ani, Aimee Shapiro era măritată cu un tânăr antreprenor, care deținea un lanț de spălătorii auto. Aimee și Daniel Reynolds locuiau acum într-o casă în Potomac Falls, la aproximativ douăzeci și trei de kilometri. Și, judecând după numele de pe ecusonul prins de rochia pe care o purta dimineață când a ieșit din casă, Aimee Reynolds era în drum spre serviciu.
Vero și cu mine am urmărit-o până în parcarea de la mallul Fair Oaks, apoi la raionul de cosmetice Macy. Ne-am făcut de lucru printre umerașele cu haine, urmărind-o cum aranjează marfa sub sticla vitrinei.
— Du-te și vorbește cu ea. Vero m-a împuns cu cotul.
— Nu pot să vorbesc eu. M-ar putea recunoaște din fotografiile din casa lui Steven.
Vero și-a dat ochii peste cap.
— Da, sigur. De parcă Theresa ar ține mutra ta la loc de cinste în muzeul celebrităților!
Punct țintit.
— Dacă Aimee a fost acolo în noaptea în care l-am adus pe Harris acasă, e posibil să fi apucat să-mi vadă fața. Trebuie să te duci tu. O urmăream pe furiș
pe Aimee, printre rochiile agățate pe umerașe. Formează numărul meu și lasă
telefonul deschis în buzunar. Și bagă-ți în ureche chestia aia pe care o folosești în mașină ca să mă auzi.
— Și ce-ar trebui să-i spun? a protestat ea vârându-și casca Bluetooth în ureche.
— Nu știu. L-am mutat pe Zach ca să nu poată ajunge la o bustieră scumpă
de mătase înainte să apuce s-o bage-n gură în loc de suzetă. Fă și tu conversație.
Află dacă a fost de serviciu în noaptea în care a dispărut Harris.
Vero a întins mâna.
— Dă-mi cardul tău.
— Nu poți folosi cardul meu. Are numele meu pe el!
— Atunci dă-mi niște bani. Nu pot să mă duc acolo să sprijin tejgheaua și să
nu cheltuiesc nimic.
Am pescuit câteva bancnote din poșetă, i le-am îndesat în mână și am împins-o spre vitrina cu cosmetice. Cu telefonul la ureche, l-am mutat pe Zach în partea cealaltă, prefăcându-mă că sunt angajată într-o convorbire. Folosind VP - 200
stativul înalt cu rochii pe post de camuflaj, m-am apropiat încet de raionul de cosmetice, până ce am fost suficient de aproape ca să pot trage cu urechea.
— Mă auzi? am rostit în telefon.
— Tot timpul, a bombănit ea.
— Pot să vă ajut? Vocea lui Aimee a sunat caldă, plăcută chiar în receptorul meu.
— Sper, a răspuns Vero cam prea tare. Caut un cadou pentru o prietenă. Nu iese prea mult. E una dintre doamnele alea singuratice, retrase, iubitoare de pisici.
— Nu am pisică, am mârâit eu.
— Dar e un tip care pare interesat de ea. E polițist. Și e super-sexy. Vero a început să-și facă vânt cu mâna, îi tot spun că nu poate ieși la o întâlnire în colanți. Ar trebui să facă un minim efort. Adică, măcar un pic de machiaj, nu?
— De ce? am mormăit. Ca să arăt mai bine în poza de profil de la poliție?
— Ah! Ochii lui Aimee au început să strălucească. S-a aplecat și s-a sprijinit cu coatele pe tejghea. Pare interesant.
— Nici nu știți cât de interesant!
Aimee a făcut un gest larg cu mâinile, arătându-i paletele pline de culori de sub tejghea.
— Vă pot ajuta să alegeți ceva pentru ea. Spuneți-mi care sunt cele mai frumoase trăsături ale ei.
