Şi-a apropiat gura de urechea mea, respiraţia ei mă gâdila.
— Trebuie să construim foarte repede. Vecinii o să fie foarte curioşi. Dacă întreabă cineva ceva, spune-le să vină la mine.
Am dat din cap.
— Am fost la Secţia Comitetului Popular ca să primesc aprobarea pentru reconstruirea casei. Bunica mi-a arătat un document cu o ştampilă de un roşu aprins.
— A trebuit să mă rog de ei să mi-o dea. Voiau să ştie de unde am banii. În timp ce mă interogau, a intrat Trương, fostul coleg de clasă al lui Thuận. Trương le-a spus tovarăşilor să mă lase în pace. A spus că mi-am trimis cei patru copii la război pentru a apăra ţara de invadatorii americani şi că ar trebui să fiu lăsată să-mi reconstruiesc casa.
M-am uitat la altarul unchiului Thuận. Poate că spiritul lui ne binecuvântase.
— Trương a fost de ajutor, a oftat bunica, dar ar fi trebuit să-i spun că se înşală.
— Se înşală? Ce vrei să spui, bunico?
— Nu i-am trimis pe unchii şi pe mama ta la război, Guava. Era cât pe ce să-i pierd când erau mici. Nu voiam să-i scap din ochi. Niciodată!
Am strâns-o pe bunica de mână. Am privit cartierul nostru, în care barăcile aşteptau tăcute în întuneric.
— Există un obstacol peste care trebuie să trecem. Trương mi-a spus, în privat, că, pentru a potoli invidia celor din jurul nostru, ar trebui să facem ceva pentru cartier.
— Ar trebui să le oferim de mâncare?
— Bine gândit, Guava. Dar aş vrea ca ajutorul nostru să dureze ceva mai mult. Ce zici dacă am săpa o fântână şi am instala o pompă acolo unde e robinetul de apă?
Am sărit în sus, entuziasmată de idee.
— E ridicol să stai la coadă pentru apă. Sunt convinsă că vecinii noştri o să fie peste măsură de încântaţi.
— Nu băga mâna-n foc. O să trebuiască să-i conving. Câteva săptămâni mai târziu, bunica s-a întors acasă devreme şi a luat cina în grabă. Am bătut din palme când mi-a spus că o pot însoţi la adunarea săptămânală a cetăţenilor.
Biroul Comitetului Popular era găzduit odinioară într-o fermecătoare vilă în stil francez, cu balcoane spaţioase şi ferestre mari din lemn. Devenită una cu pământul în timpul bombardamentelor, era acum o cutie de ciment şi cărămizi.
— Reconstruită în stil sovietic, mi-a spus bunica.
Vecinii mei au venit puhoi în sala de şedinţe şi au ocupat rândurile de scaune. M-am uitat la bunica şi calmul ei mi-a înăbuşit fluturii din stomac. Era graţioasă, în ciuda pielii arse de soare şi a trupului osos. Faţa ei radia încredere. Părul lung îi era prins la ceafă, lăsându-i la vedere cicatricile.
— Vă mulţumesc că aţi venit.
Domnul Phong, şeful Secţiei Comitetului Popular, şi-a dres vocea şi peste mulţime s-a lăsat tăcerea.
— Avem multe subiecte de discutat în seara asta, dar, mai întâi, una dintre vecinele noastre are o propunere.
Când bunica a ieşit în faţă, mulţimea a început să freamăte.
— Aş vrea să vă mulţumesc tuturor pentru bunătatea de care aţi dat dovadă în ultimii ani.
Bunica şi-a plimbat privirea prin încăpere.
— Când eu şi copiii mei ne-am mutat aici, eram nişte ţopârlani de la ţară, iar voi ne-aţi primit cu braţele deschise. Ne-aţi ajutat ca acest cartier să devină casa noastră.
Vecinii noştri n-au mai scos nicio vorbă. Am observat că sunt atraşi de vorbele sincere ale bunicii.
— După cum ştiţi, a continuat bunica, sistemul de alimentare cu apă ne-a dat bătăi de cap. Petrecem în fiecare zi mai multe ore aşteptând la coadă şi nu e suficientă apă pentru toată lumea. M-am gândit la o sursă alternativă, aşa că am rugat un tehnician să ne viziteze cartierul. A adunat mostre din apa freatică, în special de sub zona de spălat comună.
Bunica a dat din mână în mână un teanc de documente.
— Ţineţi în mâini rezultatele testelor de apă. Dacă este extrasă de la mai mult de cincizeci de metri sub nivelul solului, apa e bună, poate fi folosită fără riscuri.
A făcut o pauză, pentru a le da timp ascultătorilor să se uite peste documente. Oamenii au început din nou să şuşotească, doar că acum dădeau aprobator din cap.
— Având aceste rezultate, a spus bunica, aş vrea să fac o propunere. În loc să ne bazăm pe sistemul public de alimentare cu apă, ar trebui să avem un sistem care să ne permită să folosim apa freatică. O fântână şi o pompă manuală ar fi suficiente.
— Sună foarte bine, dar costă o grămadă de bani, a spus cu voce tare un vecin.
— N-avem suficientă mâncare, cum să ne permitem? a întrebat altul.
Bunica a ridicat mâna.
— Ca dovadă a recunoştinţei mele faţă de această comunitate, aş vrea să plătesc eu toate costurile implicate.
Peste tot în jurul nostru, oamenii au început să vocifereze. La început, ochii lor păreau să se lumineze, dar, pe măsură ce discutau între ei, privirea li s-a întunecat. Au început să scuture din cap.
— Nu putem să acceptăm bani de la o con buôn! Domnul Tân, un vecin în vârstă, s-a ridicat în picioare.
— Burghezia şi negustorii sunt paraziţi care sug sângele economiei noastre.
— Banii ei sunt murdari.
