Nimeni, în afară de mine. Refuzam să-mi închipui că situația mea se agravase în timpul șederii mele în Luberon. M-am forțat să respir calm. Bătăile inimii mi se întețeau. Fără panică! Nu încă! Nu deja!
Nici nu intră în discuție să-mi pierd atât de repede beneficiul câștigat în vacanță! Dar, Dumnezeule, greu mai este!
― Yaël!
Am tresărit, cufundată în temerile mele legate de concediere.
Am sărit din fotoliu și i-am întins mâna.
― Bună ziua, Bertrand.
― Vino în biroul meu!
L-am urmat și am regăsit harababura din bârlogul lui, amintindu-mi cu groază de ultima oară când fusesem acolo.
― Ai o mină strălucitoare, mi-a spus după ce ne-am așezat.
― Mulțumesc.
― Lipsesc vreo zece zile, te las la cârma agenției. Ești stăpână pe
vapor.
Nu eram sigură că înțelesesem tot. Totuși, ascultându-l cum îmi explica în ce fel organizase un turneu de întâlniri cu principalii noștri clienți americani, a trebuit să cedez în fața evidenței: îmi lăsa puteri depline în timpul absenței lui. Aveam la dispoziție weekendul ca să mă pun la zi cu dosarele în curs și să fiu gata să preiau frâiele de luni dimineață, la întoarcerea colegilor mei. Un beculeț mi s-a aprins: asocierea nu era dată uitării, Bertrand mă supunea unui test de rezistență la presiune.
― Acum du-te acasă. Vei avea nevoie de toată energia!
M-am ridicat, el a făcut la fel ca să mă însoțească. Trecând prin fața biroului meu, a deschis un sertar și mi-a dat o cutie în care se afla un iPhone 6 nou-nouț.
― Parcă am înțeles că ai avut necazuri cu telefonul…
― Mulțumesc.
Când a ajuns în fața ascensorului, m-a cercetat din cap până-n picioare.
― Vezi cum faci să-ți păstrezi această energie, nu mi-ar plăcea să
fiu nevoit să mă lipsesc iarăși de tine.
― Ai încredere în mine. Drum bun, îți voi da vești în mod regulat.
În dimineața aceleiași zile, mă trezise căldura din camera mea de la Mica Floare, fără nicio veste din Paris, nesigură în privința viitorului. Iar seara, căldura pariziană, în ciuda aerului condiționat din taxi, mă sufoca, transpiram… și îl înlocuiam pe Bertrand pe durata călătoriei lui de afaceri.
Primul gest după ce am intrat în apartament a fost să-mi scot încălțările; picioarele mă dureau, gata să se umple de bășici, nu avusesem nevoie de mult timp ca să mă dezobișnuiesc să mai port pantofi cu toc cui. Savurând răcoarea parchetului sub tălpile goale, m-am îndreptat spre dormitor ca să-mi golesc valiza. Noua mea garderobă de vară și-a găsit locul în fundul dressingului; nu o voi refolosi prea curând. După ce totul a fost aranjat, m-am întors în
camera de zi, am deschis laptopul și am luat telefonul, încă în ambalajul său. L-am privit pe toate părțile; amintindu-mi cum dispăruse predecesorul său, mi s-a pus un nod în gât și tăcerea din apartament m-a învăluit în aceeași clipă. Am sărit de pe canapea și m-am dus la bucătărie să caut ceva de mâncare; frigiderul și dulapurile erau goale. Am comandat mâncare japoneză, din reflex, și am dat drumul la televizor pe un canal de știri non-stop: m-am simțit mai puțin singură. După aceea m-am ocupat de configurația telefonului. Când am avut în față platoul cu pește crud, apetitul mi-a pierit, deși aș fi salivat în fața unei fripturi făcute la grătar. M-am silit totuși să mănânc; nu-mi puteam permite nici cea mai mică
slăbiciune în zilele următoare. Imediat ce telefonul a fost operațional, m-am conectat la serverul agenției ca să am acces la mail. Pe loc, contul s-a activat și a arătat numărul de 547 de mail-uri, Bertrand tocmai repornise mașinăria. M-am gândit la ce mă aștepta; programul de weekend era stabilit, voi fi la agenție a doua zi la prima oră. Când am fost gata să mă duc la culcare, am descoperit un SMS de la Alice, probabil că mi-l trimisese când eram la duș: „Îmi închipui că ai făcut rost de un alt telefon, dă-ne vești.“ Am trimis un răspuns scurt: „Totul e bine, multă muncă în perspectivă.
