Am întors atât de iute capul spre el, încât o clipă am crezut că
mi-am sucit gâtul. L-am privit cu ochii ieșiți din orbite.
― Ești bolnav rău, pe cuvânt. Tu nu zici nimic? am întrebat-o pe
Jeanne.
― Ce vrei să fac? Descurcă-te, treaba ta! Înainte știai să te aperi singură. Oricum, are dreptate… te-ai gândit să-ți iei concediu în viitorul apropiat? Ești palidă ca un mort!
― Concediu! Și mai ce?
Le-am zâmbit larg, ucigător. Concediu, în niciun caz! Li se întâmpla uneori să se uite la mine? Ce era cu interesul ăsta pentru leneveală? Doar dacă nu voiau să am angoase!
― Nici pomeneală! Cu puțin noroc, în curând am să devin asociat la agenție, am anunțat eu triumfal.
― Nu se poate, a spus Alice cu o voce ca de dincolo de mormânt.
Asta mai lipsea…
Cât despre ceilalți, au rămas tăcuți.
― Ce plăcut e să vă văd fericiți pentru mine! am scuipat.
Poftim, era ca de obicei. Îmi cereau să le înțeleg micile griji, să-i ascult vorbind despre țâncii lor, dar ei nu făceau niciun efort pentru mine. Nu încercaseră niciodată să înțeleagă ce însemna slujba mea.
― Ba da, ba da… sigur că ne bucurăm pentru tine, s-a grăbit să
răspundă cumnatul meu.
― Dar e drept că vei avea și mai mult de muncă, a subliniat Jeanne.
― Pică bine, e tot ce cer, am bombănit fără să-mi iau ochii de la sora mea.
Ea a lăsat capul în jos și și-a înfipt furculița în mâncarea din farfurie.
― Să schimbăm subiectul, e mai bine. Oricum, nu folosește la nimic, nu cădem de acord.
Așadar, Alice hotărâse că în seara asta nu ne vom bate ca chiorii.
Am lăsat nasul în farfurie ca să arăt că și în ce mă privește subiectul era închis. Nu aveam energie de pierdut cu prostiile astea. Nu am mai deschis gura în timpul mesei.
Telefonul meu a sunat în momentul desertului, am sărit de pe scaun ca să-l iau de pe măsuță.
― Da, Bertrand?
― Am nevoie de tine. Trimit un taxi să te ia.
Victorie! Puteam să scap!
― Nu sunt acasă, i-am răspuns mișcându-mă de colo-colo.
― Dar unde ești?
― La sora mea, în suburbii.
― Dă-mi imediat adresa, nu avem niciun minut de pierdut.
I-am dat-o. Am așteptat până a comandat un taxi. Apoi a reluat discuția.
― Mașina va fi acolo în cincisprezece minute. Te duci la Roissy să-l iei pe Sean.
Iar el! Va trebui să mă abțin să-i arunc în față chestia cu asocierea, când îmi va mai propune un post. Ce mai căuta la Paris?
Voia să vândă sau să cumpere o firmă? Sean își construise cariera pe cumpărarea de firme aflate în dificultate, din toată lumea. Le dibuia ca nimeni altul. Cu armata lui de consilieri, făcea curat, găsea soluții și relansa activitatea după care revindea și încasa maximum de profit.
― Sună-mă de pe drum, să-ți explic, a continuat Bertrand.
― Prea bine.
Am închis și mi-am luat poșeta. În jurul meu, era ca și cum timpul s-ar fi suspendat. Adrien avea încă furculița în aer, gura deschisă și toți se uitau la mine, siderați.
― Pot să merg până la baie?
― Bineînțeles, mi-a răspuns sora mea. Dar ce se-ntâmplă?
― Trebuie să iau un client de la Roissy.
― Mai nou, ești escortă?
