― Nu folosește la mare lucru, nu sunt în formă.
― Cu atât mai mult! Locuiesc deasupra magazinului. Îți amintești adresa?
― Da.
― Pe curând!
Și a închis. În secunda care a urmat, am primit un SMS de la sora mea: „Băieții sunt gata să vină să te ia.“ „Vin.“, i-am răspuns, constrânsă și forțată. Când Alice lua frâiele în mână, nu aveai altceva de făcut decât să i te supui. Cu toate acestea, aveam chef să
mă duc la ei tot atât cât aveam chef să mă spânzur. În orice caz, oriunde m-aș fi aflat, aș fi avut același chef să mă agăț de o funie.
Douăzeci de minute mai târziu, taxiul mă lăsa în fața magazinului de vechituri.
― Vin să-ți deschid! a strigat Marc de la o fereastră aflată la etajul întâi.
Câteva secunde i-au fost de ajuns ca să coboare, i-am zărit silueta mișcându-se în penumbra magazinului, a cărui ușă a deschis-o în cele din urmă, cu zâmbetul pe buze.
― Nu sta acolo, pe trotuar!
Cu inima strânsă, am trecut pragul. Deși probabil a văzut în ce hal arătam, nu a zis nimic. Aș fi putut să fac ceva. Nu avusesem curajul să-mi refac machiajul în taxi, îmi concentrasem eforturile ca să mă opresc din plâns, refuzând ca prietenii mei să mă vadă astfel.
Din cauza agitației mâinilor mele și a atitudinii lui din ce în ce mai stânjenite, nu prea știa ce să facă.
― Alice ne-a spus că ai o mică problemă la serviciu.
― E mai rău de-atât! Șeful m-a trimis în concediu.
Umerii i-au căzut și m-a privit șocat.
― Așa deci! Asta era! Ar trebui să-ți revii. Concediile nu sunt chiar atât de îngrozitoare. A izbucnit în râs și a adăugat: Cine se plânge că este în vacanță!
Ce mai, el era relaxat! Mâhnită, am ridicat ochii spre cer. Cum
putusem să-mi închipui măcar o secundă că va înțelege?
― Las-o baltă, tu nu poți să-nțelegi.
― Am impresia că nu prea te înțelege nimeni. Va trebui să-mi explici, mi-a spus cu un zâmbet în colțul gurii. Hai cu mine!
M-a luat de mână și m-a tras în magazin, eu m-am eliberat violent. Încă eram capabilă să merg fără ajutorul nimănui. Doar că
nu făcusem zece pași și m-am lovit serios la braț de o mobilă.
― Au!
― Vrei să aprind lumina?
― Să faci ordine ar fi o idee mai bună! N-am văzut niciodată o asemenea harababură!
― Ăsta e farmecul locului, aici nu suntem la Ikea. Vino pe-aici!
Mi-a trecut un braț peste spate ca să mă ghideze până la o ușă
din fund de tot care ducea la scara imobilului; m-am lăsat condusă
de el. Înainte să intru, m-am oprit un timp, simțindu-mi din nou nervii întinși la maximum. Regretam că venisem; aș fi dat orice ca să pot să mă ascund undeva, singură, fără nimeni căruia să-i vorbesc. Auzeam râsete, muzică. Mâna lui Marc pe talia mea m-a forțat ușor dar sigur să înaintez. Apartamentul mi se părea destul de mare, un antreu ducea în camera de zi, ale cărei două ferestre dădeau în stradă și am avut sentimentul că plonjez într-un serial TV
din anii ’60. Începând cu lampa Arco. O canapea mare din palisandru și piele verde-oliv ocupa o parte a spațiului, flancată de o măsuță Le Corbusier, cu un fotoliu în față și un scăunel cu spătar îmbrăcat în țesătură chinezească de culoarea muștarului. Cine și-ar fi putut închipui că Marc va locui într-o zi într-un asemenea loc? Nu era pe gustul meu, bineînțeles, erau prea multe lucruri, dar se simțea că pusese o grijă deosebită în amenajarea și decorarea apartamentului. Nu semăna deloc cu imaginea pe care o aveam despre el. Ca noi toți, se schimbase. Înainte ca remarcile să
izbucnească, am avut timp să salut pe toată lumea, să mă așez pe canapea și să iau un pahar cu vin roșu pe care mi l-a dat Marc.
― Propun să ciocnim pentru vacanța lui Yaël, a spus Adrien ridicându-se. Este un miracol care tocmai s-a produs.
― Ești nebun?! Pentru mine, e un coșmar!
Vocea mi s-a frânt, am lăsat capul în jos și am strâns pumnii.
― Risc să-mi pierd serviciul, i-am anunțat, lugubră.
― Poate să-i explice cineva diferența dintre concediu și concediere? a zbierat Adrien, cu amândouă mâinile pe cap.
― Nu te-a concediat, mi-a zis Cédric. Ți-a cerut să-ți iei concediu, n-are nicio legătură una cu alta. Poate că până la urmă nu este chiar atât de prost.
L-am fulgerat cu privirea. Se uitau toți la mine de parcă aș fi aterizat de pe altă planetă, încă o dată nu făcea nimeni niciun efort, gravitatea situației îi lăsa indiferenți. Alice a venit lângă mine și m-a cuprins cu brațele. Păstrează distanța, Alice. Nu mă atinge. Mă
sufoci.
― Înțeleg că ești supărată, dar o să-ți facă bine.
