Ajunsă pe marginea bazinului, capul mi s-a limpezit, părul meu și-a manifestat foarte clar gustul pentru libertate. Nemaisuportând și preferând să nu-mi impun un obstacol în plus, mi-am dat jos casca înainte să plonjez. Timp de o oră, pe culoarul de înot, am făcut ture după ture cu furie, ca altădată. Efectul a fost imediat: respirația mi s-a normalizat, corpul mi s-a relaxat, spiritul mi s-a întors către muncă și cina din seara aceea cu agenția. Singura mea distracție a fost să-mi imaginez programul de după-amiază cu Alice, îmi lipsea de când mă întorsesem.
M-a sunat imediat ce a reușit să parcheze mașina aproape de locuința mea, pe la 11:30. Am trântit ușa apartamentului și m-am dus s-o întâmpin pe trotuar. Mi-a sărit de gât strângându-mă la piept. I-am răspuns la îmbrățișare.
― Dacă ai ști ce fericită sunt să petrec ziua doar cu tine! mi-a spus.― Și eu.
Am luat-o de braț, am dus-o pe strada Vaugirard, apoi am mers până pe strada Rennes. I-am cerut să-mi vorbească despre copii, despre Cédric și despre începerea anului școlar. Și părinții noștri au apărut în discuție, preluaseră frâiele la Mica Floare, tata era încântat
de ordinea făcută în hambar, și la fel ca mama, tot întreba de mine.
De când nu-i văzusem? De mult, de foarte mult timp. Trecând pragul primului magazin, a fost de ajuns o privire ca să ne înțelegem: Alice va alege pentru mine și invers. Ea se afla acolo ca să-mi înveselească garderoba, iar eu îmi făceam datoria de a o feminiza pe ea. Voiam cu orice preț să-și pună din nou în valoare frumusețea naturală.
― Când vrei să mă îmbrac cu astea? m-a întrebat văzând rochia și cizmele pe care i le arătam.
― În weekend, când ieși! Cizmele poți să le porți la serviciu, dată
fiind înălțimea tocurilor!
― De acord… cu condiția ca tu să iei astea!
A scos de la spate o pereche de botine plate, ca de motociclist, un pulover cu glugă și o geacă de piele.
― Dacă apar la agenție cu astea…
Ea mi-a adresat un zâmbet sadic.
― În weekend, ca să te plimbi! Când nu lucrezi…
I-am smuls totul din mână și i-am dat ce îi alesesem.
― În cabină!
Cu brațele încărcate, ne-am prăbușit pe o banchetă de la Saint-Placide; era deja trecut de ora 15:00. După ce am comandat pentru fiecare câte o omletă cu salată, am aruncat o privire pe telefon.
― Yaël, te rog! a gemut Alice.
― E prima oară când mă uit de când suntem împreună. Îți atrag atenția că tu te-ai uitat întruna la al tău.
― Ca să știu dacă sunt bine copiii!
― Iar eu mă asigur că nu există vreo schimbare de program de ultim moment, lui Bertrand nu i-ar pica bine deloc.
Ea a pufnit.
― De fapt, colegii tăi sunt un pic ca și copiii tăi și-ai șefului tău.
― Asta-i bună! am spus ridicând ochii spre cer, cu un zâmbet vag pe buze.
I-am vorbit despre programul și miza acelei seri pentru agenție.
― Scuză-mă, Yaël, dar oamenii au și o viață personală… și poate că au chef să facă altceva decât să muncească sâmbătă seara.
― Nu muncim, e o cină!
― Mai ai progrese de făcut… bineînțeles că e vorba de muncă
atunci când cinezi cu colegii și cu șeful, mă îndoiesc că o să vă
încheiați seara într-un bar de noapte.
Am izbucnit într-un râs sincer.
― Dar Bertrand ăsta, nu are și el o viață în afara serviciului?
― Nu, din câte știu.
― Ce trist… În fine… păcat că ești ocupată, ai fi putut să iei cina cu noi, vine și Marc.
― Ah…
Omleta a devenit absolut magnifică; am studiat-o amănunțit din privire și cu furculița.
― Cédric a vorbit cu el la telefon ieri, pare în formă.
Înainte saudupă momentul de sub poartă?
― Ai mai aflat ceva despre el de când te-ai întors? a vrut ea să
știe.Aș fi dat orice ca să-i povestesc totul, asta m-ar fi ușurat, dar nu puteam. Imediat ce ar fi aflat că Marc mă sărutase cu o zi în urmă, Alice nu ar mai fi fost de stăpânit, cu atât mai mult când ar fi aflat că