Am încheiat traseul fără să-i arunc vreo privire, mută. S-a oprit în fața imobilului meu. M-am întors spre el, mă privea cu fălcile strânse. S-a aplecat înspre mine. M-am dat înapoi. A, nu, băiețaș! E
prea ușor!
― O seară bună, am scuipat.
― Stai, Yaël!
M-am dat jos din mașină, am trântit portiera și am intrat la mine, fără vreun alt gest. El a demarat în trombă.
A doua zi, toată dimineața am ezitat să-i trimit un mesaj lui Marc ca să-i propun să mâncăm împreună, nu voiam ca situația să
se agraveze. Fuseserăm ridicoli cu o seară în urmă. Spre prânz, l-am întrebat pe Bertrand, care trecea nu departe de biroul meu:
― Îți fac rezumatul întâlnirii de ieri dintre Sean și Gabriel?
― Nu astăzi. Mâine, la 08:00. Plec la niștre întrevederi externe pentru tot restul zilei.
Ce punea la cale? Lipsea din ce în ce mai mult. Nu aveam timp să mă întreb ce urmărește. Ritmul era atât de intens încât, în unele zile, eram ca panicată, bântuită de eșecul meu din luna iulie.
Diferența, și nu dintre cele mai lipsite de importanță, era că toată
agenția se afla în aceeași barcă. Dar nu aveam nevoie să se adauge la asta șicanele cu Marc. Trebuia să aranjez lucrurile.
― O să iau masa afară, am anunțat-o pe asistenta mea.
― La coafor?
Mi-am înăbușit un râs.
― Am o întâlnire…
Mi-a făcut cu ochiul și s-a întors la treaba ei. Până la urmă, îmi plăcea fata. Ca să fiu cinstită cu mine însămi, era mai profesionistă
decât mine la vârsta ei! Cu cât se scurgea mai mult timp, cu atât mă
întrebam mai mult cum putusem să mă lipsesc de această
înțelegere cu colegii mei. Buna dispoziție care prevala în relațiile noastre îmi plăcea, totul era atât de ușor! Bine, ambianța foarte încărcată nu mă deranja înainte. Poate mă schimbam? Această
întrebare mă obseda frecvent, fiindu-mi din ce în ce mai greu să-mi recunosc anumite reacții. Toate acestea trezeau în mine ceva îndepărtat, o simțeam din ce în ce mai mult pe vechea Yaël luptându-se ca să recâștige teren. Cine eram, până la urmă?
Puțin mai târziu, când am împins ușa magazinului de vechituri,
am avut surpriza, sau mai degrabă ar trebui să spun decepția și încurcătura, de a da peste bunicul lui Marc.
― Mica mea Yaël! Nu mă așteptam la asta!
― Bună ziua… am venit la Marc, e aici?
― Cred și eu că nu un bătrân zgârciob te interesează! mi-a spus pufnind.
Am râs și eu. Abuelo era un bătrân fermecător, trebuia să
recunosc. Avea darul de a se face iubit.
― Nu e aici, habar n-am când se va întoarce. Știi, când pleacă să
se plimbe, nu știe niciodată unde ajunge.
A mai făcut-o o dată. Cum aș putea să uit?
― Îmi pare rău.
― Dar nu sta în ușă! Vino înăuntru să te încălzești, pari înghețată.
Nu greșea, mi se făcuse deodată pielea ca de găină.
― Nu vreau să vă deranjez, i-am răspuns, cu mâna deja pe clanță.
M-a luat de braț și m-a dus în fundul magazinului. Era încă
frumos, cu claia de păr alb, ridurile îl prindeau de minune. După
privirea strălucitoare, se ghicea seducătorul care trebuie să fi fost.
Asemănarea cu Marc m-a frapat. Era același, cu patruzeci de ani în plus.― Doar n-o să lipsești un bătrân ca mine de o discuție cu o femeie frumoasă?
Nepotul asculta Gainsbourg, iar bunicul asculta Django Reinhardt și Stéphane Grappelli. Ce veselie și ce ușurință! M-a condus până la unul dintre fotoliile-club Le Corbusier, mi-a făcut semn să mă așez și să nu mă mai mișc, apoi a plecat dând din cap în ritmul chitarei și a căutat într-o mică piesă de mobilier Art déco din palisandru. M-am reținut să nu râd, într-atât era de comică situația, venisem ca să-mi cer scuze față de Marc și m-am trezit cu Abuelo care mă seducea pe muzică de jazz manouche. S-a așezat în fața mea și a pus pe măsuța joasă două pahare de porto pe care le-a umplut cu lichior Suze. Cu asta, mă relaxam, fără nicio îndoială!
