— Ce găteşti?
— Tofu cu sos de roşii şi coriandru.
Stomacul meu era bucuros. Nu mai mâncasem de multă vreme aşa ceva. Mama îl gătea cel mai bine.
— Mai durează până e gata prânzul?
Unchiul Đạt a aruncat o privire la ceas.
— Îndată ajunge Nhung.
— Abia aştept s-o văd şi eu.
Mama a aruncat un mănunchi de spanac în tigaia care sfârâia.
După ce am hrănit porcii, mâncarea era deja pe masă. Domnişoara Nhung împărţea beţigaşele. Era atât de slabă, încât îi distingeam venele albastre de pe dosul palmei. Speram ca unchiul Đạt să aibă grijă de ea, dar cum ar fi putut să o facă, dacă nu avea o slujbă?
— Cum îţi place la noua şcoală, Hương? mi-a zâmbit domnişoara Nhung.
— Nu mai e atât de nouă, dar e grozavă, mătuşico. M-am gândit din nou la Tâm.
— Ce vrei să studiezi mai târziu, când o să mergi la universitate?
Universitatea suna grandios. Speram să fiu admisă. Am tras aer în piept.
— Încă nu ştiu, mătuşico.
Cuvintele mi se păreau frumoase, dar nu ştiam dacă aveam să fiu suficient de curajoasă să devin scriitoare. Citisem cărţi de Phùng Quán, Trần Dẩn, Hoàng Cầm şi Lê Đạt – scriitori care fuseseră închişi în timpul mişcării Nhân Ván Giai Phẩm. Scrierile lor de la mijlocul anilor 1950 militau pentru libertatea expresiei şi drepturile omului, apropiindu-mă de bunicul, care trăise în acele vremuri şi care susţinuse aceleaşi idei liberale. Totuşi aceste scrieri subliniau riscurile la care se expun scriitorii sub un guvern care cenzurează totul. „Un acrobat pe sârmă înfruntă greutăţi ce-ţi taie respiraţia”, scria poetul Phùng Quán. „Dar şi mai greu e să fii scriitor, îndurând o viaţă întreagă calea adevărului.” Ştiam că, asemenea lui Phùng Quán, dacă scriu, nu pot scrie decât adevărul, aşa cum îl văd. Nu puteam să întorc cuvintele ca să fiu pe placul celor aflaţi la putere.
— Sper că o să te faci doctoriţă, Hương, a spus unchiul Đạt. Mama ta te poate învăţa câte ceva despre medicina tradiţională. Are puteri magice. I-a făcut cu ochiul domnişoarei Nhung, care a roşit. Mama a zâmbit, punându-i unchiului Đạt tofu în castron.
— Când trebuie să plecăm?
— Peste o oră.
— Am portocale şi beţigaşe parfumate pentru altarul lui Thành, a spus domnişoara Nhung.
Mama a dat din cap.
— Am pregătit un săculeţ de orez pentru părinţii lui.
— Sunteţi minunate amândouă, a şoptit unchiul Đạt şi am fost bucuroasă că mama şi domnişoara Nhung îşi luaseră după-amiaza liberă de la muncă pentru a-l însoţi.
Prietenul lui murise într-o pădure de bambus în urmă cu exact trei ani, iar unchiul Đạt trebuia să ardă tămâie pentru el. Dar avea să-i fie greu să povestească familiei îndurerate despre ultimele lui clipe, înainte ca viaţa să-i fie curmată de un bombardier B-52.
Unchiul Đạt s-a foit pe scaun. S-a întors de mai multe ori să se uite la bufetul din bucătărie. În faţa lui era un pahar cu apă, la care nu înceta să se holbeze.
— Te simţi bine? l-a luat domnişoara Nhung de mână.
El a scuturat din cap.
— Soră Ngọc... poţi să-mi aduci, te rog, ceva de băut?
S-a întors către domnişoara Nhung.
— În caz că n-ai aflat încă, em, am avut probleme. Şi-a pus beţigaşele jos.
— Đa, mi-a spus mama ta, anh. N-o să fie uşor să renunţi la alcool, dar sper să încerci.
Mama s-a dus în bucătărie şi a adus sticla.
— Nu lăsa sticla în faţa mea, soră, i-a spus unchiul. Deocamdată mă mulţumesc cu un păhărel.
Când a primit paharul de la mama, unchiul Đạt l-a adulmecat. L-a dat pe gât şi a închis ochii.
DESTINAŢIA
THANH HỎA-HÀ NỘI, 1955-1956
Guava, în ziua aceea am aşteptat-o pe mama ta în faţa casei cu gard viu, cu Sáng adormit în braţele mele. Ca să nu fiu văzută, m-am ghemuit sub un copac, vizavi de casă, şi am întins mâna. Eram o cerşetoare, cerşeam speranţă.
A durat mult până a apărut Ngọc, ţinându-se de mână cu o fetiţă. Amândouă fugeau chircindu-se.
— Soră mai mare, n-ar trebui să ne ascundem înăuntru? a chicotit fata în timp ce se apropiau.
— Nimeni n-a zis asta.
Ngọc mi-a aruncat o privire. Îşi spălase părul şi îi curgea într-un val lin pe spate. Faţa ei, curăţată acum de praf şi de petele lăsate de lacrimi, strălucea. Purtând pantaloni şi o cămaşă curată, avea prospeţimea şi frumuseţea unei flori de iasomie.
