Am ridicat mâna şi m-am îndreptat spre uşă. Tâm stătea sub arborele bàng, cu mâinile la spate. Era înalt, mai înalt decât îmi aminteam. Lumina lunii îl înconjura difuză, strălucind pe chipul lui.
— Bună, Hương, a spus el.
— Bună.
Am făcut un pas spre el, mâinile şi picioarele îmi erau prea neîndemânatice, nu prea ştiam ce să fac cu ele.
— E a ta.
Ţinea în palmă batista mea, curată şi împăturită într-un dreptunghi.
— Miroase încă a lotus...
— Păstreaz-o dacă vrei, am spus, surprinsă de oferta pe care i-o făceam.
— Un dar?
Tâm a rânjit.
— Atunci trebuie să-ţi dau şi eu ceva în schimb. Şi-a scos şi cealaltă mână de la spate. Flori de lotus. Un buchet întreg, splendide şi pe jumătate desfăcute.
— A trebuit să mă întorc la barcagiu. Pe astea le-am cumpărat, ca să mă ierte.
— Eşti incredibil.
Am râs. Lotuşii îşi sprijineau de mine promisiunile îmbobocite. L-am iertat pe Tâm că nu vorbise cu mine o săptămână întreagă.
Am rămas amândoi în linişte. M-am uitat la flori, admirându-le.
— Ai zis că pot să împrumut nişte cărţi.
Tâm mi-a zâmbit.
Am dat din cap, bucuroasă că şi-a amintit. Cu cât împrumuta mai multe, cu atât mai multe motive aveam să vorbesc din nou cu el.
— Hai înăuntru. Am destul de multe din care să alegi.
— Dacă nu te deranjează, o să aştept aici, afară... Ce-ar fi să-mi împrumuţi trei dintre preferatele tale?
— Dar dacă le-ai citit deja?
— Atunci o să le citesc din nou.
Înăuntru, i-am înmânat bunicii lotuşii.
— Mi-a adus astea, ca să-i împrumut nişte cărţi. Poate că nu-l cunoşti, dar e un cititor avid.
Ea a ridicat din sprâncene.
Am alergat la raftul cu cărţi.
— Război şi pace de Lev Tolstoi? a spus Tâm când i-am dat-o pe prima. Am auzit atât de multe despre ea.
— O să-mi spui ce părere ai după ce o termini de citit. E lungă.
I le-am arătat şi pe celelalte două.
— Dar nu sunt sigură că astea o să-ţi placă.
— O, poezii de dragoste de Xuân Quỳnh şi Nguyễn Bính? Sunt poeţii mei preferaţi.
— Ei... nu te strădui să fii amabil. Ştiu că nu toată lumea iubeşte poezia. Pot să-ţi dau cărţi de ficţiune în locul lor, dacă vrei.
— Nu, nu.
Ochii lui Tầm erau sinceri.
— Îmi place poezia, serios. Poeziile de dragoste se potrivesc deocamdată stării mele.
— O!
Fierbinţeala mi-a cuprins faţa şi a trebuit să privesc în altă direcţie.
— Îmi pare rău, Hương, mi-a şoptit Tâm. Colegii noştri... Vreau să stau de vorbă cu tine în fiecare zi la şcoală, dar nu vreau să te stânjenesc.
— N-o să mă stânjeneşti.
L-am privit năucită.
