încrederea lui, pentru ca a doua zi să mă ia de sus, ca și cum ar crede că nu sunt în stare de nimic!
― Mănânci la agenție diseară?
― Hm…nu, mai stau o oră și plec.
― Prea bine.
S-a răsucit pe călcâie și s-a dus să se închidă în biroul lui. Am fost mai eficace în următoarele șaizeci de minute decât în toată după-amiaza, când stătusem cu ochii pe telefon.
Deși seara cu Marc s-a desfășurat de minune, la fel și ultimul
pahar la el acasă, nu m-am putut împiedica să fug, ca să nu petrecem noaptea împreună, cu toate că a insistat să rămân. Mi-a servit o scuză perfectă ca să scap, spunându-mi că a doua zi se trezea devreme, ca să se ducă împreună cu bunicul lui la piața de vechituri din Saint-Ouen. Să dorm cu el, să mă trezesc lângă el mă
îngrozea, era ultima limită pe care mi-o impuneam, convingându-mă că odată această intimitate încălcată, nimic nu va mai putea fi stăpânit.
5 noiembrie. Ziua cea mare! Aveam să fiu prinsă între cei doi cei mai buni și răi clienți ai mei, să îi prezint unul altuia și să procedez astfel încât să facă afaceri împreună. În ascensorul care ducea la birourile lui Gabriel mi-a venit să râd, probabil că dezvoltasem tendințe masochiste în ultima vreme. Acești doi bărbați erau insuportabili, mă aruncam de bunăvoie în gura lupului. În mod bizar, asta mă ținea în formă. În timp ce așteptam, Sean mi s-a părut ciudat de tăcut, se uita în jur și la colaboratorii lui Gabriel, care măcar de data asta își întorseseră privirile de la mine. Telefonul mi-a vibrat în poșetă. Mesaj de la Marc: „Ești liberă diseară? Vin să te iau de la agenție? Te sărut.“ M-a cuprins un val de adrenalină și i-am răspuns pe loc: „Da, pe la 20:30, cred. Te sărut.“ Mă pregăteam să
pun mobilul la loc când mi-am dat seama ce uitasem: i-am trimis adresa lui Gabriel precizându-i că aveam o întâlnire cu unul dintre cei mai importanți clienți. Încă zâmbeam larg, când am ridicat capul și am întâlnit privirea lui Sean, care nu părea deloc interesat de ce era în jur, ci de mine. Afișa un mic rânjet.
― Ce e cu tine? Nu ești prea des atât de bucuroasă.
― Am și eu micile mele secrete, Sean.
― Yaël! Yaël! Yaël!
Intrarea în scenă a lui Gabriel. Sean s-a încordat imperceptibil.
M-am întors înspre gazda noastră, cu aerul cel mai amabil, hotărâtă
să joc pe același teren ca el și să nu-i permit să aibă vreun ascendent asupra mea. El s-a oprit o clipă înainte de a veni în fața noastră, și-a pironit ochii într-ai mei, a aplecat capul într-o parte și a mormăit un
„interesant“. Apoi ni s-a alăturat. Le-am făcut prezentările; și-au strâns mâinile bărbătește sfidându-se din priviri. Am înțeles în clipa aceea că voi conduce un război al ego-urilor, demn de curtea unei școli. Au rămas acolo evaluându-se, apreciindu-se. Doar n-o să stăm toată ziua aici, am planuri pentru diseară!
― Domnilor! am intervenit. Putem să începem?
Gabriel a schițat un zâmbet în colțul buzelor.
― Abia aștept, mi-a suflat aruncându-mi o privire chiorâș.
Urmați-mă!
Fără să se mai sinchisească de Sean, mi-a pus mâna pe spate și m-a poftit să merg pe culoar. Clientul meu britanic nu a rămas mai prejos și a venit în partea cealaltă. Am străbătut așadar tot biroul sub escortă. Era caraghios, erau atât de patetici! Am luat loc la masa mare de ședințe din biroul lui Gabriel. Ei s-au așezat fiecare la un capăt, eu m-am așezat în mijloc, ceea ce, în mod vizibil, i-a surprins.
Ei, da, domnilor, va trebui să măîmpărțiți! Începând de atunci, nimic nu a mai contat. Curtoazia nu era decât de suprafață. Sean era distant, rece, trufaș. Gabriel, insolent, nerăbdător, împrăștiat.
Degeaba traduceam instantaneu, nu se ascultau, își tăiau vorba, se contraziceau, luându-mă deoparte unul după altul. Îmi pierdeam timpul cu caraghioșii ăștia. Totuși eram sigură că aveau tot interesul să facă afaceri împreună. Dar în ritmul ăsta, eșecul era asigurat. De neconceput! Pur și simplu, de neconceput!
Am simțit că-mi cresc aripi. Pentru prima dată, voi face uz de cunoștințele acumulate în toți acești ani despre această specie atât de deosebită care erau oamenii de afaceri — vanitoși, aroganți, siguri pe ei, posesivi —, vor înțelege repede că aveau de-a face cu o nouă Yaël și că, măcar o dată, aveam de gând să conduc dansul negocierilor. Gata cu respectul împins până la servilism față de Sean și cu atitudinea defensivă față de Gabriel. Hai, o să scutur cocotierul!
M-am ridicat, ei au tăcut instantaneu. Am mers prin încăpere, după
aceea m-am oprit la distanță egală de cei doi imbecili, cu brațele încrucișate. I-am sfidat din priviri, unul după altul.
― Domnilor, puteți să încetați imediat să vă comportați ca niște
cocoși în ograda păsărilor? Sunteți ridicoli!
― Ce te-a apucat, Yaël? s-a mirat Sean.
― Din ce în ce mai bine, a rânjit Gabriel. Îmi place!
― Nu vom ajunge nicăieri dacă mai continuați așa. Vă cunosc pe amândoi, mai bine decât credeți. M-am adresat lui Sean, în engleză, știind că Gabriel era absolut capabil să înțeleagă ce voi spune. Ai fost de acord să te întâlnești cu Gabriel. Nu-i așa? Atunci nu te mai juca de-a patriarhul cu el, nu are nevoie de un mentor, ascultă-l, este un instinctiv, un îndrăzneț, care nu se teme să-și asume riscuri.
Apoi m-am întors spre Gabriel, mândru ca un păun după tirada mea elogioasă.
― Cât despre tine, renunță la aerul ăsta de suficiență și n-o mai face pe șmecherul, ai în față un Capital Risk de renume, chibzuit, care ar putea să te atragă în proiecte dintre cele mai fructuoase. Nu face după cum te taie capul și ascultă-i propunerea. S-a înțeles? Bun.
Să continuăm, atunci.
M-am așezat confortabil în fotoliu. Gabriel a fluierat admirativ.
Grosolănia lui era fără limite.
― Ne-ai ascuns acest temperament focos! Ești o femeie și jumătate! În sfârșit, îți arăți adevărata capacitate!
N-am putut să-mi rețin un zâmbet, mulțumită de prestația mea și, a trebuit să-mi mărturisesc, emoționată de remarca lui.
― Draga mea Yaël, a zis și Sean. Vino să lucrezi pentru mine! Te vreau în echipa mea mai mult ca oricând. Știu vreo câțiva care ar avea mare nevoie să fie scuturați un pic.
