El nu a renunțat la mina satisfăcută, de lichea.
― Pe de altă parte, dacă săruți ca un robot, probabil că tipul își ia câmpii!
Stăpânește-te, Yaël!
― Dacă aveți nevoie de mine, purtați-vă cum trebuie! Suntem aici ca să vorbim despre afacerile dumneavoastră, și nu despre viața mea personală.
Aerul provocator i-a dispărut de pe chip, m-a privit din cap până-n picioare. Am strâns pumnii ca să fac să-mi înceteze tremurul mâinilor.
― Mi-e milă de tine, Yaël. Sincer. Pe moment, l-am crezut și asta
m-a descumpănit. Doar un mic sfat: pune puțină pasiune în viața ta, destinde-te, trăiește puțin și totul va fi mai bine. Vei fi și mai bună.
Acum, ia dosarul. Dacă ai întrebări, contactează-mă. Mi-a întins un teanc de documente și s-a ridicat ca să mă însoțească până la ieșire.
E întotdeauna o plăcere să mă întâlnesc cu tine, Yaël.
A închis ușa. Am rămas secunde lungi paralizată, pe palier, întrebându-mă ce făcusem ca să merit asta. M-am abținut să lovesc cu piciorul în perete, ca să mă descarc. Va trebui să investesc într-un curs de box. Ieri, prietenii mei se năpustiseră asupra mea. Astăzi, ticălosul ăsta tocmai mă făcuse frigidă și îmi vorbise de pasiune.
Eram pasionată de munca mea, îmi era de ajuns. Ce altceva îmi mai trebuia? Aveam cincisprezece zile ca să dovedesc că dreptatea era de partea mea. Gabriel își va cere scuze la sfârșitul negocierii, am să-i dovedesc cine sunt. Cât despre prietenii mei, își vor da seama în sfârșit ce însemna agenția pentru mine.
Următoarele zece zile, din cauza puținelor ore de somn pe care mi le-am acordat, aș fi putut să-mi petrec nopțile la agenție. Nu eram niciodată singură acolo, pentru că Bertrand avea, în mod evident, același ritm ca mine. Mi-a propus să mă înlocuiască un coleg în privința celorlalți clienți, am refuzat, știam să gestionez o perioadă de efort suplimentar, voi avea tot timpul să mă odihnesc după aceea. Vorbeam puțin, doar despre afacerea lui Gabriel la care lucram împreună, dosarul lui era studiat în cele mai mici detalii, până la alineatul microscopic de la sfârșitul contractului; trebuia să
știm totul, să înțelegem totul, ca să nu ne scape nimic. Gabriel a trecut cu regularitate pe la agenție, la cererea lui Bertrand sau din proprie inițiativă, ca să se asigure de progresul nostru. Între noi era un război rece; pe parcursul întâlnirilor noastre în trei, nu ne adresam unul celuilalt decât în legătură cu afacerea lui. Nu a mai făcut nicio altă remarcă îndoielnică, iar eu am rămas super-concentrată.
Sâmbătă seara, în jur de ora 22:00, eram la birou când m-a chemat Bertrand.
― Vino să mănânci.
Cu tableta în mână, m-am dus în kitchen și am luat loc pe unul dintre taburetele de bar din spațiul central, în fața lui Bertrand. Mi-am făcut timp să-l observ pe șeful meu. Chipul îi era serios și concentrat asupra ecranului. Obosit, ca și al meu, fără îndoială.
Probabil a simțit că îl priveam, căci și-a ridicat ochii și și i-a înfipt într-ai mei. Am citit în ei hotărâre. Nevoind să vadă nici cea mai mică urmă de oboseală la mine, mi-am lăsat bărbia în piept. A împins spre mine o tavă peste tejghea. Patru sashimi au fost de ajuns să mă satur, am aruncat recipientul, am curățat locul și m-am grăbit să mă întorc la birou.
― Du-te acasă, mi-a cerut deodată Bertrand.
Uluită, m-am răsucit pe călcâie spre el, iar el m-a privit cu atenție. Credea că voi ceda sub presiune?
― Nu, mai rămân puțin.
― E târziu, am stat aici toată ziua și presupun că vii și mâine, a încheiat el cu o jumătate de zâmbet.
― Exact!
― Du-te să te culci, și mâine dimineață nu veni cu noaptea în cap. Îți chem un taxi.
Ce-i venise? Lucrând până noaptea târziu la dosarele mele, abia am dormit cinci ore. Era aproape un record în comparație cu nopțile precedente, iar asta mi-a redat energia. Bând o cafea, am ascultat mesajele pe care Alice mi le lăsase toată săptămâna. Nimic nou sub soare, toată lumea era bine, se părea că Marc își reluase locul cu mare repeziciune. În ziua aceea, făceau un grătar la Adrien și Jeanne, eram așteptată dacă voiam. Ei bine, se vor lipsi de mine, era cu siguranță mai bine așa, nu voiam să încing din nou atmosfera între ei.
La ora 9:00 împingeam ușa agenției care era tăcută și pustie.
Bertrand nu sosise. Poate că nu va veni? Cincisprezece minute mai târziu, am râs în sinea mea, când ușa de la intrare s-a deschis. Cum putusem să-mi închipui să-și va permite o duminică de leneveală?
― Micul dejun! m-a anunțat.
O pungă cu croasanți a aterizat pe biroul meu. Am ridicat nasul din ecran și am rămas cu gura căscată. A fost ceva mai puternic decât mine, m-am prăbușit în fotoliu. Bertrand era în ținută sport, transpirat, se întorsese de la jogging și orice semn de oboseală
dispăruse de pe fața lui.
― Ți-am spus să dormi în dimineața asta, mi-a reproșat cu zâmbetul pe buze.
― Și să ratez să te văd în ținuta asta? am răspuns fără să mă
gândesc.
― Îmi pierd toată credibilitatea, nu-i așa? mi-a spus izbucnind în râs.Mi-am îndreptat postura, surprinsă de replica mea promptă.
― Absolut deloc! Mă duc să fac o cafea.
― Mulțumesc.
Tocmai umplusem cele două cești când s-a întors de la duș.
Bănuisem întotdeauna că dormea din când în când pe canapeaua din biroul său, acum aveam confirmarea.
― Știam că o să te găsesc aici când mă întorc, mi-a spus așezându-se în fața mea. Este plăcut și indispensabil să ai pe cineva pe care să contezi. Îți mulțumesc.
― Nu-mi mulțumi, e munca mea și îmi place.
M-a scrutat îndelung, apoi a scuturat din cap.
