― Și nu răspunzi?
― Alo!
― Voiam să știu ce faci, nu mi-ai mai dat niciun semn de viață
de câteva zile.
― Am fost ocupată…
Marc și-a dus mâna la gură ca să nu râdă.
― Bine, bine, a continuat ea. Ca de obicei, serviciul, în fine, ăsta nu-i un motiv.
Am pus difuzorul.
― Am petrecut weekendul cu Marc. De fapt, e aici.
― Poftim?
― Salut, Alice, i-a spus el.
― Ah… și… ce-ați făcut?
― Chestii, i-am răspuns eu.
― Țțțț… bun, nu vreau să mai aud nimic! Veniți la masă într-o seară, săptămâna asta?
Am schimbat o privire cu Marc.
― Cu plăcere, și-a luat el sarcina să-i răspundă.
― Atunci, să fie miercuri!
A închis. Voi lua masa la sora mea, cu Marc, ca un cuplu normal.
Ar putea să pară o prostie, doar îl cunoșteau pe Marc ca pe propriul lor buzunar, dar situația mă speria, cu atât mai mult dacă erau și părinții mei. Nu le prezentasem niciodată pe nimeni lui Alice și lui Cédric, dar nici nu mă aflasem vreodată în această situație. Totul lua o turnură serioasă, pe care eram incapabilă s-o stăpânesc; pierdeam controlul asupra unei părți din viața mea. În mașină, Marc pomenise de ideea de a pleca pe negândite, dar nu știa că de când îmi invadase din nou existența, aveam impresia că făceam totul pe negândite; mergând până-ntr-acolo încât uitam email-urile și telefonul pe fundul genții. De altfel, țineam pumnii pentru ca Bertrand să nu mă fi căutat, altfel a doua zi avea să fie jale. Am respirat adânc.
― Nu te simți bine? m-a întrebat Marc.
― Ba da, ba da, sunt bine.
― Sigur? Pentru că, îți jur, de trei minute am impresia că a luat foc ceva acolo, a spus punându-mi un deget pe frunte.
Am râs și m-am simțit mai bine.
― E din cauza cinei la sora ta?
― Nu, dar pregătește-te, o să fie comic.
― Vrea să vadă ca să creadă, așa-i?
― Se prea poate.
― Contează pe mine că am să-i dau motive. Am să încep cu asta.
M-a sărutat pe gât.
― Și, după aceea, aș putea să fac și asta.
M-a luat de mijloc și m-a tras pe genunchii lui.
― E adevărat, ai putea.
― Doar că la un moment dat va trebui să trecem la chestiuni serioase, pentru ca ea să nu mai aibă nicio îndoială în privința lucrurilor pe care le facem împreună.
M-a sărutat pe gură.
― Și, lovitura de grație, vom pleca în grabă spunându-i că ne cheamă patul.
M-am lipit de el arcuindu-mă.
― Mda, va fi târziu, foarte târziu, am continuat. Ca acum, de altfel. Poate că ar trebui să repetăm spectacolul nostru.
11
I-am simțit buzele pe gât, am zâmbit când încă dormeam. M-am ghemuit și mai strâns, apăsându-i brațul cu care îmi înconjura talia.
Nu aveam chef să mă trezesc, voiam să rămân acolo, ascunsă, toată
