― Săptămâna asta am vorbit cu Cédric la telefon, făcea pe spionul la cererea surorii tale. Am izbucnit în râs. Trecând la lucruri serioase acum, mi-a spus că vor avea al treilea copil, tu nu-mi spuseseși.
― Sister secret!
― E plăcut să vezi ce fericiți sunt, îți vine să-ți dorești și tu același lucru.
― Într-adevăr!
Numai că dorința de o astfel de fericire mă părăsea brusc, imediat ce-mi închipuiam figura lui Bertrand când îl anunțam că
rămân în concediu de maternitate. Ospătarul ne-a întrerupt ca să ne aducă mâncarea. Prânzul s-a desfășurat în liniște, doar din când în când se auzeau zbieretele chef-ului, pe care le uitam foarte repede.
Marc mi-a spus povești despre Piață, despre cariera lui Abuelo. Ziua aceasta era pur și simplu magnifică, nu mă gândeam decât să profit de el, să-l aud, să-l privesc, ca și cum serviciul, prietenii, nimic altceva nu mai exista. Masa noastră s-a prelungit mult; după desert și cafea, am mai luat încă o cafea, ne simțeam bine la căldură; uneori chiar nu mai spuneam nimic, privind pur și simplu în jurul nostru, simțeam o mângâiere ușoară ca un fulg pe mână și zâmbeam. Chef-ul în persoană ne-a însoțit la plecare întrebându-mă
dacă îmi plăcuse spectacolul, Marc era un obișnuit de-al casei și cunoștea personajul. În restul localului, era nebunie; imediat ce unii clienți plecau de la o masă, ea era luată cu asalt de alte persoane, dar eu nu-mi dădusem seama de nimic din toate astea. Îmi imaginam cu ușurință până la ce punct trebuie să-i fi enervat pe ospătari. Bacșișul pe care l-a lăsat Marc avea să liniștească spiritele!
Când am ieșit, m-a izbit un curent de aer rece venit de pe aleile Pieței și m-am crispat. Mi-am băgat mâinile în mânecile gecii și mi-am ascuns nasul în guler.
― Vino-aici, mi-a spus Marc deschizându-și brațele.
M-am ghemuit la pieptul său, deși cred că-i era și lui frig, cu veșnica sa haină din velur și un fular subțire.
― Cum faci de reziști? l-am întrebat ridicând fața spre el.
S-a aplecat și m-a sărutat pe vârful nasului. Apoi și-a lipit fruntea de a mea și m-a privit în ochi zâmbind.
― Ne întoarcem încet? Îmi închipui că vrei să te pregătești pentru săptămâna de lucru.
― Da.
Știa să citească în mine. Am fost ușurată că nu am simțit niciun reproș în vocea lui.
Marc tocmai parcase mașina în fața clădirii mele, noaptea de iarnă căzuse deja, mi-am desfăcut centura și m-am întors spre el.
― Mulțumesc pentru această zi, mi-a plăcut la nebunie.
― Serios? Nu te-au deranjat prea tare vechiturile?
― Nu.
― Știi ce-aș vrea?
― Spune-mi.
― Aș vrea să pornim la drum, să plecăm pe negândite două, trei zile, departe de tot, doar amândoi, pentru ca ziua să nu se sfârșească.
― Nu mă tenta, i-am șoptit.
Mi-a aruncat o privire.
― Iar tu, nu mă face să visez…
― Într-o zi, poate…
M-am apropiat de el și, când îi luam obrajii în mâini ca să-l sărut, m-a strâns la piept.
― Te sun, i-am spus înainte să-l sărut o ultimă oară. Ne vedem curând?
― Tu hotărăști…
― Bun, păi… am plecat.
Am deschis portiera, am pus un picior pe asfalt, dar m-am întors spre el:
― Rămâi cu mine în seara și în noaptea asta? Știu că nu este o escapadă, dar e mai bine decât nimic, nu? Și am să-ți propun ceva super-exotic la cină…
― Nu-mi spune că vrei să comanzi…
― Sushi!
― Cred că mă întorc acasă, mi-a spus, cu un aer amuzat.
M-am aruncat în mașină și l-am sărutat pasional.
― Du-te după sushi! a zis după ce nu l-am mai sufocat.
Un pic mai târziu, stăteam unul lângă altul pe canapea, când telefonul meu a vibrat pe măsuță. L-am luat.
― E Alice, i-am spus lui Marc.
