Mă așteptam la orice, mai puțin la asta. Această mână de femeie pe care o terorizasem atâta mă bulversase. Unde fusesem în acea ultimă perioadă de putusem să fiu atât de îngrozitoare cu ea, deși se dădea peste cap și făcea maximum pentru mine?
― Oh… mulțumesc. Și tu faci treabă bună, Angélique. Ai viitorul în față, fii sigură! S-a aprins o luminiță în ochii ei. Vreau să-ți cer o favoare și după aceea ești liberă.
― Spune-mi ce pot să fac.
― Adună pe toată lumea.
― Nicio problemă.
I-am mulțumit și m-am îndreptat imediat spre biroul lui Bertrand. Ușa era deschisă, am ciocănit, el a ridicat nasul din ecran.
― E totul gata?
― Poți să vii două minute?
Și-a îndreptat spatele și m-a privit.
― Vrei să îmbărbătezi trupele?
― Oarecum.
M-am răsucit pe călcâie și am văzut că toți din echipă mă
așteptau, perplecși că nu știau ce a mai dat peste ei. Bertrand m-a
urmat și s-a rezemat de biroul meu încrucișându-și brațele. Am respirat adânc și am început:
― Voiam să vă mulțumesc pentru toată munca depusă în ultimele săptămâni. Tuturor, fără deosebire. Era proiectul meu, dar voiam să fie colectiv. N-aș fi ajuns aici fără voi, m-ați înlocuit cu brio în relația cu clienții obișnuiți, și, de altfel, astăzi unii vă preferă pe voi în locul meu!
Câteva figuri au devenit palide.
― Ei! Fără panică! Nu sunt supărată pe nimeni, dimpotrivă!
Ăsta-i jocul. Voiam de asemenea să vă urez tuturor un weekend excelent! Întoarceți-vă la casele voastre, odihniți-vă, profitați de cei apropiați vouă, pentru că de săptămâna viitoare nu vor mai exista timpi morți, sfârșitul de an va fi încărcat. Pe luni dimineața!
― Plecăm dacă pleci și tu, Yaël, mi-a spus Benjamin.
― Plec și eu! Mulțumesc.
Colegii mei, fără să mai întrebe altceva, și-au luat lucrurile și și-au îmbrăcat paltoanele. Am pornit către biroul meu, mulțumită, și am simțit privirea lui Bertrand ațintită pe mine, fața strâmbându-i-se într-un rictus indescifrabil.
― Frumoasă prestație, mi-a spus când am ajuns lângă el.
S-a ridicat și m-a dominat de la înălțimea lui.
― Weekend plăcut, Yaël!
― Mulțumesc, la fel, Bertrand.
El nu s-a mișcat, a rămas acolo și s-a uitat cum îmi iau poșeta și haina.
― Pe luni, am spus aruncându-i o ultimă privire.
Apoi m-am alăturat întregii echipe, care mă aștepta la ușa de la intrare. Nu se mai întâmplase niciodată să plec în același timp cu ei.
Ne-am trezit pe trotuar, în seara umedă de decembrie, circulația era aglomerată, stâlpii de iluminat public și farurile se reflectau în băltoace. S-au deschis umbrele, una m-a protejat de picăturile de ploaie.
― Unde te duci? m-a întrebat Benjamin.
― Vine cineva să mă ia.
― Oh… asta-i bine!
Am roșit.
― Ni-l prezinți?
― Nu! am răspuns râzând.
Am auzit mașina Porsche înainte s-o văd, le-am adresat un zâmbet larg tuturor colegilor mei.
― Vă las! Weekend plăcut!
În clipa în care rosteam această frază, Marc, care tocmai parcase mașina, a coborât și m-a văzut. Am alergat la el, în fluierăturile și remarcile admirative la adresa bătrânului său bolid. A fost ceva mai puternic decât mine, l-am sărutat, nepăsându-mi de cei din jur, de Bertrand care trebuie să fi asistat la scenă de la vreuna dintre ferestrele agenției.
― Mergem? i-am spus lui Marc.
― Fericită că ești în weekend?
