― Cine ți-a zis așa ceva?
― Tu!
― Eu? Asta chiar că-i bună! Când ți-am spus eu să alegi între carieră și viața personală?
Am sărit de pe scaun, scoasă din pepeni. Ce tot spunea?
― Tot timpul! Rămâi concentrată, Yaël! l-am imitat agitându-mă
ca o nebună în fața biroului lui. Nimeni și nimic nu trebuie să
intervină în cariera ta! De câte ori mi-ai spus asta?
― Asta nu înseamnă că trebuie să fii singură.
M-am oprit fulgerându-l cu privirea. Drăguț, n-am ce zice! E bun să dea sfaturi, când singura lui obsesie e jobul!
― Ba da! Tu ești singur! Asta trebuie să însemne că e obligatoriu pentru a reuși.
― Nu sunt neapărat un exemplu de urmat și…
― Nu-ți bate joc de mine, Bertrand! Nu ți-ai părăsit soția pentru carieră?
― De unde ai scos asta? s-a enervat el. Și nu, am părăsit-o pentru că nu mai mergeam în aceeași direcție, nu e același lucru.
― Este ca și cum…
― Te înșeli!
M-am postat în fața lui, cu mâinile în șolduri; îmi venea să-l omor. Mă privea fix.
― Ajunge, Bertrand! Să terminăm cu joaca. Mi-am clădit viața pe felul tău de a acționa. Recunoaște, i-am cerut, cu vocea vibrându-mi de furie.
A oftat adânc.
― Când îți spuneam că nimeni nu trebuie să se amestece în cariera ta, voiam pur și simplu să spun că nu trebuie să renunți la ambițiile tale din cauza persoanei cu care trăiești. Când faci așa, într-o zi sau alta o dai în bară și sfârșești prin a-l face pe celălalt responsabil de eșec. Nu trebuie să se pună problema unei alegeri.
― Și copiii tu? am insistat.
Trebuia să găsesc un motiv, unul singur măcar, care să justifice ce făcusem. Era imposibil să mă fi înșelat în asemenea hal! Ar fi fost
insuportabil!
― Copiii mei sunt mari acum, au viața lor. Cariera nu m-a împiedicat să mă ocup de ei și să-i văd crescând, de departe, e adevărat. Dar la fel ca mai mult de jumătate dintre tații divorțați. Nu spun că este cea mai bună soluție, ne descurcăm cum putem, dar nu i-aș fi părăsit niciodată pentru jobul meu. Drept cine mă iei? Nu știi nimic despre viața mea!
Ne sfidam din priviri. Mă țineam tare încă. Totuși îmi simțeam siguranța clătinându-se puțin câte puțin.
― Nu mă face responsabil pentru eșecurile tale, Yaël. Ești adult.
Ai ales calea scurtă și ai interpretat totul în felul tău, ca să-ți găsești scuze. Și apoi cine ți-a spus că nu am pe nimeni în viața mea? Totul nu este decât o chestiune de încredere și respect.
M-am prăbușit pe scaun, reperele mele profesionale se năruiau ca un castel din cărți de joc. Așadar, mă sacrificasem degeaba? Eram pustiită, eram singură pentru nimic.
― Așa că acum ai să m-asculți. Când ți-am propus asocierea, aveam îndoieli. Și s-a întâmplat într-adevăr ceea ce mă temeam, ai devenit nebună, ai luat-o razna de tot. Nu poți să susții un asemenea ritm când ești singur, nimeni nu poate. Eu reușesc pentru că am bula mea de oxigen care mă așteaptă și mă susține, fără să uite de ea însăși, are și ea o carireră strălucită și e alegerea ei, pe care i-o respect. Ambiția nu trebuie să fie sinonimă cu singurătatea. Am să
fiu cinstit cu tine, cât ai fost în concediu, m-am gândit și la alte opțiuni decât parteneriatul nostru. Am vrut totuși să-ți dau o ultimă
șansă. Am crezut mereu în tine, Yaël. Credeam că ai forță, așteptam să vină declicul. Și miracolul s-a produs, erai pe calea echilibrului.
Asta n-a făcut decât ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine și m-am gândit că ești pregătită. Ți-am făcut vreun reproș, vreo aluzie măcar în privința muncii tale de când am înțeles că există un bărbat în viața ta?
― Nu, am mărturisit în pragul lacrimilor.
― Și tu ai stricat totul acționând fără să gândești.
― L-aș fi făcut să sufere…
― Nu are tocmai aerul unui copil nefericit. Nici măcar nu i-ai cerut părerea. Aș zice că ăsta-i cel mai rău lucru, că nu i-ai dat de ales. Dacă tu nu trebuia să alegi între el și job, el avea dreptul să
aleagă dacă acceptă să te susțină sau nu.
Nu credeam că era posibil să mă simt și mai rău decât în acele ultime zile și totuși Bertrand îmi dăduse lovitura de grație.
Trecusem pe lângă viața mea, îngrozită de ideea de a rata totul.
Astăzi nimic nu mai era recuperabil. Era prea târziu.
― Te previn, Yaël, este prima și ultima oară când avem această
