Acum însă nu mai era singură. A început să vorbească şi cu unchiul Dạt. Le auzeam murmurul vocilor ori de câte ori se întâmpla să trec seara pe lângă camera lor.
Mă trezeam adesea gândindu-mă la copil. Aş fi fost oare în stare să-l iubesc aşa cum o soră ar trebui să-şi iubească fratele sau l-aş fi urât fiindcă jumătate din sângele lui provenea de la un bărbat care încercase să ucidă sufletul mamei mele?
Coşmarurile continuau s-o chinuie pe mama, dar nu se mai izola de noi. După ce se întorcea acasă de la fabrică, gătea. Mă întreba despre şcoală, iar pe bunica, despre viaţa în cartierul vechi. Îl scotea pe unchiul la plimbare şi-l ajuta cu exerciţiile. Într-o zi a adus acasă pachete cu plante uscate. În timp ce pregătea o fiertură din acele rădăcini tăiate felii, lujeri, flori şi seminţe, îi curgeau lacrimile. Dar mi-a spus că trebuie să-şi înfrângă toţi demonii: medicamentul era pentru unchiul Đạt, care îi spusese că infirmitatea lui e mai mult decât ce se vede cu ochiul liber, nu mai putea să facă o femeie fericită. Mama spera ca fiertura să-l ajute; reţeta de tratament era printre multele pe care le învăţase de la vindecătoarea ei şi le notase în carnet.
La două săptămâni după ce mama îşi deschisese sufletul în faţa mea, arborele bàng ne oferea umbra lui, la adăpostul căreia să ne spălăm pe cap, iar lampa cu ulei ne dădea posibilitatea ca mama să mă ajute la teme. Mi-a arătat diverse modalităţi de a rezolva cele mai dificile probleme de matematică, iar eu eram impresionată.
Încetul cu încetul, domnişoara Nhung a găsit mici modalităţi de a se întoarce în viaţa unchiului meu. Venea uneori în vizită, aducând cu o ocazie o casetă plină cu cântece, pe care unchiul Đạt a ajuns să o asculte în fiecare zi, cu alta o carte pentru care unchiul Đạt a stat treaz toată noaptea să o citească. Mama mi-a spus că, atunci când s-a întors, unchiul Dạt o iubea încă pe domnişoara Nhung, dar credea că ei o să-i fie mai bine alături de un alt bărbat. Singurul care nu s-a întors era unchiul Sáng, aşa că, într-o zi, când mama mi-a spus că trebuie să-i facă o vizită, am însoţit-o. Unchiul nu se arătase deloc pe la noi, dar el şi soţia lui continuau să se bucure de mâncarea primită de la bunica. De două ori pe săptămână, bunica le prepara mâncăruri felurite, iar eu trebuie să le livrez.
Era deja seară când am împins bicicleta până sus, la apartamentul unchiului Sáng. Unchiul a scos capul prin crăpătura uşii.
— Soră Ngọc... Hương.
S-a uitat la mâinile noastre goale. Chipul lui îngust a fost străbătut de o undă de dezamăgire.
— Ce mai faci, frate?
Mama a împins bicicleta înăuntru.
Unchiul Sáng a închis uşa în urma noastră.
— Bine, soră.
— Credeam că eşti bolnav, îngrozitor de bolnav! Prea bolnav ca să vii să-l vezi pe fratele tău Dạt.
— Şşt! Vorbeşte mai încet, te rog. Hoa doarme deja. Unchiul Sáng a apucat-o pe mama de mână, trăgând-o spre interiorul apartamentului întunecat.
— Stai jos, soră. Şi tu, Hương.
A făcut un gest către rogojina de răchită de pe podea.
— Nu-i nevoie.
Vocea mamei era rece ca gheaţa.
— De ce n-ai venit acasă să-l vezi pe Dạt?
— Lucrurile sunt complicate.
Unchiul şi-a încreţit fruntea.
— Conduc o campanie de eradicare a capitaliştilor, burghezilor şi negustorilor. Iar mămica... după cum ştii, e con buôn.
— Şi aşa vă purtaţi voi cu mămica? o dispreţuiţi în faţa celorlalţi, dar o folosiţi pe post de sclavă?
— Nu. Nu. Mă înţelegi complet greşit.
— Spune-mi unde greşesc.
— Mai încet.
Unchiul Sáng s-a încruntat.
— Îi sunt recunoscător mamei, dar trebuie să mă supun regulilor Partidului. Trebuie să reconstruim ţara cu ajutorul muncii asidue a muncitorilor şi ţăranilor. Fără să ne asociem cu capitaliştii, burghezii sau negustorii.
— Capitaliştii, burghezii, negustorii? Sáng, se speteşte pentru fiecare bănuţ. E o muncitoare, nu o burgheză.
— Trebuie să mă supun regulilor Partidului. „Nu vă asociaţi cu capitalişti, burghezi sau negustori”, a repetat unchiul meu.
— Aşadar partidul este Dumnezeul tău, asta vrei să spui?
— Soră, am luptat din greu să restabilim pacea în ţara noastră. Ne-am sacrificat vieţile să-i gonim pe capitalişti, clasa exploatatoare...
— Clasa exploatatoare? Nu-i lăsa să te spele pe creier, Sáng. Ştii bine prin ce-am trecut în timpul Reformei Agrare. Ne-au condamnat familia în mod nedrept. Ne-au făcut exploatatori. L-au omorât...
— Taci, a sâsâit unchiul Sáng. N-am nicio legătură cu moşierii.
— Ştiu. Ţi-ai falsificat actele. Ţi-ai şters rădăcinile de familie ca să poţi deveni membru de partid. Cât de trist. Dar nu uita cum a murit tatăl nostru, Sáng.
— Să nu îndrăzneşti să născoceşti lucruri. Afară din casa mea.
— Sáng, n-am venit să mă cert cu tine. Te rog să vii acasă să-l vizitezi pe fratele Dạt.
— Ţi-am spus că nu pot, dar el poate să mă viziteze.
— Şi-a pierdut picioarele, Sáng. Şi-a pierdut blestematele de picioare şi nu mai poate să meargă.
— Are un cărucior şi...
