în tavan.
Alungă naturalul și el se va întoarce în galop. Acesta a fost primul meu gând când am deschis ochii, la 06:28. Eram deja conectată la serviciu. Două minute mai târziu, a sunat ceasul, m-am
sculat, am făcut patul și mi-am luat ținuta sport. La ora 07:00, am trecut pragul piscinei, spre marea surpriză a agentului de serviciu.
― Domnișoară Yaël, mă bucur să vă văd! A trecut mult timp!
― Am avut un dosar vechi de rezolvat. Dar nu vă faceți griji, e de domeniul trecutului.
― Sunteți sigură că e totul bine?
― Hm… bine… foarte bine, i-am răspuns oftând.
La 08:57 m-am așezat la birou, gata să-mi încep ziua. Zece minute mai târziu, Angélique s-a apropiat:
― Îmi închipui că acum n-o să mai vii să bei cafea cu restul echipei?
― Ba da, bineînțeles, i-am răspuns ridicându-mă.
Am urmat-o și am fost întâmpinată de zâmbete largi, mi s-a dat o cafea și m-am rezemat cu coatele de insulița centrală din kitchen.
― Salut, șefa! a exclamat Benjamin, dezlănțuit. Ce cool! Cred că
ai făcut o petrecere de pomină aseară! Ai o figură! Mahmureală?
Dacă ai ști…
― Putem să spunem și așa…
― Acum, serios vorbind, ai în vedere schimbări mari, după
plecarea lui Bertrand?
Tot cu ochii în gol, mi-am repetat noua mantră: Control. I-am adresat o privire hotărâtă.
― Într-adevăr, vor fi schimbări. O să vă spun în întâlniri individuale.
― Vești bune?
― Așa cred.
M-am ridicat.
― Vă las.
În momentul în care am ajuns în spațiul deschis, m-am întors.
― Angélique, plec la câteva întâlniri.
― Prea bine, îți preiau mesajele.
― Ba nu, vii cu mine.
Până la sfârșitul săptămânii, m-am epuizat muncind. M-am dus
la toate întâlnirile programate în săptămânile trecute, aproape întotdeauna însoțită de Angélique — va fi printre primii care vor fi avansați. Am început interviurile. Rămânând atentă la ideile lor și la dorința de a evolua în carieră, le făceam cunoscute hotărârile deja luate. Nu pierdeam timpul. Prin toate mijloacele, trebuia să dețin controlul, astfel că imediat ce primeam un apel care nu avea legătură cu munca sau funcția mea, îl trimiteam automat către mesagerie. Făceam în așa fel încât să mă întorc din ce în ce mai târziu acasă. Când în sfârșit mă prăbușeam pe pat, înghițeam bomboana mea preferată, somniferul.
Vineri dimineață, Angélique s-a prezentat la mine în birou.
― Yaël, cred că ai o problemă cu telefonul.
― Ba nu. De ce?
― Îmi pare rău că te contrazic, dar se pare că nimeni nu mai poate să-ți lase mesaje, căsuța vocală e plină până la refuz.
― Bine… o să văd. Mulțumesc!
Am luat telefonul și am verificat mesageria. În clipa în care am auzit vocea surorii mele, mi-am regretat gestul. Îmi lăsase un prim mesaj marți dimineața: „Surioară, rămâne valabil pentru mâine?
Sunt așa de emoționată la ideea că o să fii aici cu Marc! Nu-ți face griji, n-am asmuțit cavaleria. Sună-mă, pupici.“ Am închis ochii. Al doilea mesaj, miercuri dimineață: „Yaël, sunt îngrijorată, veniți diseară? Cédric o să-l sune pe Marc.“ Mi-am dus mâna la gură. Al treilea mesaj, miercuri seară: „Tocmai am vorbit cu Marc la telefon!
Ce-i cu povestea asta? Sună-mă imediat!“ Joi la prânz: „Ce tâmpenii sunt astea? Nu pricep nimic! Te-ai țicnit de-a binelea? Ce te-a apucat? Sună-mă! E un ordin!“ Tot joi, de data asta seara, dar am avut surpriza să aud vocea cumnatului meu: „Yaël, nu sunt genul care să se amestece în treburile altora, dar vin de la Marc…
împreună cu Adrien, l-am silit să vorbească… a fost complicat, dar până la urmă ne-a spus. Nu te recunosc. De ce te-ai jucat cu el? Cum ai putut să-i faci asta?“ Pe celelalte le-am șters fără ca măcar să le ascult.
Am auzit în depărtare vocea lui Angélique:
― A sosit persoana cu care trebuia să te întâlnești. Vrei să-i spun să aștepte?
