― Când? Unde este? Ce face? Cédric!!! Marc s-a întors! L-a găsit Yaël!!!
La celălalt capăt al firului era agitație.
― E adevărat ce zice? a urlat cumnatul meu în telefonul pe care i-l smulsese soției sale.
― Da, am confirmat ridicând ochii spre cer.
― Trebuie să-l sun pe Adrien!
― Asta fac, mi-a spus sora mea. Dumnezeule! Am să pregătesc cel mai bun picnic din viața mea.
― Ușurel, Alice, eu am să-l sun și am să-i propun să vină. El hotărăște și poate că nu va fi dispus. Acum te las, am treabă.
― Bine, bine, du-te la treabă… Stai! Nu închide!
― Ce e?
― Cum te simți?
― Bine.
I-am închis în nas. Sfârșitul de zi liniștit la agenție mi-a fost
întrerupt de o mulțime de apeluri. Vasăzică nimeni nu se gândea că
unii munceau sâmbăta! Alice, nici atât. Și nici Cédric. Apoi a fost rândul lui Adrien, complet uluit, apoi al lui Jeanne care, din magazinul ei de țoale, era îngrijorată că soțul ei „o luase razna“. I-am liniștit și pe unii, și pe alții, spunându-le în linii mari, fiecăruia pe rând, toată povestea lui Marc.
Abia când m-am întors acasă, la ora 22:00, mi-am dat seama că
din cauza agitației lor uitasem să-l anunț pe principalul interesat.
Marc a răspuns după numeroase apeluri.
― Yaël sunt. Scuze că te sun așa târziu.
― Nicio problemă. Ești bine? m-a întrebat prudent.
― Da. Toată lumea e la picnic mâine, pe Câmpul lui Marte, vrei să vii?
― Bineînțeles! Dar ei știu…
― Tot Pământul cred că e la curent la ora asta.
― Dacă nu-i recunosc…
― Pe mine m-ai recunoscut! Preferi să ne vedem mai înainte noi amândoi?
― Nu te deranjează?
― Nu. Școala Militară, la ora 13:00.
― Voi fi acolo. Mulțumesc mult…
― Pe mâine!
Ziua asta mă obosea dinainte. Dar voi avea un avantaj, toată
atenția va fi îndreptată spre Marc, eu voi fi lăsată în pace și voi putea să scap repede.
3 Perioada de puternică creștere economică și ameliorare a condițiilor de viață a marii majorități a țărilor dezvoltate, membre, cele mai multe dintre ele, ale Organizației de Cooperare și Dezvoltare (OCDE), între anii 1946 și 1975. ( N.t.)
5
Marc a apărut mergând agale, cu un sfert de oră întârziere, ținându-și haina cu o mână pe umăr. Înlocuise ochelarii din baga cu unii Persol 714. L-am sărutat mecanic pe obraz. Gata să traversez, el m-a reținut de braț.
― Mergem deja?
― Ai întârziat, am primit nu mai puțin de cinci apeluri și de trei ori mai multe mesaje cu întrebarea ce tot facem!?
― De când ești tu punctuală? Așteaptă… nu-i ușor, să știi.
A oftat adânc, schițând un zâmbet panicat. Apoi a mai tras o dată
din țigară, atât de adânc, încât am crezut că se va aprinde și filtrul.
Într-adevăr, nu era în apele lui.
― O să fie bine, nu-ți face griji!
