I-am dat mamei tubul şi i-am spus să bea. Mai era doar o gură de apă şi voiam să i-o dau ei. Ridicând cuţitul, am lovit zidul verde. Cuţitul a ricoşat, cât pe ce să mă lovească în fată.
— Taie-le... una câte... una.
Mama s-a întins pe jos.
Am dat din cap, întrebându-mă cât o să-mi ia să fac o gaură. Pe măsură ce lucram, mi se formau băşici sub piele. A fost nevoie de multe lovituri să înving un singur lujer. Mă dureau braţele, mâinile au început să-mi sângereze. „Mâncare pentru copii”, mi-am spus, ridicând cuţitul, aplecată în faţă, cu sudoarea înţepându-mi ochii.
Nu tin minte cât mi-a luat să tai suficient de mulţi lujeri ca să creez o mică deschizătură, dar ţin minte ce am văzut dincolo de ea: un lan de porumb.
— Mâncare, mămico! Mâncare.
Am aruncat cutitul cât colo şi m-am strecurat de partea cealaltă, trăgând-o pe mama după mine.
Am privit amândouă lanul. Din pământul uscat se înălţau sute de plante subţiri şi galbene. Căutam cu privirea printre frunze şi bătăile inimii mi s-au accelerat. Ştiuleţi de porumb.
— Al cui e lanul ăsta, mămico?
Am privit în jur.
— Habar n-am... Tatăl tău l-a găsit din întâmplare. Ne-am târât înspre mijlocul lanului. Foamea nu ne-a lăsat să ajungem prea departe. Îmi tremurau mâinile şi picioarele. Mi-am ţinut respiraţia, am întins mâna şi am cules un ştiulete. De mărimea braţului meu ciolănos, l-am simţit tare când l-am strâns. L-am despănuşat, cu gura plină de salivă la vederea boabelor de porumb: lăptoase, perfect albe, ca un rând de dinţi de lapte.
Am ridicat ştiuletele până în dreptul gurii mamei. Am împărţit mâncarea delicioasă. Stomacul îmi chiorăia. Plăcerea de a mânca mi-a ridicat părul pe braţe.
— Mestecă cu grijă, mi-a şoptit mama. Am avut stomacul gol prea multă vreme. Putem să murim dacă mâneam prea mult şi prea repede.
Am dat din cap, luând încă o muşcătură, întrebându-mă cum aş putea să mă opresc.
— A! Hoaţelor! a bubuit o voce, făcându-mă să mă înfior din cap până-n picioare.
*
Porumbul pe jumătate mâncat s-a rostogolit pe pământ.
Apucând-o pe mama de umeri, am ridicat privirea şi am văzut un bărbat impunător. Faţă cărnoasă, ochi înguşti. Un cap chel şi lucios. Fantoma Afurisită! „Ţii minte ce ţi-am povestit despre omul ăsta, Guava?”
— Vă rog, domnule...
Mama tremura.
Fantoma Afurisită a răspuns ridicând biciul. Un val de durere mi-a traversat gâtul şi spatele. Am urmărit îngrozită biciul care a aterizat cu un şfichiuit pe capul mamei.
— Nu. Vă rog.
Am apărat-o cu braţele. Biciul m-a lovit peste umeri.
— Iertaţi-ne, domnule.
*
Mama şi-a lăsat capul în pământ, ploconindu-se în fata Fantomei Afurisite.
El şi-a întors biciul împotriva ei, împroşcând cu sânge în aer.
— Să vă iert şi să vă las să-mi furaţi tot porumbul? Să vă iert şi să aştept gloata să vină şi să mă lase flămând?
Lovitura lui a spulberat-o.
— Mămico!
Am sărit spre ea. Îi fuseseră smulse bucăţi de carne de pe craniu şi gât. Sângele îi şiroia pe faţă. M-am întins cu ambele braţe către picioarele Fantomei Afurisite.
— N-o bateţi pe mămica, vă implor. Eu am adus-o aici. Eu sunt cea care v-a furat porumbul.
Biciul m-a plesnit, izbindu-mă de pământ. Când mi-am revenit în simţiri, soarele apunea, scăldându-mă în lumina lui densă, roşie. Am încercat să mă mişc, dar aveam picioarele şi încheieturile legate. Fusesem priponită cu o frânghie de trunchiul gros al unui copac.
— Mẹ ơi! am strigat.
Privirea mea înnebunită a găsit-o pe mama. Era la o distanţă de câţiva metri, o movilă în praf. Părul lung îi acoperea o parte din faţă. Pe cap şi în jurul gurii, sângele se întărise.
—Mẹ ơi!
Nu s-a mişcat. N-a ridicat capul. Nu i-a tresărit pielea. M-am aruncat înspre ea, dar frânghiile mă ţineau pe loc.
Am alunecat din răceala nopţii în căldura arzătoare a dimineţii. Am strigat, dar mama n-a scos niciun sunet. Am plâns, până când lumea s-a dizolvat într-un întuneric adânc ca un mormânt.
O durere intensă mi-a străbătut corpul. Când am deschis ochii, mi-am dat seama că sunt târâtă prin pădure. Un bărbat slab ca un ţâr mă ţinea strâns de glezne şi mă trăgea înainte. Gâfâia, cu burta ieşită ciudat în afară.
— Cineva să mă ajute, vă rog! am strigat răguşit. Bărbatul mi-a dat drumul la picioare.
