Ngọc a strâns-o mai tare în braţe pe Hạnh.
— Are nevoie de medicamente.
Am pornit cu Hạnh, iar picioarele îmi înţepeneau de groază pe măsură ce ne apropiam de sat. Evitând intrarea principală, am intrat pe o mică alee. Am zărit o casă izolată şi m-am apropiat de poarta ei. Am văzut-o imediat – o femeie cam de vârsta mea. Spăla nişte legume pe malul micului heleşteu din curte. Deasupra capului ei ardeau flori galbene de mướp, asemenea unui roi de fluturi.
— Ajută-ne, soră, am strigat-o încetişor.
Femeia a ridicat privirea şi a icnit când a văzut capul lui Hạnh atârnând peste umărul meu. A descuiat poarta, a luat-o pe Hạnh în braţe şi m-a certat că n-am cerut mai repede ajutorul cuiva. În casa ei răcoroasă, a aşezat-o pe Hạnh pe un pat de bambus. Hạnh a deschis gura ca să primească apă, dar ochii ei au rămas închişi.
Folosind cârpe ude, am reuşit să-i scădem febra. Femeia ţâţâia de parcă ar fi suferit ea însăşi. A mângâiat chipul lui Hạnh.
— Unde te doare, scumpa mea?
Hạnh şi-a dus mâna la stomac, a deschis ochii şi a zâmbit stins.
— Fiica mea are toxiinfecţie alimentară, soră.
— Ghimbir. Ceai de ghimbir.
A ieşit în grabă.
— Avem noroc azi şi în curând o să te faci bine.
Am sărutat fruntea lui Hạnh. Femeia ar fi putut să ne alunge, aveam părul nepieptănat şi umblam în zdrenţe, aveam priviri înfometate şi trupurile noastre puţeau a peşte stricat.
I-am mai dat lui Hạnh nişte apă.
— Dormi, copilaş.
Un cântec de leagăn mi-a încălzit buzele.
Pe peretele încăperii am observat o fotografie de nuntă estompată cu femeia şi soţul ei; lângă ea era o fotografie mai recentă lor. Mai multe certificate mă informau că femeia se numeşte Thảo, că e educatoare şi că soţul ei e un oficial al guvernului.
Đoamna Thảo s-a întors cu o mână de ghimbir proaspăt. Am urmat-o într-o bucătărie comodă. Pe peretele de chirpici stăteau atârnate oale şi tigăi înnegrite de funingine, deasupra unei grămezi de paie de orez şi a unei sobe de lut. Totul în jur spunea că proprietara e ordonată şi că ştie să întreţină gospodăria.
Am curăţat şi feliat ghimbirul împreună. Doamna Thảo a aprins soba, a pus pe foc paie de orez şi a fiert o oală cu apă, în care a turnat nişte rămăşiţe de orez.
— Terci... Hạnh are nevoie.
A clătinat din cap.
— Voi, cerşetorii, vă gândiţi numai la bani.
A aprins focul şi în a doua sobă de gătit, ca să prăjesc ghimbirul.
— Unele mame habar n-au ce norocoase sunt.
Privirea doamnei Thảo era fixată asupra focului arzând.
— Ani de zile am făcut pelerinaje la pagode şi la temple, chiar şi la faimoasa Pagodă a Parfumului, de lângă Hà Nội... încă-mi mai aştept binecuvântarea.
În minte mi se învârtejeau gânduri. Ştiam că nu voi reuşi să-mi duc toţi cei patru copii la Hà Nội. Doamna Thảo părea de treabă. Dar cum puteam să las încă un copil în grija unui străin?
Ghimbirul aluneca înainte şi înapoi în tigaie, mirosul său puternic făcându-mă să lăcrimez.
— Soră, am bâiguit. Mi-am lăsat desaga şi hainele noastre la piaţă. Nimeni nu are grijă de ele. Eram atât de grăbită...
— Atunci du-te să le iei.
Era groaznic să o mint pe femeia aceea atât de binevoitoare. Dar cum aş fi putut să-i spun adevărul? Până la urmă, soţul ei era un oficial.
— Soră, te rog să ai grijă de fiica mea cât sunt plecată.
— Femeie prostuţă, a râs doamna Thảo. Până nu bea ceaiul şi nu mănâncă terciul, nu-i dau voie lui Hạnh să plece nicăieri.
În camera din faţă, Hạnh dormea. Era îngerul meu în vârstă de opt ani. Mi-am întipărit bine în memorie trăsăturile ei: frumosul ei chip oval, genele lungi, obrajii îmbujoraţi. Am inspirat în plămâni respiraţia ei.
— Rămâi cu bine, iubirea mea, o să mă întorc după tine.
Poarta s-a închis cu zgomot în spatele meu. Pitită în spatele unui tufiş, am studiat casa ca s-o ţin minte. Trebuia să mă întorc şi să-mi iau copilul. Nu ştiam când, iar asta era partea cea mai grea.
O, Guava, când m-am întors, mama ta plângea. Reuşise să-i culce în umbră şi să-i adoarmă pe Sáng şi pe Thuận.
— Deci tu chiar faci asta! a sâsâit ea. Te descotoroseşti de noi, unul câte unul.
Adevărul din cuvintele ei m-a tăiat ca un cuţit ascuţit.
— O să mă întorc după Đạt şi Hạnh când o să fie mai sigur. Ai văzut cât de bolnavă era Hạnh. Are nevoie de ajutor. N-are cum să reziste până la Hà Nội.