Mulțumesc pentru vacanță. Vă îmbrățișez.“ M-am strecurat sub învelitoare, stingând veioza de pe noptieră. Și m-am gândit… nu la Alice și la vacanță, ci la Marc și doar la el, la senzația de a fi lângă el, la trupul meu reacționând lângă al lui. Asta mă înnebunea! Viața mea sentimentală se rezuma la aventuri fără viitor, care nu-mi dădeau niciodată imboldul să rămân alături de un partener. Era perfect așa. Restul nu mă interesa! În orice caz, nu aveam timp pentru mai mult, îmi era imposibil să mă las tulburată de asta, încă
și mai puțin de Marc. Fie, în vacanță mă odihnisem, mă
energizasem, se dovedise că trebuia să am puțin mai multă grijă de mine și de ceilalți ca să nu dau chix la muncă, dar nici nu se punea problema ca pacea să dispară din spiritul și cu atât mai puțin din corpul meu; voi continua să-mi găsesc timp pentru un alt bărbat de-o noapte și igiena va fi asigurată. Dintr-un salt m-am dus la baie și
am pus apă de la robinet în paharul pentru spălat pe dinți, ca să
înghit un somnifer. Refuzam ca imagini cu trupul lui Marc să-mi tulbure somnul. Numai că, imediat ce-am deschis ochii, după o noapte fără vise, mi-am amintit ultima lui frază: ne vedem la Paris.
Nu! Nu! Nu! Am sărit din pat, cu inima bătându-mi nebunește. Nu cunoșteam decât un mijloc ca să mi-l scot din minte: munca!
Mi-am petrecut weekendul închisă între cei patru pereți ai agenției, consultând dosarele, pregătind programul săptămânii care urma. Când era cât pe ce să arunc telefonul pe fereastră după al nu știu câtelea apel al lui Alice, am luat taurul de coarne. Doar n-o luam de la capăt! Trebuia să înceteze, altfel nu voi reuși. I-am scris un SMS, jumătate adevăr, jumătate minciună: „Te rog, nu mă mai suna, mi-e greu să-mi dai vești despre voi. Te îmbrățișez, soră mai mare.“ Răspunsul ei a venit în secunda următoare: „Iartă-mă, iartă-mă. Toată lumea te îmbrățișează strâns, strâns.“ Am avut liniște în sfârșit și am putut să mă cufund în muncă.
Luni dimineață am fost la agenție la ora 08:00, gata să-mi primesc colegii. O oră mai târziu, i-am întâmpinat în kitchen, cu cafea și gogoși. Au sosit unul după altul, nefiind surprinși nici să mă
vadă acolo, nici de absența lui Bertrand, era evident că toți erau la curent cu responsabilitatea ce mi se dăduse. Nu păreau prea încântați să mă revadă, vorbeau în șoaptă și își aruncau priviri puțin încurajatoare. Dar mă așteptam la asta! În ciuda lipsei lor de entuziasm, se uitau la mine, pe jumătate perplecși, pe jumătate amuzați.
― E vreo problemă? i-am întrebat într-un târziu.
― Nu, nimic deosebit. Vacanța te-a schimbat, e-adevărat, mi-a spus responsabilul cu serviciul de traduceri. Poate că săptămâna care urmează nu o să fie chiar atât de îngrozitoare.
― Nu contați pe mine că vă las să plecați mai devreme!
Cum putusem să spun așa ceva?! Începeam prost!
― Ne gândeam la asta, dar este mai plăcut să lucrezi cu o persoană în carne și oase decât cu un robot.
M-au lăsat baltă și s-a dus fiecare la treaba lui.
