– Exact asta este.
Charbou i-a susținut privirea timp de două secunde și a râs fals.
– Vrei să-mi spui că e un nenorocit de zombi?
– Vreau să spun doar că unele lucruri sunt exact ce par a fi. Știi bine, explicația cea mai simplă…, i-a răspuns fără să-și iasă din fire.
– Ce e Samedi? a întrebat Amaia, pe un ton plin de seriozitate.
Bull a strâns din buze înainte de a răspunde.
– Nu pot răspunde la întrebarea asta. Face parte din investigația pe care o fac împreună cu agentul Dupree. Nu pot răspunde fără acordul lui.
Johnson a intervenit:
– Acordul lui? Agentul Dupree a suferit un infarct, sau n-ați văzut? Viața lui atârnă de un fir. Sunt agentul cu gradul cel mai mare, imediat după al lui, așa că
eu comand aici. Vă ordon să ne informați.
– Nu-mi puteți da ordine, nu sunt agent FBI. Colaborarea mea cu agentul Dupree e de natură…
Charbou l-a prins de gât și l-a izbit de perete. Bull nici măcar nu a încercat să se apere.
– Am fost la nunta ta, sunt nașul mezinului tău și tu-mi vii mie cu chestii dintr-astea.
Johnson și Amaia l-au ținut pe Charbou, dar fără prea multă convingere.
– Bine, a acceptat Bull, închizând ochii.
Charbou i-a dat drumul și a făcut doi pași în spate.
– Se numește Médora, Médora Lirette. A fost răpită în urmă cu zece ani, când avea șaisprezece, în timpul uraganului Casilda.
Johnson a dat afirmativ din cap.
– Continuați.
– Pe atunci, eu eram la departamentul de crime și delicte împotriva persoanelor.
Médora este sora mai mică a lui Jerome Jay Lirette, un cunoscut traficant din Terrebonne, în zona mlaștinilor, la o oră de aici. Jerome începuse de foarte tânăr să vândă droguri, însă era tare isteț. Nu a fost dependent niciodată și și-a dezvoltat afacerea până a ajuns să fie un traficant de nivel mediu, cu o grămadă
de oameni muncind pentru el. În numai câțiva ani a ajuns să se bucure de prestigiu, dacă așa ceva este posibil în lumea lui. Avea grijă de maică-sa și de bunică-sa și se arăta extraordinar de protector cu sora lui mai mică. În noaptea în care uraganul Casilda a lovit zona mlaștinilor, niște indivizi descriși la fel cu cei care le-au răpit pe surorile lui Jacob au năvălit în casă și au luat-o pe frumoasa Médora și pe cele două prietene care-și petreceau noaptea la ea. Toate trei erau minore.
– Médora este victima unei răpiri din urmă cu zece ani? Sunteți sigur?
– Are numele tatuat pe ceafă, un cadou de ziua de naștere din partea fratelui ei. E
tot ce se mai poate recunoaște la ea. A fost o răpire, nu o sechestrare. Cei care au luat-o nu au cerut nimic la schimb, pentru că nu aveau de gând să o elibereze.
Deși traficanții își rezolvă problemele ei între ei, atunci când Médora a dispărut, Lirette a depus o reclamație, dar nu în Terrebonne, unde locuia. A venit la New Orleans, s-a prezentat la sediul poliției însoțit de trei avocați, și-au spus numele
și au cerut să discute cu șeful secției și cu procurorul. Mai întâi l-au trimis la mine. Jerome era răvășit. Se vedea că nu dormise de mult timp și că încurcătura, oricare ar fi fost ea, îl depășea cu totul. La început nu a scos nici un cuvânt. Era atât de epuizat încât părea că o să leșine în orice moment. Apoi a declarat că sora lui fusese răpită, acesta este cuvântul pe care l-a folosit, nu sechestrată sau reținută. A spus răpită. A mai declarat că știa cine o răpise și că era dispus să
dezvăluie numele unor traficanți de droguri din oraș, în schimbul imunității față
de astfel de delicte și al colaborării poliției din New Orleans și FBI pentru rezolvarea răpirii surorii lui. Cred că vă puteți imagina ce fețe am făcut cu toții.
Lirette nu a mai scos nici un cuvânt, dar avocații lui au precizat cererile sale. Au spus că domnul Lirette era conștient de gravitatea cazului, dar și de importanța dezvăluirilor pe care urma să le facă și care ar duce la descoperirea multor date despre afacerea sa: asociați, distribuitori, canalele de primire a mărfii, personalul portuar și vamal implicat. Știam că cele mai multe droguri ajungeau la destinație pe canale și mlaștini, dar șansa de a descoperi rețeaua portuară era o ofertă greu de refuzat. Aveau totul scris și erau gata să ne dea toate documentele, dacă
ajungeam la o înțelegere. S-au închis în birou cu șeful, iar procurorul a avut la dispoziție cincisprezece secunde pentru a răsfoi o declarație de douăzeci de pagini. După numai zece secunde procurorul a fost de acord. S-au semnat declarațiile, ne-au dat toate documentele pe care le aveau, iar cei de la narcotice au trecut imediat la treabă. Jerome ne-a spus că în urmă cu o lună începuse să
discute un posibil parteneriat cu o organizație despre care nu știa altceva sigur decât că provenea din Baton Rouge. Jerome nu de prost ajunsese până unde ajunsese. Întrebările celor din organizație l-au făcut să creadă că interesul lor nu era de a-și asigura afacerea, ci de a pune mâna pe infrastructura rețelelor sale.
Așa că a rupt orice relație cu ei. După două nopți, în timp ce uraganul Casilda se abătea asupra zonei, câțiva indivizi au năvălit în casa lui, speriindu-le de moarte pe maică-sa și pe bunică-sa și răpindu-le pe sora lui și pe cele două prietene ale ei. A spus că le luase Samedi.
– Exact asta a spus și bunica lui Jacob, a zis Amaia. Copilul a vorbit despre doi indivizi cu cagule, înarmați, plus un al treilea având același aspect ca Médora, iar după ce mi-a descris detaliat cum a avut loc atacul, l-a identificat pe șeful celor care i-au luat surorile arătându-mi o planșă anatomică în care corpul este reprezentat cu mușchi, dar fără piele.
– Pentru Dumnezeu! a protestat Charbou. E influențat de ce a spus bunică-sa, ca să nu mai spun că ți se face părul măciucă numai văzând-o pe Médora. Vorbim despre un copil de patru ani.
– Cinci, l-a corectat Amaia. E un puști foarte inteligent și este unul dintre martorii cei mai de încredere și mai chibzuiți cu care am stat vreodată de vorbă.
– Bine, dacă ne apucăm acum să dăm credibilitate spuselor unui copil de patru ani, atunci treaba e clară.
– Cinci, cinci ani; și nu înțeleg de ce nu l-aș crede. Nu înțeleg de ce ne îndoim de spusele copiilor. Nu știu de ce Jacob trebuie să aibă parte de mai puțină
credibilitate decât Jerome Lirette, cel pentru care s-a deschis un caz, a spus Amaia iritată.
Johnson a privit-o ca și cum ar fi avut un déjà-vu; avusese de mai multe ori impresia că subinspectoarea vorbea despre ea însăși.
