― Și nu putem nici măcar să-l sunăm ca să-i spunem că ești aici!
M-am încordat.
― De ce?
Mi-am umezit buzele în Suze. Dumnezeule, ce rău e!
― Și-a uitat telefonul. O să-i pară rău că nu te-a prins. Ronțăie ceva!
Am respirat din nou. Mi-a întins un bol din cristal de Baccara cu alune și fructe uscate. Am băgat mâna și am luat câteva; toate erau râncede, dar măcar mă scuteau de arsuri la stomac. Când încercam să scap discret cu limba de o boabă de strugure uscată care îmi intrase între dinți, mi-a spus că era mulțumit să mai lucreze din când în când, dar ceea ce prefera era să îl ducă Marc la piețele de vechituri din Saint-Ouen, duminica. Se considera prea bătrân ca să-l însoțească la ziua profesioniștilor de vinerea și mai ales nu voia să
încurce flerul inegalabil al nepotului său. Adora să se scufunde din nou în atmosferă, să-i plătească lui Marc restaurantul și să
retrăiască plăcerea șofatului pentru câteva ore. Preț de o clipă, mi i-am închipuit pe amândoi, complici, în Porsche.
― O să-i spuneți că am trecut pe-aici?
― Bineînțeles!
În depărtare, am auzit ușa deschizându-se și stomacul meu a făcut un triplu salt. Excitația mi-a scăzut într-o secundă, nu era Marc, ci un cuplu de clienți.
― Să nu te miști de-aici! Termină liniștită, mica mea Yaël, eu mă
duc să câștig niște bani.
S-a ridicat cu greu din fotoliu și a plecat clătinându-se; m-am abținut să-l ajut, nu voiam să-i rănesc orgoliul. După mai mult de cinci minute de așteptare, am comandat un taxi și m-am hotărât să
plec, chiar dacă mă simțeam bine în locul acela, la adăpost de tensiune, protejată de acel bătrân amabil. M-am oprit două minute să observ dezordinea lui Marc de pe secreterul cu motive ornamentale în rulouri. Era harababura lui veselă, i se potrivea, doar gândindu-mă la asta am zâmbit, dorind din ce în ce mai mult să dau timpul înapoi și cearta din ajun să nu fi avut loc niciodată.
Apoi, am mers înspre încăperea principală a magazinului și am asistat la o scenă hilară; Abuelo încerca să reinventeze limba lui Shakespeare pentru niște turiști aflați în pragul unei crize nebune de râs, care nu pricepeau o iotă din ce le spunea.
― Abuelo, vă ajut eu. Apoi, întorcându-mă spre clienți: Good afternoon, madam, good afternoon, sir…
Privirea lor mi-a dat impresia că sunt un mesager al paradisului.
Iar în cea a bunicului lui Marc am văzut recunoștință și mândrie.
Am regăsit fericirea simplă de a fi cea care făcea posibilă
comunicarea între doi oameni; cuvintele erau fluide, delicate, generoase, liniștite, fără miză, râdeau unii cu ceilalți datorită vocii mele, doar vocii mele și, măcar de data asta, participam la discuție, nu eram doar calculatorul/traducător. Ascultam cu atenție ce spunea Abuelo despre mobile, cum le descria, epoca pe care o iubea, învățam și regăseam aceeași pasiune care îl anima pe Marc în ziua când am fost la L’Ile-sur-la-Sorgue. Și unul, și celălalt își iubeau meseria și savurau fiecare clipă. Vânători de comori, de la bunic la nepot. Era plăcut și îmi făcea bine. Nu m-am lăsat tulburată de sosirea neașteptată și nesperată a lui Marc, care s-a așezat într-un colț ca să ne privească. Turiștii au părăsit magazinul cu portofelul mai ușor și cu brațele încărcate. Aproape că-mi venea să bat din palme, atât eram de fericită! Marc a observat și s-a apropiat de noi, cu privirea la fel de strălucitoare ca a bunicului său.
― Alcătuiți o pereche pe cinste, voi doi!
― E minunată, vezi cum faci, s-o păstrezi!
Am schimbat cu Marc o privire stânjenită.
― Trebuie să plec, i-am spus lui Abuelo. Mulțumesc, am petrecut un moment superb cu dumneavoastră.
― Ești drăguță.
I-am trimis o bezea. Marc a venit după mine afară.
― Yaël!
― Marc, am spus în același timp cu el.
Ne-am zâmbit, oftând și unul, și celălalt.
― Uităm ce-a fost aseară? m-a întrebat.
― De-asta venisem!
― Va trebui să-mi povestești cum te-ai descurcat cu Abuelo.
― Nici vorbă, e un secret între mine și el, am declarat, cu o mină
conspirativă.
― Incredibil, sunt chiar gelos pe bunicul… Dacă aș fi știut că mi se va întâmpla asta! Ce-mi faci, Yaël?
Am izbucnit în râs.
― Nimic, nu-ți fac nimic… Chiar trebuie să plec.
― Ne vedem diseară?
― Nu știu la ce oră termin, prefer să-ți spun de-acum. Voi face tot ce pot…
