în mijlocul unei serbări câmpenești. Jeanne făcuse gălăgie, plânsese,
și Cédric preluase frâiele, retrimițându-l pe Adrien la coada șirului.
Simțeam că făcea totul ca să mă facă să râd și să mă aducă într-o stare de spirit „de vacanță“. Se ostenea degeaba! Asta nu l-a împiedicat să continue, spunându-mi că Marc nu va sosi decât a doua zi.
― De ce? l-am întrebat, ca să-i dovedesc că îl ascultam cât de cât.
― Divorțul lui s-a pronunțat azi-dimineață.
― A, da?
― Nu erai la curent?
― Mi-a vorbit în treacăt despre asta în ziua când l-am reîntâlnit.
Dar nu, nu știam că este astăzi.
Oftatul adânc al lui Cédric m-a făcut să întorc capul spre el, avea un aer total deziluzionat.
― Ce-i? l-am întrebat.
― Nimic, Yaël. Nimic…
O oră mai târziu, traversam Lourmarin după care am urcat un pic, lăsând satul în vale. Traseul era intact în amintirile mele, cred că aș fi putut să mă întorc aici cu ochii închiși, deși erau ani de când nu mă mai gândisem la locurile astea, nici măcar o singură dată.
Mașina a părăsit șoseaua principală, luând-o pe un drum secundar, mai haotic, care ducea spre casă. Cedric a tras frâna de mână și s-a dus să deschidă poarta. Când am intrat în grădină, a claxonat mai rău decât la un alai de nuntă. Efectul a fost imediat, liota a înconjurat mașina, toți în costume de baie. Alice a deschis portiera din dreptul meu și m-a tras de mâini ca să ies repede.
― Sunt atât de fericită că ești aici, mi-a spus sărutându-mă și strângându-mă la piept.
Nu este totuși cine știe ce! Nu trebuie să exagerăm! Am bătut-o cu stângăcie pe spate, abținându-mă să ridic ochii spre cer.
― Dă-i drumul ca s-o arunc în apă, să intre în atmosferă, a rânjit Adrien.
În chip de salut, l-am fulgerat cu privirea.
― Nici măcar să nu încerci!
― Am să-l opresc deocamdată, dar asta n-o să dureze, mi-a spus Jeanne pupându-mă pe obraz. Hai, du-te repede să te schimbi! Astea nu sunt haine!
Cei trei copii s-au apropiat la rândul lor și mi-au dat sărutări clorate.
― Yaya, o să mă-nveți să înot? m-a întrebat Marius.
― O să vedem.
Cédric mi-a dus valiza în casă și aroma de lavandă și de trandafir pe care mama o îndrăgea atât de mult mi-a ajuns la nas. În afară de o reîmprospătare a zugrăvelii, nimic nu se schimbase. Pereții erau în tonuri deschise și naturale și podeaua din cărămizi hexagonale vechi, pe care tata reușise să le găsească după luni de căutări. În pofida iubirii lor pentru această regiune, părinții mei nu adoptaseră
niciodată decorațiunile provensale! Fără galben, fără desene cu măsline negre pe fețele de masă și cu atât mai puțin greieri din porțelan. Tatăl meu concepuse casa cu un singur nivel, cu numeroase uși de sticlă, „mereu mai multă lumină“, ne spunea, chiar dacă vara obloanele rămâneau exasperant de închise! Un antreu vast era locul în care stăteam în cea mai mare parte a timpului când era lumină; camera de zi/sufrageria cu un mezanin, totul dădea spre terasă. Cât despre bucătărie, era separată. Un culoar despărțea camerele și băile. Totul fusese făcut și organizat pentru confort — prea rustic, după gustul meu — și ca să nu lipsească niciodată nimic, fără a se uita păstrarea caracterului de casă de vacanță; de unde, vesela ciobită, cutia cu jucării pentru copiii lui Alice în salon, biblioteca cu volumele vechi ale mamei și pliantele turistice prezentând regiunea. În jurul piscinei și pe terasă, știam că nu vom găsi niciodată mobilă de grădină Luxembourg de la Fermob, ci mai degrabă șezlonguri din plastic alb ale căror saltele erau desperecheate și care riscau în orice moment să se rupă. Cât despre pereți, fiecare avea dreptul la vopseaua proastă găsită de mama într-o piață mică! Pe scurt, tot ce adoram…
― Eu unde dorm?
― În camera ta! mi-a răspuns Alice, surprinsă că pot să pun o
asemenea întrebare.
Camera mea… nu o mai aveam de foarte mult timp. E adevărat că părinții mei îmi aminteau adesea de ea, convinși că asta m-ar putea face să vin.
― N-am să-ți ascund că deja au dormit și alții acolo, dar dacă ai venit, acela e locul tău, a urmat ea.
Ca să ajung în cameră trebuia să trec prin bucătărie, apoi prin spălătorie; era singura cameră care dădea în terasă și piscină. Și mai ales singura cu baie proprie. Eram salvată! Cu cinci ani în urmă, tata dorise să adauge o a doua baie la casă. Îmi aminteam că pe atunci mă luptasem să facem schimbări, dar n-am reușit; veneam deja din ce în ce mai rar și toată familia hotărâse că trebuia să am maximum de confort în puținele dăți când mă deplasam până acolo. Alice mi-a explicat repartizarea dormitoarelor; ea și Cédric aveau camera lor obișnuită, Adrien și Jeanne pe cea a părinților, copiii, toți trei, întrun dormitor comun. Cât despre Marc, el se va alege cu mezaninul salonului, să zicem mai degrabă că-l va regăsi, pentru că
întotdeauna dormise acolo când veneam pe vremea studenției.
― Te las să te instalezi, mi-a spus sora mea. Mă bucur că ești aici.
Vii și tu la piscină?
― Imediat.
M-a sărutat pe obraz și a ieșit pe ușa de sticlă. Am luptat împotriva descurajării evitând să mă prăbușesc pe patul care probabil scârțâia la fel de tare. Mi-am pus taiorul în cuier și mi-am golit valiza în comodă, fără să mă schimb, nu ar fi folosit prea mult.
După aceea, neavând timp de pierdut, am plecat să caut sistemul de conectare la internet în antreu, apoi în camera de zi și chiar în bufetul din sufragerie… Imposibil să-l găsesc. Am ajuns pe terasă
unde mirosul de grătar m-a îngrețoșat.
― Alice! Unde a instalat tata modemul?
― Ce modem? a zbierat ea din piscină.
