Vero a ridicat o sprânceană.
— Și dacă aș fi?
— Uitați, a zis Aimee, cu voce șoptită și răgușită, nu știu cum ați dat de mine, dar nu am nimic de-a face cu dispariția acelui bărbat. Nu l-am văzut de mai bine de un an de zile. I-am văzut numele la știri la fel ca toată lumea.
— Atunci sunt sigură că nu v-ar deranja să-mi spuneți unde ați fost în noaptea în care a dispărut.
Îi așteptam răspunsul ținându-mi respirația.
— Am fost la întâlnirea mea cu Alcoolicii Anonimi de la Biserica Episcopală de pe Van Buren. E locul în care mă duc în fiecare seară de marți în ultimele unsprezece luni. Puteți verifica prin sponsorul meu. E acolo în fiecare săptămână. Întrunirile încep la opt, a precizat ea. Numai că vă rog mult să nu-l amestecați pe soțul meu în asta.
— De aceea lucrați aici? a întrebat Vero pe un ton scăzut. Ca să nu-l amestecați pe soțul dumneavoastră? Așa i-ați plătit cecurile lui Harris, ați folosit salariul de aici ca să-l împiedicați să vorbească cu Daniel?
Colțurile gurii lui Aimee s-au lăsat. Se uita îngrijorată în toate părțile.
— E-n regulă, a continuat Vero cu blândețe. Poliția știe deja despre fotografii.
Nu vă va mai putea face rău. Dacă doriți să îmi mai spuneți ceva, acum e momentul.
În ochii lui Aimee jucau lacrimi abia reținute. S-a îndreptat de spate:
— Doriți să vă împachetez ceva?
Îi tremura vocea, atât de fragilă sub fermitatea artificială pe care încerca, dar nu reușea, s-o mimeze.
Probabil a simțit și Vero asta.
— Știți ceva, am să iau toată paleta. Și Vero a arătat spre setul de sub vitrina de sticlă. Aimee l-a împachetat, zâmbind forțat când Vero i-a pus bancnotele în mână. Privirile noastre s-au întâlnit când Vero a luat punga de pe tejghea. Sunt sigură că ne gândeam amândouă la același lucru.
Aimee avea un motiv. Dar avea și un alibi. Așadar, dacă nu Aimee a ajutat-o pe Theresa să-l omoare pe Harris, cine o făcuse?
— Ce înseamnă asta? a întrebat Vero, aruncându-și punga cu cosmeticale în poală și trântind portiera mașinii ei.
VP - 203
Aimee Reynolds era categoric una și aceeași cu Aimee de pe telefonul lui Harris. Și era categoric aceeași femeie care a dat telefonul anonim la poliție. Dar dacă a fost la întrunirea AA de la opt la nouă, ar fi fost imposibil să ajungă la bar la timp ca să mă vadă pe mine plecând cu Harris.
— Înseamnă că Aimee nu a fost acolo. Dar Theresa avea în mod cert un motiv. Și încă nu are niciun alibi.
M-am gândit la banii pe care Steven a spus că i-a găsit în sertarul ei. Dacă îl omorâse pe Harris pentru un motiv mult mai puțin nobil decât răzbunarea?
Dacă îl omorâse pentru bani?
— Dacă bănuiala lui Nick e adevărată și Theresa e amestecată până peste cap cu Feliks?
Vero și-a lăsat capul pe spate, apoi l-a întors pe-o parte, lipit de tetieră, ca să
se uite la mine.
— Crezi că Theresa lucrează pentru Feliks și în alte domenii decât în cel imobiliar?
— E posibil. Până acum Nick a avut dreptate în toate privințele. E limpede că
Harris avea un gen preferat de victime. Dacă Feliks îl voia pe Harris mort, Theresa ar fi fost momeala perfectă. Poate pur și simplu am ajuns înaintea ei la el.
— Și cu Nick ce facem? Bărbatul ăsta e ca un câine după os. Dacă se mai ține așa după ea, o să sfârșească fix în poarta garajului nostru.
Am scuturat din cap, încercând să mă conving singură.
— Câtă vreme nu are un cadavru, cazul nu există.
Era posibil să condamni pe cineva de crimă și fără cadavru, dar, din câte știam din discuțiile cu Georgia, aceste cazuri erau foarte greu de demonstrat.
Nu puteam fi arestate pe baza unei bănuieli.
— Julian i-a spus lui Nick că e sigur că femeia din fotografie nu e Theresa.
Theresa nu a ciripit încă, și nici noi. Iar Nick nu se va putea apropia la mai puțin de trei metri de Zhirov fără ca avocații lui Zhirov să ridice un zid. Nick a recunoscut cu gura lui: nimic nu se lipește de Feliks. Presupunând că niciuna dintre noi nu vorbește, Nick are câteva dovezi cel mult circumstanțiale. La un moment dat Nick se va sătura să alerge după cai verzi pe pereți, și cazul va fi îngropat.
Am privit pe geam la șirurile nesfârșite de mașini, la strălucirea luminoasă a parbrizelor. O groază de oameni dispăreau în fiecare zi. Cu timpul, se vor aduna și alte cazuri. Iar în cele din urmă, mi-am spus, Harris se va pierde în oceanul de dispăruți.
VP - 204
— Atunci bine-ai face să te asiguri că în cartea ta nu apare nicio fermă de gazon.
— Era un cimitir, am mormăit cu nasu-n geam, cuvintele trecând aproape neobservate sub potopul de gângureli hotărâte ale lui Zach, de pe scaunul lui din spate. Vero m-a privit întrebător: în carte, i-am explicat, eroina îl îngroapă
pe tip într-un cimitir, într-un mormânt proaspăt săpat. Știi tu, deasupra unui tip care fusese înmormântat ceva mai devreme.
