Doamna Quỳnh, o femeie între două vârste, şi-a îndreptat degetul către faţa bunicii.
— Îşi permite să arunce cu banii, bani pe care îi câştigă fără să muncească cu adevărat, a spus altcineva.
Mă regăseam în grimasele de furie adresate bunicii. Avusesem sentimente puternice legate de ocupaţia ei, însă spiritul ei antreprenorial, munca asiduă şi hotărârea ei îmi deschiseseră ochii.
Trebuia să fiu greierele Mèn, care era curajos şi îşi susţinea convingerile. M-am trezit că mă ridic în picioare.
— Vă rog, îmi daţi voie să vorbesc? Numele meu este Hương. Sunt nepoata bunicii Diệu Lan. Părinţii mei au plecat pe front, iar eu am rămas în grija bunicii. Trăiesc alături de ea şi sunt conştientă de ceea ce face.
M-am uitat la bunica şi am zâmbit.
— Bunica Diệu Lan munceşte mai mult decât toţi cei pe care-i cunosc. Abia doarme. Uitaţi-vă la băşicile de pe picioarele ei şi o să vă daţi seama că nu exploatează pe nimeni. Fiecare bănuţ pe care are de gând să-l doneze cartierului e un bănuţ câştigat cu trudă.
Pe chipul bunicii a curs o lacrimă. Sala a fost cuprinsă de tăcere.
— Copiii nu mint.
Doamna Nhân s-a ridicat în picioare. Ea era singura persoană de aici care continua să fie prietenoasă cu noi.
— Vă rog să nu vă gândiţi la propagandă. Gândiţi-vă la beneficiile pe care acest lucru ar putea să le aducă familiilor voastre. Copiii voştri o să aibă mai mult timp să se joace. Voi o să aveţi mai mult timp să vă relaxaţi. Apa o să fie mult mai sigură. N-o să mai trebuiască să staţi la coadă de la patru dimineaţa. N-o să vă mai luaţi la harţă pentru cine are găleata mai plină.
Oamenii au început din nou să şuşotească între ei.
— În regulă. În regulă.
Domnul Phong a ridicat mâinile ca să facă linişte în sală.
— Haideţi să organizăm un vot secret. Avem hârtie, stilou şi o cutie, pe masa de colo. Scrieţi ce doriţi, da sau nu pentru oferta doamnei Diệu Lan, şi puneţi hârtia în cutie. Decizia majorităţii o să fie considerată cea finală.
În timp ce vecinii îşi aşteptau rândul la masă, bunica a ajuns la mine.
— Cred că de azi n-ar mai trebui să-ţi zic Guava. De acum eşti o tânără domnişoară, Hương.
Radiam.
— Îmi place numele meu de copil, dar, da, mi-ar plăcea să mi se spună Hương.
Am strâns-o pe bunica de umeri, în timp ce domnul Phong a citit cu voce tare rezultatele.
— Din cele patruzeci şi una de persoane prezente în seara asta aici... treizeci şi şase au fost de acord cu propunerea doamnei Diệu Lan.
S-a întors către bunica.
— În numele comunităţii noastre, vă mulţumesc.
Câteva zile mai târziu, un grup de bărbaţi au construit o fântână şi au instalat o pompă manuală. Până şi copiii mici puteau să o folosească pentru a-şi umple găleţile. În loc să fie nevoiţi să aştepte să ia apă dintr-o ţeava murdară, copiii se spălau acum în faţa caselor lor, stropindu-se cu jeturi de apă şi râzând.
Baraca noastră a început să se umple cu materiale de construcţie. Târziu într-o seară, doamna Nhân a trecut pe la noi cu o carte de astrologie. A stat cu bunica la lumina lămpii cu ulei, cercetând diagrame cu aspect complicat, comparându-le cu zilele noastre de naştere.
— Ziua boului, ora dragonului, e un început prielnic, a spus doamna Nhân, iar bunica a dat din cap. Bunica a stat acasă să supravegheze construcţia. În fiecare zi, când mă întorceam de la şcoală, trebuia să-mi fac loc prin mulţimea de curioşi pentru a intra în casă.
Muncitorii şi bunica munceau zi şi noapte. Două luni şi ceva mai târziu, noua noastră casă era gata, strălucind în soare. Bunica nu şi-a permis să construiască decât un singur nivel, dar toate camerele din plan erau acolo, exact aşa cum le trasasem.
În timp ce eu alergam dintr-o cameră în alta, bunica zâmbea. Era atât de multă lumină. Îmi plăceau colţul meu de scris, dormitoarele şi sufrageria care dădea în bucătărie. Adoram uşa de la intrare cu panourile ei robuste de lemn şi ferestrele care-mi permiteau să văd o bucată de cer.
Am continuat să dorm în acelaşi pat cu bunica, lăsând celelalte camere goale. Aşteptau întoarcerea părinţilor şi a unchilor mei.
Bunica a adus acasă un lăstar tânăr de bàng. L-am plantat în mica noastră curte din faţă, în acelaşi loc în care se înălţase bătrânul copac. Îl udam în fiecare zi şi-l urmăream cum creşte. Abia aşteptam ca mama să se întoarcă şi să ne spălăm pe cap la umbra copacului.
Acum, că aveam un acoperiş sigur deasupra capului, o dată pe săptămână bunica venea acasă de la piaţă imediat după lăsarea întunericului. Petreceam întreaga seară făcând meditaţie şi scheme de autoapărare Loveşte-Împunge-Taie.
— Calmează-ţi mintea şi construieşte-ţi puterea interioară, îmi spunea ea.
Bunica muncea în continuare pe brânci. Treptat şi în taină, aducea acasă piese de mobilier: un birou şi un scaun pentru mine, o etajeră pentru cărţi, un phản de lemn pentru sufragerie, trei paturi de bambus şi un bufet. Erau vechi şi şubrede, dar le preţuiam. Am instalat etajera lângă colţul meu pentru studiu şi am umplut-o cu poveşti care aveau să mă poarte în locuri îndepărtate.
— Vrei o slujbă, Hương? m-a întrebat bunica într-o seară de vară, în timp ce ne desfăceam rogojina sub arborele bàng.
Era prea cald ca să rămânem înăuntru. Vecinii erau afară pe străduţă, agitând în mâini evantaie de hârtie. Nu am răspuns, temându-mă că o să-mi ceară să mă apuc de comerţ.
Bunica îşi flutura evantaiul de hârtie.
— Una dintre prietenele mele câştigă binişor din creşterea găinilor şi a porcilor. Şi face toate astea în micul ei apartament. Noi avem mai mult spaţiu decât ea.
— Porci şi găini? Aici?
— De ce nu? Putem să ţinem găinile în spălător şi porcii, sub phản, o să funcţioneze, crede-mă. Experienţa mea de la fermă o să-mi fie de folos.
Ca să se pregătească pentru sosirea animalelor, bunica a cerut să i se mai taie o fereastră sus, în zidul spălătorului, ca să fie mai mult aer şi mai multă lumină, A comandat mai multe poliţe de bambus.
