schimbasem, eram mai puternică. M-am așezat călare peste el, mi-am scos puloverul și l-am sărutat cu toată înflăcărarea ce fierbea în mine.
― Yaël…
Adormiserăm pe canapea sub o pătură din flanel. Habar n-aveam cât era ceasul.
― Vino, să ne băgăm în pat, o să stăm mai bine decât aici…
Am deschis pleoapele cu greu și m-am uitat la ceasul lui, ca să
văd că era ora 02:00 dimineața.
― O să chem un taxi.
― Ca să te ducă până în camera mea!
― Ca să mă ducă acasă la mine, mă scol devreme mâine dimineață.
Marc s-a îndepărtat de mine și și-a pus mâinile deasupra capului
oftând. M-am dat jos de pe canapea și m-am dus să-mi iau telefonul din poșetă. După ce am comandat taxiul, m-am îmbrăcat. Marc nu s-a mișcat, mulțumindu-se să mă urmărească din priviri, cu un aer deosebit de supărat.
― Pot să-ți împrumut o periuță de dinți.
M-am așezat pe marginea canapelei, cu pantofii în mână.
― Bertrand m-a convocat la ora 08:00 mâine dimineață pentru o ședință, nu-mi pot permite să întârzii. E mai rezonabil să plec.
Din mai multe motive, aș fi vrut să adaug… Furia i s-a oglindit pe chip. S-a ridicat brusc, și-a tras chiloții pe el și și-a rulat o țigară. A fumat plimbându-se prin cameră, fără să spună un cuvânt.
Telefonul meu a țiuit, semn că mașina mă aștepta jos. M-a însoțit până la ușa de la intrare și, împotriva oricăror așteptări, m-a luat în brațe.
― Mă gândesc că pur și simplu ar fi bine să petrecem câteva nopți întregi împreună, asta-i tot…
Și eu.
― Altă dată…
― Fugi, șoferul n-o să te-aștepte.
Ne-am sărutat și am plecat.
Când am ajuns la agenție a doua zi la 07:58, am fost surprinsă să
nu-l găsesc pe Bertrand. La 08:30, fiind încă singura tâmpită din agenție, obosită peste măsură, fierbeam în sinea mea regretând amarnic că nu rămăsesem în brațele lui Marc. Eram o proastă!
Voiam să fiu rezonabilă! Ca să mă descarc, am trimis câteva email-uri apăsând cu furie pe tastatură. La ora 09:00, nu mi-a lipsit mult să
plec după croasanții cu care să mă duc la magazinul de vechituri; îmi lipsea curajul de a-l înfrunta pe Bertrand. La ora 10:00, domnul și-a făcut apariția fandosindu-se.
― Bună ziua, Yaël, mi-a spus când a ajuns în fața biroului meu.
― Bună ziua. Aveam întâlnire la ora 08:00 sau am înțeles greșit?
― Am avut un mic dejun care a apărut în ultimul moment.
Grozav! Ar fi putut să mă anunțe! Și scuzele, astea sunt pentru
câini?
― Nu am uitat că trebuia să facem un raport împreună.
Rezolvăm asta diseară, voi fi aici pe la 19:30–20:00. Sper că nu e o problemă pentru tine?
Păi, nu, Bertrand, nu e o problemă! Yaël e mereu aici, e mereudisponibilă. Mă plictisești, să știi! Nu mai pot să fiu sluga ta, căreia îidai de făcut munca neplăcută!
― Niciuna.
Telefonul i-a sunat în clipa aceea, s-a răsucit pe călcâie, fără să se mai sinchisească de mine și s-a închis în birou. M-am dus în kitchen: aveam nevoie de o cafea, nu prea recomandabilă în starea mea de nervi, dar trebuia să-mi ocup mâinile cu ceva. Eram nebună de furie. Șeful mă scotea din sărite, îmi venea să-l iau la palme; trebuia să fiu permanent la dispoziția lui, să nu am viață personală. Și el ce făcea în timpul ăsta? Erau zile întregi de când dispărea și pleca la întâlniri externe, fără ca nimeni din agenție să aibă nici cea mai mică idee ce pune la cale. Ceea ce era de-acum sigur era că eu mă
descurcam și fără el. Voi petrece ziua trecând de la un dosar la altul, știind prea bine cum se vor derula lucrurile în seara aceea: Bertrand nu va veni înainte de ora 20:00, briefingul nostru se va prelungi, el își va comanda în cele din urmă sushi, care acum până și mie îmi făcea greață, cerându-mi să lucrez, să verific un dosar, sau încă un client va apărea de nu știu unde și va trebui să mă joc de-a dădaca!
― Aparat de rahat! m-am enervat pentru că nu reușeam să-mi iau cafeaua.
― Calmează-te! a exclamat Benjamin. Chestia asta nu ți-a făcut nimic rău.
A trecut în locul meu și, cu blândețe, mi-a dat o cafea.
― Ce-ai pățit? Probleme cu vreun client?
