te duci tu să iei dosarul acela, nu un curier.
― Mă duc imediat, cel mai bine este să ne apucăm de treabă
rapid. Cine este clientul?
― Gabriel.
Am simțit că pălesc; îl detestam pe tip și detestam și mai mult să
lucrez pentru el. Principalele două activități ale lui erau gestionarea de patrimoniu și deci investirea în societăți. Se juca cu banii de parcă ar fi fost bomboane, credea că totul îi este permis și avea atitudinea unui copil prost-crescut. Dar era talentat, foarte talentat.
Era oaia mea neagră și, cu toate că nu prea mă avea la inimă, se străduia în permanență să mă ceară pe mine. O dată în plus, reversul medaliei; să fiu cea mai bună putea să aibă și inconveniente! Totuși, o să-mi las ranchiuna deoparte, era șansa mea să strălucesc, și poate că Bertrand va pomeni din nou de asociere.
La ora 09:45 sunam la interfonul de la primul etaj al imobilului, în apropiere de Madeleine, unde își avea birourile. Ușa s-a deschis automat. A trebuit să aștept să fiu primită, sub privirile lascive ale angajaților. Ai fi zis că erau aleși după felul în care priveau femeile care treceau pe-acolo. Apoi am auzit în sfârșit vocea răgușită, trupul mi s-a încordat, pumnii mi s-au strâns și calvarul a început:
― Cea mai zâmbitoare interpretă din lume este aici! Sunt salvat!
― Ajunge! a spus o voce feminină.
Am recunoscut-o pe soția lui, o văzusem de mai multe ori. Era magnifică, cu un zâmbet delicat, o privire limpede, malițioasă și păr coafat cu grijă, care dădea impresia că fusese prins în doi timpi și trei mișcări. Și un nimic ar fi îmbrăcat-o. Dar ea nu în nimic se îmbrăca. Era o talentată creatoare de modă, agenda ei de comenzi era plină în permanență, era nevoie de mai multe luni ca să obții o întâlnire cu ea și mânuțele ei. Această femeie era clasa și eleganța întruchipată. Cum putea să suporte un asemena bădăran?
― Bună ziua, Yaël, nu știu dacă îți amintești de mine. Sunt Iris, soția lui Gabriel, s-a prezentat ea politicos.
― Încântată să vă revăd, Iris.
Aveam o reală simpatie pentru ea. Dacă aș fi avut timp, dacă nu ar fi fost măritată cu ticălosul ăla, mi-ar fi plăcut să-mi fie prietenă.
― Trebuie să treci pe la Atelier, chiar mi-ar face plăcere. Aș avea multe ținute pe care să ți le propun, la fel de încântătoare ca aceea pe care o porți astăzi, de altfel.
― Iris, iubirea mea, fata asta e o mașinărie. Creațiile tale merită
lumina, pe ea totul devine tern!
Ea s-a întors iute spre el, ridicându-se pe cei doisprezece centimetri de tocuri și l-a fulgerat cu privirea.
― OK. În regulă! a spus el ridicând mâinile în aer, cu un rânjet pe buze. Să ne-apucăm de treabă, prea scumpă Yaël.
Falsa lui curtoazie mă făcea să vomit. Și se mai și credea amuzant! Mitocanul!
― Și mai ales nu-l lăsa să te calce pe bătături, a adăugat Iris arătând înspre soțul ei. Te aștept la Atelier.
― Mulțumesc pentru propunere.
― E un ordin, Yaël. Nu glumea și trebuie să fi fost redutabilă în afaceri. Era exemplul de mână de fier în mănușă de catifea. Apoi s-a întors înspre Gabriel: Vii să mă iei la prânz? Îi spun lui Jacques să se ocupe de rezervări?
― E tot ce aștept, i-a spus el luând-o de mijloc.
Genul ăsta de lucruri mă lăsa rece de obicei, dar trebuie să
mărturisesc că iubirea era palpabilă, electrică, între ei doi. S-au sărutat pe gură, de parcă s-ar fi despărțit pentru săptămâni, reușind să mă facă să mă simt prost. Iris s-a îndepărtat de el, vizibil fără
chef, și a luat-o înspre ieșire.
― Ține-te bine! a adăugat referindu-se la el, cu un râs cristalin.
Gabriel nu a scăpat-o din ochi până când ușa nu s-a închis în urma ei. A scos un oftat care ar fi sculat și morții din mormânt.
― Ah… soția mea… Ar trebui să iei exemplu, Yaël.
Am ales să tac.
― În biroul meu, imediat! mi-a ordonat, deodată serios.
L-am urmat și m-am așezat pe scaunul din fața lui. El s-a lăsat în fotoliu, cu obrazul rezemat într-o mână și m-a privit. Dacă-și închipuia că mă impresionează, greșea. Mi-am încrucișat picioarele, sfidându-l din priviri.
― Nu-mi place să lucrez cu tine, m-a informat.
― Spuneți-i lui Bertrand!
― Ești cea mai bună, știe și el, știu și eu.
La țintă!
― Ei bine, în cazul ăsta va trebui să ne suportăm reciproc.
― Ești rece, mecanică, lugubră, impenetrabilă. Nu te-am văzut niciodată zâmbind de când te cunosc. Ți se întâmplă vreodată să te exciți?
― Cum… cum îndrăzniți? am strigat ridicându-mă dintr-un salt.
