M-am încruntat, el a râs.
― Acum zece ani, tot așa făceai când ceva ți se opunea. În genul, ochi ridicați spre cer și buze țuguiate. Mă înșel?
Am dat din cap, răutăcioasă.
― Nu te încrâncena. Vei încerca iarăși mai târziu. Vino cu mine să dăm o raită. Dacă iau mâna, taci?
Am dat din cap că da. S-a executat și, luându-mă de braț, m-a tras după el. Am reușit totuși să-mi iau telefonul și să-l strecor în buzunarul șortului. A găsit o bucată de hârtie pe care Marc a scris cu mâna stângă, cum scria el, că am plecat să ne plimbăm și să nu-și facă nimeni griji. În mai puțin de cinci minute, motorul mașinii lui huruia.
― Dar asta oare nu trezește pe toată lumea?
A arborat un zâmbet mulțumit. Mi-am întors ochii de la el și am privit peisajul, bosumflată.
― Mai ești supărată pe mine? m-a întrebat rupând tăcerea după
câțiva kilometri. Că am plecat atunci, vreau să spun…
― Nu! i-am răspuns vehement. Nu-ți închipui așa ceva!
― Și totuși, da.
― Asta-i bună, Marc! am exclamat exasperată. Mi-a trecut de mult.
― Am impresia că fugi de mine, nu e niciodată chip să stăm de vorbă amândoi.
― Te-ai întors într-un moment prost, asta-i tot. Am multe treburi de gestionat la muncă și nu-mi mai rămâne timp pentru restul. Lucrurile s-au schimbat. Toată lumea ți-a spus! Ar fi timpul să
înțelegi.
Am încetat discuția luându-mi telefonul din buzunar și mi-am continuat ciornele, neobosită, fără să găsesc totuși satisfacție în asta.
Și apoi, brusc, aparatul mi-a dispărut din mână. M-am întors spre Marc, care mi-l subtilizase din mers. Geamul din dreptul lui era deschis și el ținea telefonul, strâns în palmă, deasupra șoselei, cu un zâmbet larg pe buze.
― Dă-mi-l! am țipat.
― S-o crezi tu!
― Nu e o jucărie!
― Găsesc că este chiar mai amuzant!
Îmi ieșisem din fire. Marc habar n-avea ce voia să facă. Mai rău
ca un adolescent întârziat! Mi-am desfăcut centura, gata să acționez frâna și să sar pe el dacă era nevoie.
― Yaël, nu face prostii, mi-a spus el râzând. O să ieșim din decor din cauza ta.
― Dă-mi telefonul, imediat.
Am încercat să-l trag de mână și mașina a deviat de la drum.
Totul s-a petrecut în mai puțin de o secundă, am văzut telefonul dispărând, apoi Marc m-a împins fără menajamente la locul meu, a pus iarăși amândouă mâinile pe volan și un camion care venea din față ne-a atins ușor claxonând nebunește.
― Uf! Drăcia dracului! Sunt grozave plimbările cu tine, mi-a spus Marc, tot cu zâmbetul pe buze, abia dacă puțin crispat, stăpânindu-se perfect.
M-am ghemuit pe locul meu și am închis ochii cât de strâns am putut. Corpul mi s-a dezechilibrat ușor când mașina a încetinit și a întors.
― Yaël? Mă auzi?
Nu reușeam să deschid gura, aveam impresia că fața îmi era sculptată în marmură. Marc a oprit mașina și mi-am dat seama că se dă jos. A deschis portiera din dreptul meu câteva minute mai târziu.
― Atât a mai rămas din el.
Am deschis ochii și am văzut resturile telefonului meu. Marc mi le-a pus pe genunchi și a urcat în mașină luându-și țigările de rulat din buzunarul bermudelor. M-am uitat la resturile electronice care erau să ne coste viața, mai ales pe el. Pentru că, până la urmă, a mea se rezuma la asta. La chestia asta. Lumea, ceilalți nu mai existau, nu mai aveam nicio idee despre ce este bun, rău, drept sau nedrept.
Existența mea se rezuma la informațiile furnizate de chestia asta inanimată, fără emoții. Eram o scoică goală, fără considerație pentru cei din jurul meu. Fusesem pe punctul să-l omor pe Marc ca să-mi salvez telefonul, acest iPhone 6 cu care dormeam, care până
la urmă era bunul meu cel mai prețios, unicul de altfel. Am simțit o mână pe braț, m-am răsucit spre Marc, spăsit în fața mea.
― Îmi pare rău pentru glumă, nu trebuia să se termine așa, s-a
scuzat el.
Nu, n-ar fi trebuit să se termine așa și nu era vina lui. N-ar fi trebuit să încerc să-l recuperez, n-ar fi trebuit să pierd din vedere realitatea, n-ar fi trebuit să devin complet irațională pentru chestia aia, ar fi trebuit să râd, ar fi trebuit să scot limba la el, ar fi trebuit să-i promit că am să-l arunc în apă ca să mă răzbun.
― Yaël… te doare ceva? Te-ai speriat? A trecut, e în regulă…
Am dat din cap, cu privirea ațintită în continuare la telefon.
