— Dar am şi o veste proastă, a spus Dạt. Deşi am încercat, nu vrea să mă angajeze decât pe mine. Şi nu-mi dă voie decât mie să dorm în prăvălia ei.
— Dar cu noi cum rămâne?
Ngọc s-a uitat la mine. A dat din umeri.
— Cred că sunt destule tufişuri prin preajmă.
— Dạt, vii odată sau ce faci? a răsunat o voce furioasă.
Precupeaţa a ajuns sub copac, privindu-ne de sus, cu mâinile în şolduri şi buzele mânjite de sucul roşu al betelului pe care-l mesteca.
— Doamnă.
M-am ridicat în picioare.
— Vă rog... Eu pot să vă ajut mai bine decât fiul meu. Copiii pot avea grijă unii de alţii...
— Femeie proastă.
Vânzătoarea şi-a dat ochii peste cap, scuipând o gură de lichid roşu pe jos.
— N-ai auzit de Reforma Agrară? Mă iei de proastă? S-a apropiat de mine şi îi simţeam respiraţia înţepătoare.
— Oi fi eu proastă, dar nu într-atât de nesăbuită încât să angajez un adult. M-ar executa, spunând că sunt o bogătană, exploatatoare, burgheză.
A chicotit.
— Nu-l angajez pe fiu-tău, înţelegi? E băiatul unui frate care locuieşte departe şi doar mă ajută. Hai! L-a ridicat pe Dạt în picioare.
— Adu şi bolul ăla cu tine. Sunt o grămadă de vase de spălat.
S-a întors spre mine.
— La-ţi copiii şi pleacă. Nu poţi tândăli pe aici, o să ai necazuri.
În timp ce se îndepărta, a aruncat o privire către bărbatul cu băţul de bambus.
— Mămico.
Dạt s-a aplecat înspre mine şi mi-a şoptit:
— Unde ne vedem diseară? o să vă aduc nişte mâncare şi apă.
— În afara intrării în sat. În spatele păduricii de bambus.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi.
— Ai grijă, nu-i lăsa pe oameni să te recunoască, fiule.
— E destulă funingine acolo.
Dạt a rânjit arătând spre ceaunul cu phở.
— Mi-ar sta bine cu mustaţă neagră, nu crezi? Mi-a făcut cu ochiul şi apoi a plecat în grabă. Noaptea era fierbinte şi aerul dens, plin de bâzâitul insectelor. Sáng dormea ca un îngeraş în braţele mele. Supa phở îmi pornise lactaţia. Ngọc îmi folosea pălăria pe post de evantai împotriva ţânţarilor. Se trezise după încă un somn adânc şi febra îi scăzuse.
La capătul drumului întunecat a apărut un punct pâlpâitor. Treptat, punctul s-a transformat într-o flacără care plutea în aer.
— El e. Fratele Đạt.
— Linişte, ar putea fi altcineva.
— Ştiu că e el.
Vocea lui Thuận s-a îndepărtat de noi.
— Thuận, vino înapoi, am sâsâit.
— Aici, frate Đạt, aici, a chiuit Thuận.
Flacăra s-a clătinat şi a dispărut. Ne-am cufundat iar în întuneric.
Îmi auzeam propriile bătăi de inimă, apoi paşi pe frunzele uscate şi râsul lui Thuận.
— Ştiam că tu eşti, frate Đạt.
L-am îmbrăţişat pe Dạt.
— Iubitul meu fiu.
