Pentru un cămin de stat, e tot ce poate fi mai bun, a adăugat imediat, privindu-mă cu coada ochiului.
Am întrebat-o ce-i lipsea cel mai mult. Dormitul sub cerul liber, mi-a zis.
— E o nebunie, nu-i așa?
A râs dogit, fără să-şi desprindă privirea de tavan.
— Nu-mi plăcea de nicio culoare. Nu-mi plăcea de nicio culoare când am fost silită s-o fac în timpul Războiului din Coreea. Aproape toate casele şi clădirile fuseseră distruse de bombardamentele neîncetate. Am pierdut socoteala nopţilor în care am dormit sub cerul liber.
I se simțea încordarea în voce. S-a oprit să-şi tragă suflul.
— Se face foarte frig noaptea. Dacă plouă, sigur te alegi cu o răceală. Unii refugiaţi au murit din cauza asta — nu în bombardamente sau împuşcaţi, ci de hipotermie sau de pneumonie, din cauza frigului şi a umezelii de peste noapte. Dar uneori, când nu era foarte frig şi nu era niciun nor pe cer, vedeai şi frumuseţea. O splendoare de cer, de ţi se tăia răsuflarea. Am zărit pentru prima dată o stea căzătoare într-o astfel de noapte, când dormeam sub cerul liber. Uneori era atâta linişte noaptea, nici ţipenie în jur, încât auzeai răsuflarea lunii, limpede şi proaspătă şi foarte tare, a continuat în șoaptă, apoi a râs uşurel, ca un copilaş pe care-l gâdili. Deşi soţul meu zicea că s-ar 183
putea să fi fost doar ţârâitul greierilor din depărtare. Luna parcă dăduse în pârg, plină şi aşa de strălucitoare, încât îi desluşeai fiecare semn de vărsat.
S-a scuturat un pic, de parcă o luase cu frig. Expresia euforică de pe chipul ei răspândea un farmec nepământean.
— Din când în când, mă sileam să rămân trează, ca să pot observa totul, de la cap la coadă.
Mi-a descris cum adierea blândă a nopţii susura şi şuiera pe cerul întunecat şi stelele străluceau aşa de viu, încât păreau o puzderie de artificii încremenite în timp. Cum îi plăcea să urmărească prefacerea subtilă a cerului când noaptea lăsa locul zorilor, lumina albăstrie a dimineţii răspândindu-se molatic în zare.
— Mi-aş dori să pot sta afară noaptea, a adăugat, uitându-se spre tavan.
La vârsta mea, zilele par scurte, dar nopţile sunt lungi. Dormi cu întreruperi.
Mi-a zis că poieniţa de lângă pădure, din spatele gardului înalt al grădinii, ar fi locul ideal în care să te întinzi şi să priveşti cerul înstelat.
— Aş putea să culeg şi nişte frunze de sanak de-acolo şi să le ţin pentru nopţile când n-am somn. O frunză ar fi de-ajuns pentru un corp bătrân şi sfrijit ca al meu.
A zâmbit ironic.
— O noapte în care să dorm ca un prunc.
Am început să mă simt stingherită. Nu eram sigură dacă încă dădea glas nostalgiei sau dacă îmi bătea un apropo să încalc o regulă de dragul ei — să
pun la cale o evadare.
— Sanak-ul ţi-ar putea fi de folos şi ţie, mi-a zis nonşalant.
Am întrebat-o la ce se referea.
— Înaintarea în vârstă are şi un avantaj neaşteptat, să ştii. Cu vârsta, nu-ţi mai e teamă de lucrurile care te îngrozeau cândva, a continuat, ignorându-mi întrebarea.
— Cum mi-ar putea fi mie de folos buruiana aia? Eu n-am probleme cu somnul.
— Ştii de ce nu mi-e teamă la vârsta asta? m-a întrebat, rezemându-şi bărbia în palmă ca un copil care are o curiozitate nevinovată.
Pentru o clipă, s-a lăsat o tăcere chinuitoare.
— De închisoarea pe viaţă. Sau de condamnarea la moarte, a murmurat.
N-am mai întrebat nimic. Doar m-am uitat chiorâş la ea, intrigată şi uşor iritată.
— Ce s-ar întâmpla cu bărbatul ăla iresponsabil, cu mincinosul ăla care ţi-a fost bărbat cândva? Dacă mi-ar da cineva drumul de-aici o noapte, două.
Am rămas interzisă.
184
— Spune-mi, mi-a zis, cu chipul lipsit de expresie, oare o să dispară?
Mai întâi am auzit ţiuitul în urechi, din ce în ce mai tare şi mai strident.
Apoi deodată m-au asaltat toate zgomotele de-afară: zumzetul maşinilor, vocea răguşită a doamnei Docgo zbierând la un pacient, paşii mocăiţi ai bătrânilor care străbăteau greoi holul.
— Ce mama naibii îmi..
Doamna Mook a slobozit un râs gâtuit. Îi scutura bustul, de parcă sughiţa.
S-a înroşit la faţă.
— Te-am păcălit, mi-a zis, gâfâind. Chiar te-am păcălit, nu-i aşa?
A continuat să se hlizească până când chicotelile au lăsat loc unui acces de tuse seacă.
— Chiar m-aţi speriat, am recunoscut, cu un oftat deopotrivă înciudat şi uşurat.
Am masat-o pe spate ca să-i treacă tusea.
