— Ce priceput eşti! mi-a ajuns la ureche vocea unui copil, însoţită de sunetul ritmic, tic-tic, produs de lovirea mingii cu pene.
Ngọc, Minh şi Đạt numărau împreună:
— Một trăm bảy mươi mốt.
De o sută şaptezeci şi una de ori! Putea cineva să lovească mingea de atâtea ori fără să o scape? M-am ridicat, am făcut o plecăciune în faţa altarului şi am ieşit în curtea din faţă. Mijind ochii, i-am zărit pe copii stând în cerc.
Minh era îmbrăcat doar în pantaloni scurţi, iar sudoarea îi strălucea pe piele. Îşi ţinea echilibrul într-un singur picior, cu celălalt lovind mingea cu pene. Fratele meu Công găsise cele mai bune pene şi le înfipsese într-o bază de cauciuc, pentru a confecţiona astfel o minge. Copiii mei deveniseră copiii lui.
Când mingea cu pene era în cădere, Minh a ridicat piciorul şi a lovit-o cu un pocnet vesel. Mingea a zburat încă o dată în sus.
— Sunteţi atât de pricepuţi, am spus.
Copiii s-au întors. Minh a scăpat mingea şi, într-o clipă, au ţâşnit cu toţii spre mine.
— Mămico, mămico, m-au întâmpinat ei, îmbrăţişându-mă strâns.
M-am lăsat în genunchi, ştergându-le picăturile de sudoare de pe feţe.
— Jucaţi-vă la umbră.
I-am condus la umbra arborelui longan.
— Ce cauţi afară, mămico?
Ngọc se holba la mine.
— Bunica TÚ a spus că trebuie să stai în cameră. Nu m-am putut abţine să râd. Guava, când avea vârsta ta, mama ta era deja o bé hạt tiêu – un mic ardei iute.
— Atunci o să-i cer permisiunea.
Am traversat curtea în grabă şi am intrat în răcoarea din camera doamnei TÚ.
— Dì Tú oi, am strigat.
Stătea ghemuită pe o rogojină de paie, cu Thuận în braţe.
— Ce cauţi aici? s-a încruntat ea.
— Mẹ, a bâiguit Thuận întinzând gâtul după mine.
— Mămica e aici. Uite-o pe mămica, am gângurit, întinzându-mă spre Thuận.
Abia împlinise un an şi arăta adorabil, cu un singur ciuf de păr negru împodobindu-i capul. Tatăl lui îi tăiase părul, respectând tunsoarea tradiţională trái đào.
— De ce ai ieşit din cameră? o să te îmbolnăveşti de la vânturile rele.
— Au trecut trei săptămâni, mătuşico.
Am gâdilat gâtul lui Thuận cu nasul. El a chicotit. Doamna TÚ s-a dus în dreptul unui cufăr mare de lemn, unde erau ţinute fructele culese din grădina noastră ca să se coacă. Acolo puteai găsi cu uşurinţă micuţele fructe thị răspândind un parfum delicios, papaya rumenindu-se sub straturi de pânză de iută şi fructe zemoase na deschizându-se asemenea florilor. Doamna TÚ a luat o banană aurie şi s-a întors pe rogojină. Thuận s-a strecurat din braţele mele în poala ei. Ea a râs, descojind fructul. Thuận l-a apucat cu ambele mâini, plescăind.
— Miroase bine.
I-am aruncat doamnei TÚ o privire imploratoare.
— Ştii că încă n-ai voie să mănânci fructe crude. Nu încă. Du-te înapoi la tine în cameră.
S-a ridicat din nou în picioare.
— O să-ţi aduc un bol de supă de găină neagră şi de ierburi.
Iarăşi supă de găină neagră şi de ierburi? Ar fi trebuit să-mi redea puterile. La început avusese un gust delicios, dar ierburile – fiertură din frunze ngải cứu – aveau un gust copleşitor. M-am înfiorat, în loc să protestez însă, am urmărit-o pe doamna TÚ traversând camera. Spre deosebire de copii, ea nu-şi revenise după Marea Foamete. Îşi pierduse aproape tot părul. Dacă n-ar fi fost ea, lucrurile ar fi stat mai prost pentru noi.
S-a întors cu o cămaşă cu mânecă lungă şi m-a rugat să o îmbrac. I-a desfăşurat manşetele până mi-au acoperit degetele. Mi-a înfăşurat gâtul, urechile şi capul cu un batic gros şi m-a învârtit. După ce s-a asigurat că nu mai rămăsese la vedere nicio bucăţică de piele, pe unde spiritele rele ar fi putut să mă atace, m-a împins drăgăstos afară pe uşă.
Trecând pe lângă grădina laterală, am zărit câteva spinări aplecate. Soţul şi fratele meu pălăvrăgeau în timp ce lucrau pe un petic dreptunghiular de pământ cu fire de orez. Venise sezonul plantatului, iar ei transformaseră o parte a grădinii noastre în săditură pentru răsadurile de orez.
Copiii au trecut în fugă pe lângă mine.
— Mămico, vrei nişte guave verzi? m-a întrebat Minh.
— O, da, te rog.
Gura mi s-a umplut de salivă, dar ştiam că o să trebuiască să ascund acele fructe de doamna TÚ.
Copiii au ocolit bucătăria şi s-au îndreptat spre gardul gros din spate. Acolo aveau să treacă printr-o spărtură secretă ca să ajungă pe parcela pe care părinţii mei i-o dăruiseră doamnei TÚ ca să-şi construiască propria casă, dar unde ea preferase să cultive pomi fructiferi.
M-am lăsat pe leagănul din curtea din faţă. Era mijlocul dimineţii, iar bila de foc a soarelui traversa cerul. O căruţă trasă de boi a trecut prin faţa porţii, în jurul meu, satul era viu. Am inspirat energia lui în adâncul plămânilor.
