I-am zâmbit la rândul meu și am respins neglijent cu un gest al mâinii remarcile lor. Ca din întâmplare, întâlnirea a devenit deodată
mai productivă, ne-am apucat în sfârșit de treabă. În sinea mea, jubilam, știam că va merge. Aproape că nu aveau nevoie de mine, Gabriel bălmăjea în engleză cu accentul lui de vânzător ambulant, Sean făcea eforturi să-l înțeleagă și vorbeau despre proiecte viitoare fără să mai fie nevoie ca eu să intervin, sau aproape. Se înnoptase de destulă vreme când am hotărât să ne oprim pentru moment.
Comandând un taxi pentru Sean, mi-am dat seama de ora târzie —
21:25 — și de cele zece apeluri pierdute de la Marc. La urma urmei, știa că aveam o întâlnire de serviciu importantă, îl prevenisem, iar el oricum întârzia mereu. Gabriel, cu casca de motociclist sub braț, ne-a însoțit. Am ieșit din clădire, încadrată încă o dată de cei doi bărbați. Taxiul lui Sean aștepta.
― Te duc undeva, Yaël? m-a întrebat.
― Păi…
Am întors capul în toate părțile și l-am văzut în cele din urmă pe Marc, rezemat de mașina lui, cu chipul serios, la câțiva metri de noi, trăgând dintr-o țigară.
― Nu, Sean. Îmi pare rău, sunt așteptată…
― Îmi frângi inima, a declarat el pe un ton glumeț.
Apoi mi-a sărutat mâna. Am simțit pe spate mâna lui Gabriel, care s-a aplecat ușor spre mine.
― Acum înțeleg mai bine. În realitate, ești o mică șmecheră, Yaël! Distrează-te bine în noaptea asta.
M-am întors brusc spre el. Îl văzuse pe Marc și îl privea cu un aer neobrăzat.
― Nu sări calul, Gabriel, totuși, i-am șoptit amabil.
El a izbucnit în râs.
― Mă bucur pentru tine, Yaël. Vezi că am întotdeauna dreptate.
― Transmite-i salutările mele soției tale. Mă gândesc să trec în curând pe la ea la Atelier. I-am promis.
― Va fi încântată.
M-am îndepărtat ușor de ei. Și-au strâns mâinile.
― O seară bună, domnilor. Pe foarte curând.
M-am răsucit pe călcâie și m-am dus spre Marc, care aștepta la fel de stoic. I-am zâmbit, el a rămas de marmură. Ambianță. În momentul în care am ajuns în fața lui, a sărit în Porsche. Doar n-o să-mi facă o scenă! Eram nebună de bucurie că reușisem să câștig acest pariu, voiam să împart cu el bucuria mea, să-i povestesc în ce fel îi jucasem pe degete, doar n-o să strice el totul acum. Abia am avut timp să închid portiera, că a și demarat în trombă și s-a amestecat agresiv printre celelalte mașini. S-au auzit claxoane în
spatele nostru. După minute lungi, am rupt tăcerea:
― Îmi pare rău pentru întârziere.
― Sper că-ți pare rău! Te-am așteptat o oră! E-n regulă? Îți convine taxiul?
Am oftat.
― Ascultă, era super-important, nu am putut să te sun.
Mi-a aruncat o privire rece. Strângea volanul cu toată puterea, era vizibil că astfel își stăpânea furia.
― Nu ai putut sau nici nu ți-a trecut prin gând?
Touché.
― Îmi pare rău… serios… am fost prinsă cu întâlnirea asta.
― Prinsă! A, da, e adevărat că păreai să suferi între cei doi tipi care te pipăiau!
Am făcut ochii cât farfuriile. Ce l-a apucat?
― Poftim? Nu, stai puțin, ești bolnav! Ce e cu criza asta de gelozie?
― Ești grozavă! Sincer, n-o să mai trec încă o dată prin asta!
Stabilim să ne petrecem seara împreună și mă faci să aștept, fără
nici cea mai mică urmă de considerație față de mine sau planurile noastre. Și când în sfârșit doamna catadicsește să apară, chicotește lipită de doi tipi care se cred niște nababi!
Începea să mă calce pe nervi, cu instinctul lui de mascul alfa!
Eram gata să-mi cer scuze sincere pentru întârziere, dar în mod sigur nu pentru munca mea.
― Oprește, mă urc într-un taxi, iar tu, fă un tur pe la periferie dacă ai nevoie să te descarci! Nu am energie de pierdut cu copilăriile tale! Cum îți închipui că-mi fac meseria? La trei metri distanță de clienții mei, îmbrăcată într-o burka?
― Respectul, îți spune ceva asta? mi-a replicat el.
― Îți întorc întrebarea!
