― Și Cédric a făcut la fel, să știi. Aveam un loc gol la masă… A strâns pumnii și și-a golit paharul dintr-o înghițitură. Alice are doi copii, am spus în continuare. Marius, de șapte ani și Léa, de trei.
Adrien a adoptat-o oficial pe Emma.
Pentru mult timp, am continuat să-i înfățișez portretul fiecăruia, fără să-i dau ocazia să spună ceva. Mă asculta cu atenție, ca un copil căruia i se spune o poveste extraordinară. Zâmbea din când în când, vedeam cât de tulburat era că ratase atâtea evenimente. Farfuriile noastre au dispărut ca prin farmec, fără ca Louis să intervină altfel decât ca să ne propună o cafea, probabil înțelesese că aș fi refuzat desertul, chiar nu aș fi putut să înghit merengul. Ceștile noastre au sosit cu o ciocolățică pe care am ronțăit-o fără să mă gândesc, în ciuda lipsei flagrante de apetit.
― Și tu, Yaël?
Mi-am lăsat bărbia în piept. Amintirea eșecului meu din după-amiaza aceea mi-a sărit în față, am aruncat o privire spre telefon.
Nimic. Nu era normal.
― Eu, nimic special… lucrez tot acolo.
― Nu! E incredibil! Ce faci, de fapt? Când am plecat, nu știai.
― Sunt interpret, printre altele.
― Ești foarte misterioasă… Și restul? Viața ta? Ești fericită?
Vreau să știu… Spune-mi ce faci, a insistat cu voce veselă și cu zâmbetul pe buze.
Îl interesa viața mea. Dar nu aveam nicio îndoială în privința
faptului că nu va înțelege mai mult decât ceilalți din ceea ce făceam eu. Și-apoi, era prea târziu…
― Îmi pare rău, Marc, trebuie să plec, am o zi grea mâine.
Mă pregăteam să scot portofelul, dar m-a împiedicat, întinzând mâna spre mine.
― Lasă, o să trec eu mâine pe-aici să plătesc.
― Mulțumesc.
― Unde locuiești acum?
― În arondismentul cincisprezece.
― Mergi cu metroul? Pot să te duc cu mașina, dacă vrei.
― Nu e nevoie, o să-mi comand un taxi. Va fi aici în cinci minute. Când o să le spun celorlalți că te-am regăsit…
I-am aruncat o privire, curioasă în privința reacției lui. Voia să
reia de-acum legăturile? Sau nu era decât apă de ploaie? A părut stupefiat, și-a frământat mâinile.
― E adevărat? Ai să faci asta?
Chiar dacă aș fi dat totul ca să o iau de la capăt și să nu fi trăit seara aceasta, nu puteam să le fac așa ceva celorlalți. Nu eram într-atât de insensibilă, încât să nu le spun nimic despre el. Și știam că, fără să stea pe gânduri, îi vor acorda iertarea lor lui Marc. Așa erau ei…― Cum aș putea să le ascund asta? O să-nnebunească toți de bucurie. Dă-mi numărul tău de telefon!
Mi-a adresat un zâmbet irezistibil. După aceea a scotocit prin buzunarele hainei și a scos un portofel din piele jerpelit, gata să
explodeze din cauza hârtiilor de tot felul. Febril, l-a deschis și a scos o agendă.
― Nu-ți știi numărul pe dinafară?
Am ridicat ochii spre cer. De-ale lui Marc!
― Nu. Bun, ai cu ce să notezi?
L-am înregistrat direct în agenda telefonului și m-am ridicat. El a făcut la fel strigându-l pe Louis.
― Plecăm! Pe mâine!
― Pe mai târziu, băiețaș. Domnișoară, reveniți când vreți.
Și mai ce?
― Mulțumesc, i-am răspuns, știind prea bine că nu voi mai pune piciorul în locul ăla.
Din fericire pentru mine! Taxiul mă aștepta în fața restaurantului. M-am întors spre Marc.
― Te sun.
― Atunci, pe curând.
A făcut un pas spre mine și m-a pupat pe obraz. Eu am rămas rece, fără să-i răspund. Apoi m-am suit în taxi și Marc a închis portiera. Mașina a demarat imediat. Această întoarcere în trecut îmi lăsa un gust amar. Mă îndoiam că Marc înțelesese că lucrurile se schimbaseră, mai ales după tot ce ne făcuse; și noi deveniserăm adulți, nu mai eram o gașcă de studenți fără griji. Și totuși, așa cum îi spusesem, ceilalți vor sări în sus de bucurie. Trăsesem linie peste toate acestea, peste acest trecut, nu mai exista pentru mine. Îi voi lăsa să sărbătorească întoarcerea fiului risipitor, eu aveam altele de făcut și griji mult mai importante. Tăcerea desăvârșită a lui Bertrand mă neliniștea, era chiar atât de supărat pe mine? Refuzam să cred asta.
Ziua aceea improbabilă mi-a permis să mă întorc în cele din urmă destul de devreme acasă. Îndeajuns ca să înghit un somnifer și să dorm șapte ore neîntrerupte, un somn greu și fără vise. Asta nu m-a împiedicat să mă trezesc cu o greutate în stomac și, imediat ce m-am dezmeticit, am resimțit înfrângerea din urmă cu o zi. M-am liniștit tărăgănând lucrurile. La ora 9 fix luam loc la biroul meu, gata să mă reapuc de treabă și să mă fac iertată pentru greșeala mea. Bertrand a venit la mai puțin de zece minute după mine și mi-a făcut semn să-l urmez în biroul lui. Atitudinea sa m-a făcut să mă
